Mircea Radu IACOBAN

Prin 1958-1959, era în plină desfăşurare campania de „îmbunătăţire a compoziţiei sociale” în toate domeniile, inclusiv în presă. Erau aduşi direct din producţie fel de fel de indivizi (bine intenţionaţi în felul lor, unii candizi de-a binelea şi, de regulă, mai toţi în curs de alfabetizare) care primiseră sarcină de partid să scrie la gazetă cu dârz spirit revoluţionar muncitoresc. Eşecul în noua profesie n-a fost regulă; unii, adevărat, puţini la număr, au izbutit să deprindă meşteşugul gazetăriei şi încă le mai întâlnesc ici-colo semnătura.

Alţii s-au făcut de basm, cu isprăvi intrate-n folclorul vesel al profesiei la capitolul „Tândală”. Un oarecare T., lemnar la Nicolina, căruia i se publicase în „Munca” o ştire precum că secţia dumisale depăşise planul cu 2,2% (deci, e bun de ziarist!) mi-a fost dat în custodie, pentru a-l deprinde cu specificul radioului. Era de două ori mai în vârstă decât improvizatul profesor; arbora o seriozitate posacă şi un sârg suspect devenite, repede, ţinta tuturor ironiilor redacţionale.

Ne aflam împreună la prisaca unei GAC, când i-a pus directorului-agronom proverbiala întrebare „Văd că aveţi un sector apicol dezvoltat. Ce număr de capete de albine aveţi?” Tot T. s-a oferit să mă ajute la transmisiile sportive: „Tovarăşe Iacoban, dumneata nu oboseşti să vorbeşti singur 90 de minute?” S-a oferit să mă secondeze, deşi nu fusese în viaţa lui pe un stadion. I-am dat (la cerere) Regulamentul jocului de fotbal şi i-am spus că vom face o înregistrare de probă duminică, la meciul din deschidere. A vorbit la microfon 5-6 minute, după care s-a dat bătut:”Se pare că mai am nevoie de ceva exerciţiu”. Bietul, nu-i spusese nimeni că meciul din deschidere era... de rugby! Intrase în tradiţia radioului să ascultăm înregistrarea cu pricina ca prefaţă la petrecerea de anul nou şi, deşi o învăţaserăm pe de rost, tot ne prăpădeam de râs încă de la primele cuvinte: „Echipa gazdă se apără succint” (ceea ce, probabil, mi-a sugerat preţioasa indicaţie pusă în gura unui antrenor de fotbal, într-un film-şarjă regizat de Blaier: „Pregnanţă în atac şi acurateţe în apărare!”).

Important rămâne faptul că tâmpenii de calibrul celor comise de T. şi de ceilalţi combatanţi veniţi să înobileze compoziţia socială a redacţiei nu ieşeau pe post. Politică ori mai puţin politică, viza şefilor peria, obligatoriu, logica oloagă şi exprimarea neglijentă, mergând până la nuanţe ale exprimării româneşti corecte.

Presa de azi, scrisă ori vorbită, nu mai are vize, nu mai are cenzură, dar şefi tot mai are în fiece redacţie. Ce-or fi păzind, dacă în pagina tipărită apar enormităţi de genul „În acea noapre fatală, hemoroizii îl împiedicau să închidă ochii” („Libertatea”), ori „Firul vieţii victimei a fost sugrumat cu sălbătăcie cu multiple lovituri de cuţit” (tot „Libertatea”). Nici „Evenimentul zilei” nu se lasă mai prejos: „Misterul femeii tăiate în bucăţi rămâne întreg”. Suratele „Monitorului” sucevean de la Cluj şi Timişoara vin cu remarcabile contribuţii: „Spitalul judeţean a fost dotat cu aparat de reanimare după ultimul strigăt”; „Când s-a sinucis nefericita femeie? Oare şi-a găsit moartea înainte de a se arunca în apele Mureşului?”;”Găurile din lenjerie lăsau să se întrevadă o familie săracă”. Consistent şi aportul „României libere”: „Apa oceanului şi clima sunt foarte umede în această regiune”. Citim în cotidianul „Naţional”: „Arestarea s-a operat fără infuziune de sînge”. Bomboana de pe colivă aparţinând Revistei vânătorilor şi pescarilor sportivi: „Vânătoarea în Vrancea – mai puţini cerbi, dar mai numeroşi”.

Măcar, pe vremea mea, lemnarii se deghizau în gazetari pe bază de sarcină...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului D-ale presei.

Comentarii