Mircea Radu IACOBAN

Tableta „Testament?” a prilejuit câteva replici pe internet, din care două intrigă de-a binelea. TIBERIU scrie: „Ba mai avem un testament al lui Ştefan! Este testamentul descoperit de prof. univ. dr. Demciuruc Vasilica, de la Universitatea din Suceava, citit la Iaşi şi apoi publicat...” Va să zică, al doilea testament! O iau ca pe o glumă universitară, numai că realitatea existenţei unui testament al voievodului unii o consideră de necontestat. Cu ani în urmă, i-am atras atenţia preşedintelui Snegur că textul unui poster arborat în cabinetul său („Moldova nu-i a noastră, cu a urmaşilor urmaşilor noştri...”) sub semnătura lui... Ştefan cel Mare, îi aparţine, de fapt, lui Delavrancea...

Recent, am citit, într-un articol datorat universitarului basarabean Mihail Dolgan, fraza „Din câte cunosc, Eminescu nu a scris şi nu ne-a lăsat un testament politic propriu-zis, cum au făcut-o, bunăoară, Ştefan cel Mare şi Petru cel Mare”, din care ar rezulta nu numai autenticitatea actului atribuit lui Petru, ci şi a aceluia (care?) iscălit de Ştefan. Dacă-i vorba despre hrisovul din 2 februarie 1504 („cu inima luminată şi curată şi din toată bunăvoinţa noastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu...”) este evident că-i un document prin care se întăresc privilegiile mănăstirii Putna. Şi alte fragmente de texte provenind de la Cancelaria domnitorului poartă sonuri testamentare, dar rămân ceea ce sunt: danii, hotărnicii, judeţuri. Al doilea mesaj, semnat IMPARTIAL, conţine reproşul „nu vă grăbiţi să declaraţi atât de preţioase documente cum sânt testamentele lui Petru cel Mare şi Ştefan falsuri, fiindcă aşa cu se vede bine, Rusia urmează întocmai litera testamentului lui Petru I.”

Adevărat, dar asta nu înseamnă numaidecât c-ar fi sută la sută autentic. Petru a murit în 1725. Testamentul s-a publicat la Paris abia în 1843 (la Iaşi, în 1892). Ultimul an din viaţa ţarului (din 1725, mai puţin de o lună, fiindcă, după crâncena beţie prin care a sărbătorit noul an, nu s-a mai ridicat din pat, doborât de uremie, gută, insuficienţă renală ş.m.a.) s-a încheiat cu împărtăşania din 22 ianuarie şi, zice-se, cu dictarea faimosului testament. Care, cum se ştie, cuprinde constatări şi proorociri de genul „Eu am găsit Rusia un pârâiaş şi o las râu mare”, „poporul rus este chemat, în viitorime, să stăpânească toată Europa”, precum şi îndemnuri ce privesc direct românii şi România: „A se întinde (Rusia, n.n.) neîncetat către Nord, pe marginea Mării Baltice, şi către sud, pe marginea Mării Negre.” Autenticitatea testamentului o contestă în primul rând ruşii – dar, oricum, se propune un text, pe când, în cazul lui Ştefan, aşa ceva nu există, ori n-avem noi ştiinţa c-ar fi.

Sunt, însă, alte înscrisuri testamentare spectaculoase, prea puţin cunoscute şi cu autenticitate neîndoielnică. Interes purtând mai ales cele ce conţin meditaţii asupra vieţii, a morţii şi a relaţiei cu divinitatea, chiar dacă aşteptările contemporanilor erau altele. La deschiderea testamentului Papei Paul al II-lea, s-a sperat că actul va dezvălui numele cardinalului „in pectore” (cu sensul „apropiat inimii sale”) ce ar urma să devină suveran pontif. N-a fost să fie, fiindcă Paul n-a avut, „in articulo mortis”, curajul să-l nominalizeze pe alesul său, un cardinal... chinez!

De-a dreptul dramatic este testamentul lui Eugen Ionescu. Citez: „Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală (...) În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu.” Fără comentarii... Mai tonice sunt creaţiile poetice intitulate „testament.” Arghezi spunea „Nu-ţi voi lăsa, drept bunuri după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte”, iar Nichita Stănescu filosofa: „Căci trebuie să dăm şi mărturie / altfel, nimica n-ar mai fi / în dulcea scriere târzie / ţinând alături morţi şi vii.” Dar cel mai frumos şi plin de miez este catrenul vizionar datorat lui Ienăchiţă Văcărescu: „Urmaşilor mei Văcăreşti / Las vouă moştenire / Creşterea limbii româneşti / Şi a patriei cinstire.”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Alte testamente.

Comentarii