Există un loc pe lumea asta, unde mi-aş dori să ajung mai mult şi mai mult: Praga. Dar nu m-ar interesa să parcurg vizual cine ştie ce monumente istorice, nu. M-ar interesa doar să beau câteva beri în crâşma „La potiru”, preferata dragului nostru prieten, soldatul Švejk, personajul cărţii iubite de un întreg pământ.
Ce filozofie de viaţă mai avea şi blândul Švejk! Există pe lumea asta oameni, precum căpitanul Wenzel, care-ţi amărăsc zilele; cu ei nu o poţi scoate la capăt, oricât te-ai munci. În faţa lor, se cade să ai o viziune cosmică a lucrurilor: „Ce este căpitanul Wenzel faţă de măreţia naturii? Un zero.”
Aceeaşi viziune cosmică asupra micilor inconveniente pământeşti îl face pe bufleiul soldat să pronosticheze, rotindu-şi ochii peste câmpul de bătaie: ”După război, o să fie aici o recoltă grozavă. Ăştia n-au să trebuiască să cumpere făină de oase; e foarte avantajos pentru ţărani când le putrezeşte un regiment întreg pe pământurile lor; e un îngrăşământ bun.”
E foarte avantajos pentru noi că Praga, zisă „Oraşul de aur”, a născut în 1883 doi scriitori de geniu: Kafka şi Hašek. Multe sunt potrivirile dintre ei: inclusiv că au murit tineri, la 40, respectiv 41 de ani... Inclusiv depresiile, care îi marcau puternic... Inclusiv faptul că operele lor fundamentale – Soldatul Švejk şi Procesul – au rămas neîncheiate. Dar dacă primul, Kafka, s-a apărat de asprimile vieţii decolând literar în fantastic, al doilea a făcut-o alegând realismul cel mai frust. Însă opera ambilor a manifestat o înclinaţie deosebită pentru culoarea neagră şi pentru nesfârşitele ei nuanţe.
Marca Škoda, după cum se ştie, a devenit parte integrantă a brandului Volkswagen, în traducere „Automobil popular”. Švejk nu-i nici el decât un vehicul popular, accesibil oricui. Cu el, lumea poate fi survolată în condiţii de maxim confort, asigurând privelişti de neşters.
Şi nu uitaţi să vă întrebaţi, când vă face şicane şeful, vameşul sau poliţistul: în fond, ce-nseamnă ei, „faţă de măreţia naturii”?
(31 mar 2008, 23:38:58