Mi se pare inumană măsura ca anumite meciuri de fotbal să se joace fără spectatori, pe motiv că, vezi Doamne, comportamentul din tribună a greşit cu ceva şi trebuie pedepsit. Este inumană măsura, putând fi comparată, din anumite puncte de vedere, cu un genocid de categorie inferioară. Şi nu pentru că, prin această interdicţie, cetăţenii ratează un spectacol. Care spectacol? Cine vrea spectacol, să meargă la operă sau la teatru, să se ghiftuiască până la congestie cu „Lacul lebedelor” şi cu piesele lui Caragiale. Să nu umblăm cu amăgeli: omul nu-şi mişcă fizicul până la stadion ca să se răsfeţe artistic.
Românul merge la fotbal exclusiv pentru a-şi răcori mansarda sprijinită pe gât. La stadion, pe un teren ca o păşune, jucători vioi pasc mingea, uneori îl pasc şi pe arbitru, antrenorii le ţin isonul de pe margine... Iar spectatorul îi înjură pe toţi. Îi înjură de le merg fulgii, de la stânga la dreapta şi-apoi pe toţi grămadă; îi înjură aleatoriu şi-n ordinea numerelor de pe tricou... Le zice de-alea groase de mamă, de tată, de cele sfinte. Adaugă unele şi de indexarea salarială, de tranziţie, de şomaj, de monarhie şi de republică...
Jucătorii – în fond, e dreptul lor - o mai fac uneori pe supăraţii, dar le trece repede, fiindcă, în definitiv, de asta au fost creaţi. Pe stadion, publicul se răcoreşte, beneficiind de o terapie în grup cu o eficienţă neegalată de vreo clinică psihiatrică. De aia sunt stadioanele pline; de aia, când meciurile se dispută fără public, omului de rând i se confiscă şi unul din ultimele paradisuri care i-au mai rămas.
Dacă altundeva ocărăşti o mâţă de pripas, organizaţiile de protecţie a animalelor te înşfacă de guler şi te ciomăgesc. Dacă altundeva sudui un mucos care tocmai ţi-a manglit leafa din buzunar, asociaţiile de îngrijire a minorilor îţi şi comandă unguent sexual, pentru a fi violat cumsecade de viitorii tăi colegii de celulă. Dacă spurci o chelneriţă care te umflă la nota de plată, grupările feministe ţi-au şi zgâriat jugulara, cu unghiile lor văruite cu ojă. Locul stadionului nu-l poate lua niciun alt lăcaş de cultură.