Încep de la fotbal, spre a ajunge la... literatură.
M-a iritat întotdeauna precizarea de neam prost „aştept provincia”, de parcă s-ar face un hatâr amărâţilor şi subdezvoltaţilor cărora viaţa nu le-a dat şansa buletinului de Bucureşti. Acum, privind clasamentul campionatului de fotbal, pot şi eu să exclam „aştept Capitala!” Doar „Rapidul” mai pluteşte, inerţial, la altitudinea primelor locuri, însă umilinţele aplicate de codaşa „U” Cluj, şi, în Cupă, de Urziceni, demonstrează că adie şi-n Giuleşti vânt de vară seacă. „Steaua”, îngenuncheată la Iaşi, unde caraghiosul din Pipera ceruse victorie la cel puţin patru goluri diferenţă (!), „Dinamo”, ridiculizat (în Cupă) de reprezentata megalopolisului Mioveni... s-a-ntors fotbalul românesc cu fundul în sus? Mai degrabă aş zice că abia acum începe să se apropie de normalitate. Gureşii granzi bucureşteni „Steaua”, „Dinamo”, „Rapid”, au dominat ilicit fotbalul nostru atâta vreme cât gestionarea banilor şi puterea decizională în administraţie erau exclusivităţi bucureştene. Am aflat, în vremea în care eram oarecum implicat în promovarea „sportului rege”, de tranzacţii aiuritoare, încheiate fără pic de jenă, inclusiv de prim-secretari de judeţ: iei un punct de la noi, da-mi dai atâtea tone de îngrăşământ chimic peste plan, plus schimbare de repartiţie în cazul fiicei doctorului X, plus aprobare pentru reparaţii capitale la biserica din cartierul Y, plus locul I la cutare concurs televizat... Acum, slavă Domnului, mecanismul decizional nu mai îngăduie astfel de oneroase tranzacţii balcanice, iar banii nu mai coboară doar din spre CSP-ul bucureştean, fiindcă particularul îşi adună şi-şi cheltuieşte frăncuţul după pofta inimii şi la Craiova, şi la Cluj, şi la Vânju Mare. A mai rămas o singură verigă şubredă: arbitrajul. Săptămâna asta s-a văzut cât de greu acceptă arbitrii eliminarea granzilor, inventând tot soiul de lovituri libere, doar-doar s-o drege busuiocul. Oricum, ifosele „dă Bucureşti” bat în retragere. Dacă va lua Clujul campionatul şi nu se va face de râs în Cupe, cum au izbutit cu „Anorthosis” Famagusta, chiar că vom putea vorbi despre o adevărată şi benefică reformă în fotbalul românesc.
Până atunci, aştept Capitala.
Aţi auzit despre Cenaclul literar „Saeculum”, care a funcţionat între 1980 şi 1986, undeva, pe la Beclean şi Dej? Mă tem că nu. În latină, „saeculum” ar însemna timp, generaţie, epocă, perioadă, spirit al veacului. În construcţia culturală a „saeculiştilor” găsim câte ceva din toate: solidaritate de crez şi generaţie, ignorare a canoanelor epocii, propensiune către ceea ce s-ar cuveni să fie adevăratul spirit al veacului. Fără o anume subordonare clară, cu o structură de conducere redusă la preşedintele de onoare Teohar Mihadaş, cenaclul ardelean a izbutit o adevărată „aventură a spiritualităţi”, adunând, în numele slujirii literaturii autentice, personalităţi de marcă din judeţe şi medii diferite. Sufletul Cenaclului fiind Cornel Cotuţiu, cel care s-a zbătut să rezolve şi inerentele chestiuni organizatorice rezultate din ne-afiliere şi, implicit, din inexistenţa unei susţineri materiale oficiale. Citind cartea exemplară „Saeculum – dincolo de nostalgii”, apărută la Editura clujeană „Eikon”, ai revelaţia unei remarcabile efervescenţe spirituale în ani grei, consumată la o temperatură ideatică (şi morală) care, sunt sigur, n-a fost atinsă de vreo altă înjghebare cenaclieră, inclusiv de pretenţioasele bucureştene. Cum era de aşteptat, Securitatea a luat imediat „obiectivul” în urmărire. Turnătoria reprodusă în carte mi se pare monumentală: „ noi ştim ce e un cenaclu am văzut la tov. Păunescu şi ăsta nu era cenaclu era o adunare de persoane care tot citeau depe nişte foi şi ziceau că e literatură dar eu nam înţeles nimic aşa că eu cred că aceste persoane au nişte probleme cu capu dar nu e duşmănoşi că nau vorbit de posturi străine şi nici nau vorbit de rău socialismu ei se pare că habar n-au pe ce lume trăiesc.” Semnat: Matache, 2 noie 1985. Prostia poate naşte turnătorii... benigne!
( 1 mar 2008, 11:46:23
NICOLAE STEINHARDT DESCRIE IN JURNALUL FERICIRII ACEASTA METODA DE A AJUTA PE CINEVA FOLOSIND METODA "SFINTEI NEGHIOBII".
CE SCURT E DRUMUL DE LA FOTBAL LA.......GANDIREA MALIGNA!