Ascult, la Radio Bucureşti, o emisiune cu ştaif şi pretenţii – „De zece ori România”. Pe o jună cu veleităţi de reporter o gâdilă cultura, drept pentru care aşază în undă de mai multe ori un cuvinţel jalnic stâlcit: „percepte”. Evident, în loc de „precepte”. S-o fi gândit, dacă nu-i prea mult spus, că al ei „percepte” e văr de-al doilea cu „a percepe”. Adevărat, ambele cuvinte au aceeaşi origine, provenind din latină prin filieră franceză, numai că „precépt” (din lat. praeceptum) n-are nici o legătură de sens cu „perception”, ci doar sonoritate înşelător asemănătoare. (Cum se vede, lucrează şi subconştientul. Poate aţi remarcat că, în articolul „Pruteanu II”, am scris „Magda cum laude” în loc de „Magna cum laude” – tocmai îmi telefonase Magda Ursache, astfel adeverindu-se încă odată teoriile tătucului Freud...) N-aş zice că-i un capăt de ţară să nu ştii ce-i aia „precept”, dar o străveche şi răs-verificată reţetă gazetărească spune că, atunci când nu ştii, nu te bagi; cine tace, filosof rămâne. Cu adevărat grav este este că o instituţie ca Radioul, mandatată nu numai să informeze, ci şi să educe publicul cel mai larg, trimite către milioane de ascultători cuvinte ologite. Mult mai versată într-ale meseriei, coordonatoarea emisiunii, totdeauna veselă, plină de viaţă şi cu replica săltăreaţă la îndemână, a tăcut mâlc, deşi putea nu s-o urechească public pe juna incultă, ci, simplu, să pronunţe cu tâlc cuvântul „precept” aşa cum e corect. Nu-s decât două ipoteze: ori nici dumneaei n-are habar de (in)corectitudinea flagrantă a novicei, ori a considerat că n-are prea mare importanţă dacă la radio se vorbeşte ori nu corect româneşte. Şi-n primul caz, dar mai ales în al doilea, te cuprinde o tristeţe... iremediabilă, fiindcă radioul şi televiziunea sunt gestionarii de facto ai corectitudinii exprimării. S-a isprăvit de mult cu dictatul Academiei: nimeni nu mai ia poziţie de drepţi când forul suprem al intelighenţiei naţionale dă cutare decizie cu caracter de normă. Dovada: fiecare scriem cu â sau cu î după cum ne dictează propriile convingeri ortografice, deşi Academia a decis de mult (inclusiv cu argumente... politice!) unde să aşezăm căciula incomodei vocale. Blog-urile internetului oferă cel mai exact tablou al inculturii naţiei: te cruceşti când vezi cum ies fără jenă în public indivizi incapabili să ortografieze corect cea mai simplă propoziţie. Şi, culmea, îşi mai dau cu părerea în probleme de ... cultură! Radioul şi televiziunile ţin în mână corectitudinea exprimării din toate punctele de vedere, inclusiv bună cuviinţa vorbirii. Cum aude la radio, aşa pronunţă românul. Şi ce fac onorabilele noastre instituţii? Le doare-n cot. La radio, expediata emisiune cotidiană a lui Iliescu, de regulă, informată şi avizată, se preocupă mai degrabă de curiozităţile lingvistice decât de sănătatea limbii. La tv., după dispariţia vulcanicului enciclopedist Pruteanu, pauză totală. Şi nu la dispariţia fizică mă refer, ci la scoaterea din programe, cu ani în urmă, a unei emisiuni atât de spectaculoase şi de necesare. Iar greşeli, cu duiumul. După cum a constatat CNA, cele mai multe erori prezente în emisiunile radio şi tv sunt de dicţie (mutarea incorectă a acentului numelor proprii pe o penultimă silabă... inexistentă; aceasta-i o ispravă a radioului, respectiv, a unei emisiuni pe teme sportive), de ortoepie şi ortografie (37%), distorsionările din sfera vocabularului (27%), necunoaşterea sensului unor cuvinte, exprimările pleonastice şi, în fine, erorile de topică, sintaxă, frazeologie (22%). Despre ţigănizare, n-avem informaţii în procente... Toate sunt, în bună măsură, nu atât rezultatul unei instrucţii deficitare, cât a indiferenţei radioului şi televiziunii faţă de destinele limbii române. S-au încuibat temeinic dezacordurile de tipul „doisprezece mii” (mă-ntreb dacă cei ce le comit pronunţă şi „doi mii”...), forma greşită „ca şi” ( dl. Păcuraru spune netulburat, pe post, că el „ca şi ministru...) şi, în special, reducerea buchetului „a, al, ai, ale” la mai ieftinul a unic. O singură dată pe săptămână dacă li s-ar spune românilor că-i stupidă exprimarea „ca şi ministru”, fiindcă nu-i vorba despre nici o comparaţie şi demnitarii noştri sunt, oricum, incomparabili, dezordinea lingvistică s-ar atenua vizibil. Dar pe cine să intereseze chestiunea? Avem alte priorităţi: Columbeanu, Prigoană, Becali, Elodia, albirea anusului, junghiurile lui Chivu... Fără implicarea decisă a radioului şi televiziunii nu vom avea niciodată, în însănătoşirea limbii române, succesuri.
( 8 apr 2008, 16:07:48