Mircea Radu IACOBAN

Nu atât omorurile, violurile şi cotonogelile adunate buchet în telejurnalul ProTV de la ora 17 înspăimântă, cât chipurile martorilor aduşi pe ecran. Ăsta să fie ţăranul român? Am ajuns o ţară de boschetari? Prima întrebare pe care ţi-o pui: când au făcut oamenii ăştia o baie? Înţoliţi ca vai de ei, nebărbieriţi, fonfăiţi, cu ochii umflaţi de băutură – mai-mai că se simte damful ţâşnind din ecran! – eroii de la ora 5 par abia descinşi dintr-un glodos neanderthal moldav. De i-ar vedea, ar mai exclama poetul „Voi singuri străjuiţi altarul / nădejdii  noastre de mai bine”? Chiar dacă cimotia martorilor TV se recoltează tot din acel etaj al satului românesc în care mizeria, incultura, băutura, nasc şi  nutresc eternă violenţă, chiar dacă aşezările rurale, mai ales în Bucovina, atestă şi real orgoliu gospodăresc, totuşi, personajele de la ora 5 au existenţă reală şi, într-o anumită măsură, sunt reprezentative pentru ruralul mioritic. Dacă-i pe-aşa, atunci veşnicia s-a născut la sat şi tot acolo şi-a dat duhul! Fandoselile pseudo-folclorice  din celălalt capăt al grilei de programe, în zona „Etno”, unde-ţi iau ochii fastuoase costumaţii, chipurile, populare, doldora de sclipici şi cusături aiuristice, unde, în fundal, ţopăie personaje incerte, cu zâmbete-stas comandate de regizorul de platou, n-au cum echilibra imaginea generală a satului contemporan fiindcă-s tele-construcţii întemeiate pe fals: ceea ce se cântă acolo nu-i folclor, ceea ce se vede n-are strop de autenticitate etnografică. Aşa că, probabil, imaginea satului moldav se cuvine plasată undeva între aceste două extreme, între mizerie cruntă şi veselie opulentă, între rictusul ştirb al babei vecină cu spânzuratul şi zâmbetul de polistiren expandat al drăgălaşului de Fuego. Iar oraşul... ce oferă oraşul? Lumpeni, boschetari, mizerie sunt şi pe-aici din belşug, dar se văd mult mai greu. Altele-s suferinţele urbei: spaţiile de parcare, asfaltul bortelit, gigacaloria monstruoasă, drogurile, prostituţia şi, mai ales, politicăraia. În Moldova, oraşul a luat-o vijelios înaintea satului, rămas ezitant în bloc-starturi. Ştirile orăşeneşti de la ora 5 nu ne mai arată spânzuraţi de grinda şurii, nici avortoni azvârliţi în privata cu stuf din fundul curţii, ci sinucigaşi aterizaţi de la etajul XII, ciocniri de Volvo cu Mitsubishi, răfuieli între bande mafiote, sfeterisiri de bancomate şi seifuri, atacuri la casele de schimb. Lumea ce apare în cadru este, de regulă, îngrijită, coerentă, locvace, afişează opinii şi disponibilităţi polemice. Chiar atunci când ajunge pe sticlă pegra pegrei târgului, tot arată, pe dinafară, cât de cât onorabil, iar în expresiile feţelor nu mai afli urmele acelei prostraţii dezarmante. Mai ales în Moldova de jos, distanţa dintre sat şi oraş nu se măsoară în kilometri, ci în ani-lumină. Devine sesizabilă când infracţiunea răscoleşte mâlul de pe fund şi-ţi apar pe ecran, dintr-un concret altfel ignorat, chipuri şi măşti de speriat copiii. Ştirile de la ora 5, pe bună dreptate acuzate de speculare a senzaţionalului morbid, au şi-o mare calitate: scot la lumină partea neştiută a României veacului XXI, pe care unii n-o văd, iar alţii, nu vor s-o vadă. Feţele aduse astfel în prim-plan pot prilejui adevărate studii de psiho-patologie socială, trimiţând în derizoriu cifrele statistice ce încearcă să vorbească de „dezvoltare durabilă” şi progres rural sub semnul îndemnului „să trăiţi bine!”  Deocamdată, încă trăim în lumi paralele! Şi nu conţinutul propriu zis al ştirilor de la ora 5 o demonstrează, fiindcă violuri şi crime pretutindeni în lume se petrec, ci fundalul socio-uman implicit revelat. Unii vor să vadă, în această deprimantă defilare de chipuri, argumente în sprijinul teoriei „românii – popor de patibulari”. Nimic mai fals. Toate evoluţiile, revoluţiile şi involuţiile din România l-au urgisit mai întâi pe ţăran. Urgisit a rămas şi azi. Iertare s-ar cuveni să-i cerem, nu să-l arătăm, ironic, cu degetul...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La ora cinci.

Comentarii