Cătălin MIHULEAC

Nu înţeleg de ce reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor din lumea largă nu se autosesizează şi nu iau atitudine faţă de comportamentul inuman al partidelor politice româneşti, care-şi desemnează drept mascote reprezentanţi nevinovaţi dintre colegii noştri de regn. Prin desemnarea feluritelor sălbăticiuni pe blazonul unor formaţiuni politice, mai mult sau mai puţin dubioase, sărmanele necuvântătoare sunt maltratate şi umilite, ceea ce contravine legilor internaţionale privind drepturile lor. Să ne amintim că, de pildă, în articolul numărul trei din „Declaraţia universală a drepturilor animalelor”, se spune, negru pe alb: „Niciun animal nu va fi supus actelor de cruzime. Dacă sacrificarea unui animal este necesară, ea se va produce instantaneu, fără să genereze teamă şi durere. Chiar şi animalul mort trebuie tratat cu decenţă şi respect.”

În mod normal, o mână hotărâtă ar trebui să salveze vietăţile în cauză din circul politic unde-au încăput şi-apoi, înainte de a le elibera în natura de unde provin, să le transporte la o clinică veterinară, unde să le fie tratate, mai cu seamă psihiatric, traumele suferite. Iar cei ce le-au chinuit ar merita sancţionaţi drastic, cu amendă usturătoare sau chiar cu închisoarea. La urma urmei, de ce să obţii dumneata voturi, exploatând imaginea anumitor animale nevinovate, precum ursul carpatin, capturat, pus în lanţuri, îndopat cu sedative şi-apoi silit să joace după muzica duetului format din baritonul Cozmin Guşă şi din soprana Lavinia Şandru?

Dar şi pentru formaţiunile politice în cauză e hazardantă coabitarea cu aceste animale. Privind în istoria recentă a ţării noastre, să rememorăm soarta impozantului zimbru, capturat, pus în zgardă şi silit, săracul, să pozeze gol pe stema „Partidului Moldovenilor”. Urmarea a fost dureroasă, pentru ambele părţi. De cât de tare era el pe cale de dispariţie, zimbrul a făcut să dispară şi partidul pe care-l reprezenta, uşoară ţărna-i fie, al cărui trofeu cu multe coarne a ajuns în vitrina, mare cât o ogradă, a  PSD. Că veni vorba, se vede că cetăţenii din zona Moldovei se decurcă onorabil şi fără un partid personalizat.

 Revenind la ursul brun, se vede că era joacă de copii tratamentul aplicat lui cândva de către ţigani, care-l sileau să danseze la bâlci, în bubuiala tobelor, pe refrenul ăla idiot:

„Joacă bine, moş Martine,

Că-ţi dau pâine cu măsline!”

Acum, moş Martin n-are mari perspective la măsline. El a fost silit să intre în partid, să se hrănească din rujul cu gust de zmeuriş al Laviniei Şandru, să-i pupe chelia – confortabilă ca o poiană din pădurea cea stufoasă - a lui Guşă şi să-şi plătească lunar cotizaţia, altfel riscă să capete vot de blam şi să fie împuşcat, într-o partidă de vânătoare selectă.

Vă-ntreb: nu-i asta hărţuire animalică? Încă o dată se vede că cel mai sângeros mamifer rămâne omul. Şi ne mai indignăm când câte un urs se revoltă şi dă iama în grupurile de turişti, luându-le la fugăreală.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Protecţia animalelor în politica românească.

Comentarii