Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
E cu adevărat o gravă problemă invazia produselor falsificate pe tânăra noastră piaţă. Puţini ştiu însă că, la Paris, se găseşte un muzeu special, numit „al falsurilor”, unde vizitatorul are prilejul de a admira mărfuri contrafăcute de o mare diversitate, de la ceasuri de lux până la produse electronice de vârf, care – fireşte - nu-s cu nimic de vârf. Din acest lăcaş de cultură, putem afla că năravul de a contraface produse de marcă nu-i deloc nou. Sunt ani cu zecile de când echipa regretatului explorator Cousteau a descoperit, pe fundul Mării Mediterane, vinuri false produse cică sub egida lui Lassius, un celebru viticultor roman.
Ei, dar treaba asta e cu dus-întors, fiindcă destui dintre noi cumpără conştient mărfuri contrafăcute, ştiind că sunt contrafăcute, tocmai pentru că pe cele veritabile, ce-au stat la baza imitaţiei, nu şi le pot permite. Iar celui ce foloseşte produse false nu-i rămâne decât să spere că falsul se ridică, funcţional sau estetic, la înălţimea originalului, cum de-atâtea ori se întâmplă în viaţă. Extrapolând puţin, nu dăm de multe ori lovitura în viaţă cu un compliment fals, cu un zâmbet fals ori cu un discurs fals, plasat când trebuie acolo unde trebuie?
Pe deasupra, destui dintre noi cumpărăm falsuri ca să-i luăm ochii şefului, partenerei sau soacrei, bazându-ne pe observaţia plină de substanţă că „mulţi văd, puţini cunosc.” Bineînţeles, oleacă jigniţi ne simţim când noi căpătăm astfel de daruri, fiindcă atunci suntem nevoiţi să jucăm puţin teatru, mimând încântarea:
- Vai, un ceas Citizen, cu adevărat Citizen, de când îmi doream! Vă mulţumesc din suflet!
Dar nimeni nu ne opreşte să pasăm graţios darul contrafăcut mai departe, cum se întâmpla odinioară cu albumele de pictură, care se bucurau de un circuit mai plin de neprevăzut ca o cursă de formula unu.
