Mircea Radu IACOBAN

La urma urmei, ce-i cu acest „dicţionar” al lui Stati, despre care toată lumea vorbeşte, dar mai nimeni n-a avut cum să-l răsfoiască, fiindcă în România nu s-a difuzat? De altfel, chiar autorul s-a simţit îndreptăţit să combată pe tema necunoaşterii „operei” acuzate: „Românii au scris atâtea murdării despre dicţionarul meu, atât l-au jignit înainte de a-l vedea...” În principiu, reproşul lui Stati ar putea fi întemeiat: nu poţi respinge ceea ce nu cunoşti. Numai că însuşi gestul întocmirii unui astfel de „dicţionar” în care nu ştiinţa limbii deţine întâietate, ci, evident, politicalele de Bâc, este la fel de stupid ca şi strădania de a demonstra că albu-i negru şi maimuţa, elefant. Practic, nici nu-i cazul să-ţi propui o abordare a „dicţionarului” cu uneltele lingvisticii generale, câtă vreme întregul demers al lui Stati porneşte de la o falsificare flagrantă a realităţii, inventând o limbă „moldovenească” distinctă de limba română (!) şi mult apropiată de... idiomurile slave. Stati nici măcar nu-i original: încă de pe la mijlocul secolului XIX, geopolitica ţaristă declara (A. Arţimovici, 1863) româna vorbită dincolo de Prut „un dialect apropiat limbii slave”. S-au fabricat şi atunci „dicţionare” în care „sângeros” se traducea prin „sânjvărsatnic”, „necesitate” prin „trebeîmplinire” ş.a.m.d. Tot pe atunci însă, cei cu reală ştiinţă de carte şi respect pentru adevăr tipăreau, în Rusia, manuale destinate „celor 800.000 de români care locuiesc în Basarabia” şi care doresc să-şi studieze limba strămoşească (S. Margela, Petersburg, 1827), care „este limba română” (Ghinkulov, 1840, Petersburg). S-au scurs aproape două veacuri, răstimp în care mari şi reputaţi lingvişti, inclusiv prestigioşi oameni de ştiinţă reprezentând Academia URSS, dar şi reprezentanţii Institutului de lingvistică al Academiei de ştiinţe a Moldovei, au respins hotărât, argumentat şi definitiv statutul de limbă graiului basarabean. Şi iată-l pe Stati încercând să reanime tezele staliniste (şi „tătucul popoarelor” a fost, nu-i aşa, lingvist!) în temeiul cărora s-ar legitima un popor (moldovenii) în temeiul unei limbi... inexistente. Întreaga înjghebare statală actuală obligă Chişinăul să recurgă la subterfugiul „limbii moldoveneşti”, altfel, argumentele statalităţii s-ar subţia cu totul (semnificativ este faptul că, din „dicţionar”, lipsesc cuvintele „Basarabia” şi „basarabeni”). Cât priveşte construcţia ştiinţifică: apare ca rizibilă şi de doi bani. Cum altfel să califici un „dicţionar” din care lipsesc cuvinte esenţiale (floare, ochi, mână, creer, minte etc. etc.) iar altele primesc explicaţii derivate aiuritoare, de tipul „inimă” = măduva unui trunchi, chinga fierăstrăului, „cinste”= băutură, vin, rachiu (!!), „a înflori”= a încărunţi  ş.a.m.d. Cel mai ades nici nu ne aflăm în faţa unui dicţionar dialectal, ci a unuia explicativ (cum, de altfel, se menţionează şi pe pagina de titlu, astfel dezvăluindu-se adevăratul punct de plecare al vinovatei întreprinderi, probabil ulterior preschimbată în armă politică). În rest, o adunătură informă de cuvinte cu circulaţie regională, în covârşitoare măsură aparţinând limbii române, multe din fondul principal lexical. Fac excepţie rusismele, plantate cu sârguinţă de Stati oriunde află un locşor, doar-doar l-o crede cineva că s-a ivit peste noapte o limbă nouă în familia indoeuropeană! Culmea: Stati n-are obrăznicia să declare până la capăt că „moldoveneasca” ar avea personalitate proprie, toate elementele gramaticale fiind „comune cu cele din limba română, nimeni nu se îndoieşte de asta.” Şi atunci? Stati se îmbăţoşează: „Nimeni nu are dreptul să-mi impună cum să-mi numesc limba.” Mă rog, aşa o fi. Să-i spună şi „limba plugarilor”, dar dacă Măria îşi pune altă  pălărie, nu-i tot Măria? Ce-i cu „dicţionarul”, cum se justifică, la ce foloseşte? Am măcar satisfacţia că mi s-a răspuns în sfârşit unei mai vechi întrebări a subsemnatului, pusă încă în volumul I din „Cronica Basarabiei”: eu, născut şi şcolit la Iaşi, profesor de română, ce limbă vorbesc? Stati: „Şi moldovenii dintre Carpaţi şi Prut vorbesc moldoveneşte. Limba lor uzuală are aceleaşi caracter lexicografic şi fonetic ca la noi.” Fără să ştiu, vorbesc o limbă străină! Aferim!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ivan, moldovan!.

Comentarii