Dintre toate lucrurile, pe care le-am aflat în calitate de ziarist, se detaşează şi azi pomelnicul colegilor mei de facultate, turnători la Securitate. Ce-i drept, ca bonus, i-am aflat şi pe profesorii care-i zoreau s-o facă, dar intensitatea şocurilor nu se compară, întrucât între student şi cadru didactic există de când e lumea o distanţă apreciabilă. Aşa cum se întâmplă în asemenea cazuri gingaşe, pe unii colegi îi suspectam încă de la acea vreme, dar pe alţii – şi aici e durerea mai mare şi mai mare – nu îi bănuiam defel. Dar defel-defel-defel.
Ulterior, mi-a fost dat să mai aflu câte un crâmpei din traiectoria turnătorilor, traiectorie desenată de zborul lor pe bolta lumii. Dacă n-aş fi uitat complet să mă mai mire ceva, probabil c-aş fi făcut-o în cazul lor, deoarece, graţie unei aritmetici divine pe care nu mi-o explic, toţi umblă astăzi cu belciugele de aur ale succesului în nară. Absolut toţi sforăie mulţumiţi de viaţă, cu un firicel de iarbă în colţul gurii. Unii au ajuns la prosperităţi colosale de biznismeni, alţii şi-au altoit tulpina cu fotogenice cariere manageriale ori chiar cu activităţi desfăşurate pe acea râvnită planetă, dintr-un sistem solar inaccesibil omului de rând, numită „diplomaţie”.
Lista conţinându-i pe colegii mei securişti a stat şi la baza absenţei mele de la întâlnirile clasice, puse la cale în chip aniversar, la împlinirea a nu-ştiu-câţi ani de la isprăvirea facultăţii. N-am vrut să particip sau, mai corect spus, n-am putut. Am considerat că mai dulce-i absenţa. Am preferat absenţa, fiindcă n-aş fi fost capabil să fac schimb de pupături cu decanul securist, ajuns acum mare promotor al valorilor democraţiei, la fel cum n-aş fi izbutit să lălăi – alături de colegii dătători în gât – cântecele gradat cherchelite ale studenţiei, începând cu „Gaudeamus igitur”, continuând cu „Cine-i născut în ianuarie” şi sfârşind cu „Aşa beu oamenii buni”.
(30 ian 2008, 13:14:52