Teribil te mai pot dezamăgi clasicii, dacă, neajungându-ţi doar opera lor, te implici sufleteşte şi le iei la puricat biografia. Una dintre aceste dazamăgiri poartă numele Louis-Ferdinand Céline, scriitorul francez care mi-a luat piuitul cu romanul său „Călătorie la capătul nopţii”. Om mare la talent şi la spirit, medic de profesie, Céline a fost un colaboraţionist destul de abject de-al fasciştilor, socotind probabil că asta-i calea pentru a-şi pune în valoare antisemitismul care-l furnica pe sub piele.
Ca să fiu sincer, decepţia mea e şi mai mare, fiindcă Céline părea că deţine instrumentul pentru a măsura exact pericolul nazist. Într-o conferinţă ţinută la Berlin în 1942, el a sintetizat perfect situaţia europeană: „Nemţii sunt nasoi, ruşii nu-s nici ei mai breji. E ca şi cum ai avea de ales între ciumă şi holeră.” Drept urmare, deşi putea să se abţină, el a ales ciuma.
Cuvintele sale nesăbuite, rostite într-un cadru oficial, puteau să-l coste. Cu tot colaboraţionismul său, abia-abia a scăpat de arestare. Acest lucru avea să fie însă reparat de aliaţi, care l-au trimis oleacă la mititica, după capitularea Germaniei.
Să alegi „între ciumă şi holeră”... Teribil mă mai regăsesc, în calitate de alegător român, în aceste vorbe de duh. De aproape 20 de ani, tot între ciumă şi holeră aleg. Fie că de-o parte se găsea echipa Iliescu - având în componenţă nume grele precum Dan Iosif, Mischie ori Hrebenciuc -, iar de cealaltă parte se afla formaţia condusă din teren de Emil Constantinescu - omul cu cea mai mititică bărbăţie măsurată vreodată cu şublerul în politica românească -, senzaţia a fost mereu că alegerea se dă între ciumă şi holeră. Iar dacă apărea şi-un al treilea candidat, se ivea şi-o a treia opţiune: sifilisul ori, poate, mai moderna gripă aviară. Până se găsea vaccin pentru molima câştigătoare, cei patru ani de mandat treceau.