Pare avantajoasă foarte împrimăvărarea ţării, dacă luăm la socoteală renaşterea naturii, facturile subţiate la întreţinere şi vârful nasului, fericit – cum sublinia şi poetul George Topârceanu - că nu ne mai îngheaţă decât accidental. Întorcând însă primăvara şi pe cealaltă parte, constatăm că şi dezavantajele ei sunt importante calitativ şi cantitativ, mai ales pentru locuitorii de la oraş, care nu intră în direct cu procesul de contemplare a expansiunii clorofilei.
În primul rând, primăvara la oraş te împiedici la tot pasul de „agricultura edilitară”, cum numea Geo Bogza toată activitatea frenetică de scormonire a asfaltului, de săparea a tranşeelor stradale şi de îngropare a conductelor şi firelor cu destinaţii tenebroase. Trebuie să-ţi socoţi cu foarte multă băgare de seamă paşii încredinţaţi trotuarului, fiindcă la fiecare sută de metri poţi s-o sfârşeşti tragic, într-o groapă ori într-un şanţ, care te aşteaptă cu diametrul râzând sinistru.
Dar de-ar fi doar asta! La fel de agasantă ca „agricultura edilitară” este şi trecerea lascivă, pe firul bulevardelor, a limuzinelor umplute cu puştani de bani gata, care – considerând că publicul pietonal nu deţine suficiente cunoştinţe muzicale – ţin să îi culturalizeze din mersul lor încet pe patru roţi. „Astăzi am nervii nervoşi/ Staţi cuminţi şi serioşi/ Nu vă mişcaţi de la locuri/ Că vă dau electroşocuri!” ne avertizează sever mofturile vopsite metalizat, folosindu-se de vocea care umblă dând din şolduri a traficantului de muzică falsă Guţă Nicolae. Iar noi, pietonii, ce să facem, ne conformăm şi stăm cuminţi la locuri, ca să nu căpătăm pe cocoaşă electroşocurile de care face vorbire, pardon, cântare, maestrul Guţă Nicolae, să trăiască cine l-a scos din piaţa agroalimentară ca să-l aşeze în cea muzicală.
Ah, primăvară, primăvară... Mulţi neciopliţi profită lejer de democraţia spaţiului tău verde! Să mai adăugăm la toate mojiciile de mai sus şi pachetele de ţigări, peturile goale şi alte ambalaje aruncate fără remuşcări pe jos, deşi coşul de gunoi e colea, la doar trei metri distanţă? Să amintim apoi, cu o neplăcută strângere de stomac, şi de stropii de salivă scuipaţi neruşinat pe trotuar, că-ţi vine să intri în greva foamei şi a mersului pe jos, dacă eşti o fiinţă mai senzitivă?
În ciuda facturilor ridicate la întreţinere, a naturii îngheţate şi a altor dezavantaje majore, parcă-mi vine să-i cer iernii azil politic şi să nu-i mai părăsesc niciodată spaţiul.