Aş vrea să cred în bunele intenţii ale poliţiei de a spăla sângele de pe şoselele noastre, dar nu pot. Şi fiindcă veni vorba, nu găsesc înţeleaptă iniţiativa de a permite folosirea de către şoferi a detectoarelor de radar. Această sculă deşteaptă numită „radar” socot c-a fost născocită tocmai pentru a-i prinde pe vitezomani şi a le da o lecţie, care mai întâi să-i usture şi-apoi să le scoată viciul din cap. Căci vitezomanii sunt bombe pe patru roţi, care oricând pot declanşa explozii devastatoare.
Detectoarele de radar le permit vitezomanilor să încetinească doar câteva sute de metri, în dreptul echipajelor poliţieneşti, pentru ca apoi să înghită din nou pământul, scoţând flăcări pe sub coada eşapamentului şi smulgând oftaturi verticale din rărunchii femeilor rurale cu drept de vot.
Pe această temă, am ţinut de curând un editorial în doi cu un vitezoman, prof universitar, în automobilul său, unde m-am nimerit întâmplător, nevoit fiind să străbat distanţa dintre două locuri urgente de vacanţă. Maşina era cât o garsonică, dar mult mai confortabilă, putându-se ţine lejer serate dansante în cadrul ei generos. Poate de aceea, a coborî viteza sub 150 la oră reprezenta, în concepţia acestei limuzine, o abdicare de la principiile care-o făceau să coste mulţi euro, prea mulţi pentru ca unul ca mine să le poată ţine socoteala.
Universitarul mă contrazicea, depăşind un şir interminabil de căruţe, zicându-mi că ce contează pentru Poliţie ce mijloc de protecţie foloseşte şoferul, important pentru ea e să nu-l prindă călcând în picioare viteza legală. E greu să contrazici un universitar, fiindcă oricând te bagă-n cofă, cu ştiinţa lui.
Totuşi, am făcut-o:
- Dom’ profesor, ce faceţi dacă prindeţi un student copiind la examen?
- Îi pun nota unu şi-i cer exmatricularea! Am un radar clasa întâi pentru copiat...
- Păi, e la fel ca la maşinile vitezomane. Dacă studenţilor li s-ar permite detectoare pentru radarul dumneavoastră, nu i-aţi mai găbji. Şi ce s-ar alege din învăţământul superior românesc?
Următorii 30 de kilometri, proful a tăcut iar eu mă gândeam c-am săvârşit o gafă. La o bucată de timp, a spus:
- Ştii, am o nevastă mai tânără cu vreo două-trei decenii, şi-o bănuiesc de mult că mă înşală. Dar n-am prins-o niciodată. Crezi că are şi ea un detector de radar?