Mircea Radu IACOBAN

Am fost martor, acum 36 de ani, la lansarea pictorului Nicolae Constantin, care-şi trăia emoţiile primei expoziţii personale la Iaşi, în sala „Victoria”. După atâta amar de vreme, iată-l pe acelaşi Constantin, la fel de emoţionat (dacă nu şi mai şi!) revenind la Iaşi (Galeriile „Dana”). Tablourile, aduse din Germania, unde pictorul s-a stabilit de mult, au trecut prin vamă şi mă-ntreb cum or fi reacţionat nemţii la vederea atât de ciudatelor (pentru ei) imagini gen „Banda lui Jianu”, „Cu capra”, „Urătorii din Botoşani” ori „Nuntă suceveană”. Cum ar veni, expoziţia intitulată „Dansuri şi tradiţii româneşti”, concepută la Frankfurt, reprezintă un... import de autenticitate naţională. Dacă am ajuns să importăm de toate, inclusiv ridichi şi mere, de ce să n-aducem de afară şi mărturii ale civilizaţiei româneşti pictate cu culori nemţeşti? Ne-am fi aşteptat, după o atât de îndelungă şedere în Germania, ca pictorul să ne propună în expoziţie tot soiul de kirche şi de schloss-uri. Sunt numai câteva, echivalând cu o ştampilă pe delegaţie: „Domnilor, acolo trăiesc, de acolo vin, acolo este mormântul soţiei mele, Lucreţia”. În rest, totu-i un omagiu adus României eterne şi, în temeiurile ei adânci, apolitice, o exprimare directă şi deschisă a preţuirii pentru tradiţii, mituri, istorie şi specific naţional, într-un moment în care aceste valori  sunt minimalizate şi ironizate.

Nu-s colecţionar de artă plastică. Am, în casă, doar tablouri ce mi-au fost dăruite de amici pictori. La două ţin în mod deosebit. Ambele, peisaje ieşene, unul cu tuşe viguroase şi coloristică puternică, datorat lui Dan Hatmanu (2006), celălalt, hieratic şi de-a dreptul suav, semnat de Constantin (1968). E-un peisaj de iarnă – biserica Barnovschi sub zăpadă – care, culmea, ai senzaţia că încălzeşte în jur. Pare a avea o viaţă proprie acel tablou şi cine-l priveşte cu atenţie află acolo mai tot ce individualizează şi defineşte atât de originala pictură a lui Constantin. Adică: mai întâi, sinteza fericită între idee şi sentiment, între raţional şi emoţional. Propensiunea către poezie venind şi din opţiunea asupra culorii, fiind preferate griurile spre alb, transparente, diafane, care respiră linişte, calm, sugerând tăcerea din pragul visului. Apoi, neobişnuitul ritm al compoziţiilor sale. Care n-are cum veni doar din subiectele propriu-zise (dacă-s dansuri populare, sigur că va fi existând şi un anume ritm pictural), ci mult mai din adânc. Din ordonarea succesiunii accentelor coloristice, din raportarea mişcării la grila de repere înfiripată din lumină, din relaţia cu planul al doilea, astfel aşezat în cadru încât să potenţeze indirect dinamismul prim-planului.

Tot în numele construirii ritmului, pictorul nu mai este interesat de fizionomii. Chipurile personajelor sunt programatic şterse, fără detalii, fără individualizare. Din două motive: în asemenea vârtej nu se mai reţin amănuntele; apoi, fiindcă dăruirea totală în extazul dansului determină contopirea tuturor într-un singur personaj colectiv. Dansatorii devin, astfel, doar petale ale unei unice şi expresive corole, parcă nesupusă legilor gravitaţiei.Tablourile din care se simte respiraţia satului sucevean se numără printre cele mai inspirate transpuneri plastice a universului rural bucovinean. Aici, Constantin pictează peisajul din fundal la modul cel mai amănunţit, cu detaliile de rigoare şi, după aceea, procedează la eliminări succesive, până la esenţializare. Satul din planul al doilea capătă, astfel, un aer de mister, de legendă, de fantastic, de Macondo românesc. Nu ştiu unde se cuvine cel mai corect încadrată pictura  lui Constantin. Acum 40 de ani, „Scânteia” îl scărmăna zdravăn pentru onirism – etichetă incorectă; pictorul încerca doar să scape de chingile realismului socialist. A urmat altă etichetă: aceea de post-impresionism. Pe urmă, alta: expresionism. S-a vorbit chiar şi despre futurism. Originalitatea creaţiei lui Constantin face nesigure toate aceste categorisiri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Jienii ... de import.

Comentarii