Suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care darwinismul a fost scos din programa şcolară! Isprava a izbutit-o intelectualul Hârdău, care, în 2006, s-a străduit să se arate mai catolic decât Papa – câtă vreme Benedict al XIV-lea a recunoscut că „evoluţionismul (teoria lui Darwin, n.n.) este mai mult decât o ipoteză.” Ca să nu mai vorbim despre faptul că o Rezoluţie a Consiliului Europei, adoptată în 2007, recomandă statelor UE să promoveze predarea în şcoli a „teoriei evoluţioniste ca principală teorie ştiinţifică.” (O teorie secundară ştiinţifică nici nu prea ştim să fie...) Deci, Papa, da, UE, da, Hârdău, nu!
Într-un adevărat hârdău de prostie şi ignoranţă s-a înecat, după tipicul românilor, care scot carul dintr-un şanţ, spre a-l prăvăli în celălalt, teoria lui Darwin!
Un singur ministru al unei ţări europene, cel de la Belgrad, a avut o iniţiativă similară şi a trebuit imediat să demisioneze, mai ales datorită protestului... Patriarhului ortodox al Serbiei, care s-a pronunţat hotărât pentru predarea evoluţionismului în şcoală! Situaţie complet pe dos în SUA, unde profesorul Behe (Pennsylvania) a trebuit să se adreseze Tribunalului Federal pentru a primi dreptul de... a critica teoria lui Darwin în şcoală - ceea ce, desigur, configurează cel de al doilea pol al exagerării.
Şi-n timp ce evoluţionismul este ţinut inchizitorial sub obroc, la TVR sunt programate emisiuni („Semne”, redactor, Cristi Ţepeş) în care Darwin este pus sever la colţ, inclusiv de o prof. dr. care s-a declarat partizană a divinului creaţionism deoarece, chimistă fiind, a constatat că nu toate argumentele darwinismului pot primi confirmare de laborator. Şi cum facerea lumii în şapte zile nu poate fi verificată în eprubetă, rămâne singura teorie de însuşit şi susţinut.
De ce singura? Aici e aici. Trăim, totuşi, într-un veac şi-ntr-o orânduire în care libertatea de gândire se numără printre principalele drepturi ale omului. Cine vrea să creadă că se trage din maimuţă, treaba lui. Cine-i convins că lumea-i creaţie divină, e la fel de îndreptăţit la opinie.
Darwin s-a născut acum două veacuri, cartea lui fundamentală, „Originea speciilor”, a apărut în urmă cu un secol şi jumătate. Savantul englez n-a avut cum să aibă acces la cuceririle performante ulterioare ale ştiinţei; a emis o ipoteză, cu argumentele la îndemâna cercetătorului atunci.
Intelectualul Hârdău s-ar fi cuvenit să ştie că meritele lui Darwin nu stau doar în construirea teoriei cu maimuţa-strămoaşă, şi că, în urma cercetărilor sale, s-a demonstrat rolul evoluţiei în variabilitatea speciilor, s-au identificat şi alte cauze ale variaţiunii organismelor, s-a întemeiat tehnica selecţiei artificiale în crearea de noi rase şi soiuri, el influenţând hotărâtor dezvoltarea paleontologiei, embriologiei, fiziologiei, anatomiei, sistematicii etc..
Sigur că, în ansamblu, evoluţionismul are implicaţii filosofice şi chiar teologice. Pe unii i-a convins, pe alţii, nu.
Dacă predarea religiei în şcoală este considerată o necesitate, la fel de necesară este şi prezentarea ipotezei darwiniste. Argumentul că 73% dintre elevi cred că omul a fost creat de Dumnezeu şi, în consecinţă, predarea evoluţionismului nu se justifică, nu rezistă: poate tocmai de aceea cred astfel, fiindcă li se interzice informarea alternativă...
În 1925, la Dayton, a fost judecat profesorul suplinitor John Scopes, cel ce a predat (după manual!) un curs de evoluţia speciilor – astfel intrând în istorie mult mediatizatul „proces al maimuţelor” (vă mai amintiţi filmul regizorului Kramer, cu Spencer Tracy în rolul principal?) Sentinţa a subliniat ridicolul situaţiei, câtă vreme procurorul... s-a oferit să plătească din buzunarul lui cei 100 de dolari cu cât a fost amendat Scopes.
Există, la noi, un ONG intitulat „Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă”. Mă-ntreb de ce nu-l acţionează în judecată pe intelectualul Hârdău, ori pe actualul Minister al Educaţiei, declanşând „procesul maimuţelor” ediţia 2008. Ar fi de tot hazul. Dar haz de necaz, fiindcă încă o dată am arăta lumii cât de rudimentar, de anacronic şi de nedemocratic gândesc (şi acţionează) unii dintre miniştrii noştri...
(11 mar 2008, 12:55:40