Mircea Radu IACOBAN

Când l-am cunoscut, la Havana, avea 65 de ani. Născut în 1908, ar fi împlinit, în 2008, un veac! Desigur, acum ne priveşte din altă lume...A văzut lumina zilei la Roman, a studiat dreptul la Paris, se înscrie voluntar în armata franceză, nimereşte, nici el n-a prea a înţeles cum, în Antile şi devine, în 1945, cetăţean cubanez. Este considerat, alături de Vasarely şi Schöffer, precursor al „artei cinetice” (vezi „Naissance de l’art cinétique”, de Frank Popper, Paris, 1967). Expune la New York, Veneţia, în Brazilia, Japonia, Franţa, intrigând şi atrăgând mereu publicul, obţinând repede recunoaşterea criticii cu ale sale „structuri transformabile”. Dicţionarul picturii abstracte (Michel Seuphor, Paris, 1957) îl caracterizează mai mult decât elogios: „sugerează universul industrial desfăşurat în spaţiul cosmic”. În apartamentul său din cartierul Vedado, Sandu Darie mă întâmpină cu un torent de vorbe, îmbiindu-mă, în acelaşi timp, să privesc o „structură spaţială”, să închinăm un păhărel de anason, să-i povestesc despre Moldova, să răsfoiesc albume... să...să... Şi el şi soţia sa (ardeleancă) vorbesc impecabil româneşte şi ai mereu senzaţia, amplificată şi de ambianţa profund românească a apartamentului, că te afli undeva, într-un atelier din Iaşi, după care vei lua tramvaiul 11, spre a continua discuţia undeva, poate la „Bolta rece”. Casa îi este plină de năstruşnicele „structuri spaţiale”. „Omul se cuvine să domine tehnica – sună introducerea-credo – privitorul trebuie să re-creeze. Gioconda intangibilă şi imobilă se acordă tot mai puţin cu ritmurile şi sensurile vieţii moderne. Casa se compune din planuri fixe. De ce să introducem, în această ambianţă imobilă, un obiect de artă la fel de imobil, de ce nu o structură, alta în fiecare zi?” Într-adevăr, complicatele şi, în acelaşi timp, simplele „structuri” se metamorfozează după voia privitorului, unghiurile şi combinaţiile coloristice se regrupează caleidoscopic, opera de artă capătă o anume viaţă, absolut dependentă de gustul, sensibilitatea şi imaginaţia celui ce o contemplă. Adică, greşeală: „a contempla” nu-i verbul cel mai potrivit. Darie tocmai contemplarea pasivă încearcă s-o dinamiteze, invitând privitorul să participe la actul creaţiei: îi oferă „cuburile” din care singur să-şi alcătuiască „Gioconda” clipei, în funcţie de dispoziţia şi starea momentului. O curiozitate copilărească, aceeaşi care ne făcea, la vârsta pantalonilor scurţi, să iscodim ce se petrece în spatele cutiei cu minuni a păpuşarilor, ne arată două „sculpturi” unite în echilibru, care se rotesc în funcţie de dorinţa omului de la pupitrul cu butoane. „Tot spectacolul – continuă Darie – apelează la metaforă, iar metafora lizibilă te ajută să sugerezi infinit mai mult şi mai profund decât comunicarea simplă”. Între ecran şi sursa de lumină (lumânări, fiindcă artistul... n-a mai găsit becuri pe cartelă de-un an!) filtrul programat înfiripă un balet policrom, creind senzaţia mişcării, curgerii, devenirii. În urmă cu câţiva ani, Darie, împreună cu compozitorul Juan Blanco, a creat un „act politic direct” (toate, în Cuba, sunt politizate şi potenţate apăsat cu energie „revoluţionară”; mă tem că, o vreme, aşa vor rămâne!) proiectând texte, forme şi culori într-o canava patetico-eroică evocând marile conflagraţii ale veacului XX. Zece mii de spectatori şi-au ţinut respiraţia de la începutul şi până la sfârşitul originalei reprezentaţii!... Din vorbă în vorbă, nici n-am simţit când s-a înserat. Departe, foarte departe de România, pe malul Atlanticului, umbre colorate scot din încremenire peretele alb, trecând, câte-o clipă, peste o veche furcă ţărănească de tors, amintire transilvăneană în apartamentul soţilor Darie, din Vedado, Havana, Cuba.  Visul lui Darie - să încerce un spectacol de sunet şi lumină pe vârful Panaghia, în Ceahlău, a rămas neîmplinit. Despre acest mare precursor al plasticii moderne, la noi nu se ştie mai nimic. N-o fi chiar cazul să-i punem chipul pe bancnote, dar barem o expoziţie cu „structuri spaţiale” marca Darie în România s-ar impune - chiar cu atât de vinovată întârziere.  Cubanezii, sunt sigur, ne-ar împrumuta exponatele. Că becuri, slavă Domnului, la noi, se găsesc...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cinetice....

Comentarii