Mircea Radu IACOBAN

În 1968 (an efervescent, cu mari complicaţii internaţionale), în vederea plenarei CC din aprilie, a fost solicitat un tabel-sinteză cuprinzând scriitorii, ziariştii, artiştii plastici etc. arestaţi, condamnaţi sau pedepsiţi administrativ din 1944 până la zi. Tabelul cu pricina a fost dat publicităţii în cuprinsul unei cărţi cu restrânsă circulaţie din „Biblioteca de istorie” a Editurii „Nemira” şi, cel puţin până acum, nu pare a fi trezit interesul şi ecoul meritat. Printre cele 257 de nume întâlnim zeci de personalităţi de marcă ale culturii române (Const. Noica, Ov. Cotruş, I. Negoiţescu, Păstorel Teodoreanu, Şt. Aug. Doinaş, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Adrian Marino, Edgar Pappu, Vl. Străinu, Nichifor Crainic, Marietta Sadova, I. Omescu, Crin Teodorescu etc. etc.), condamnate, de cele mai multe ori, în baza acuzaţiilor de „agitaţie”, „instigare”, „uneltire” – de fapt, pentru ceea ce am numi acum „delict de opinie”. E-un tabel sec, redactat în stilul impersonal al grefierilor, care, acum, se citeşte cu o anume detaşare: după scurgerea atâtor ani şi prin invocarea a sute şi sute de nume, tragediile umane par a se de-personaliza,  tinzând să devină simple statistici. Însă fiecare literă ori cifră din tabel încorporează şi exprimă drame, suferinţe, nedreptate. Citite atent, ele denudează articulaţiile absurdului mecanism represiv, lăsând loc şi unor, să le spunem astfel, nedumeriri. Că justiţia era în  anii aceia, caricată, nu-i nici o noutate. Este suficient să vezi că suceveanul Tit Tarnavschi a fost arestat în 1959 („pentru agitaţie”) şi „judecat” abia în 1963, ziaristul Ioan Beler, arestat în 1948, a fost adus în faţa tribunalului după 7 ani, în 1955, Filip Gyr  a aşteptat sentinţa 4 ani, Ion Făloiu (ziarist clujean), un deceniu întreg (1947-1957), ca şi alt ziarist, Gh. Radomir, ridicat în 1952 şi judecat în 1962. Pictorul Sever Buradescu a aşteptat 12 ani întâlnirea cu instanţa, iar regizorul Crin Teodorescu, 11! Interesant şi revelator este că Radomir a fost condamnat la 5 ani, după ce a zăcut în prevenţie... zece! Dificil de înţeles rămâne mecanismul în virtutea căruia se hotărau graţieri, dar mai ales eliberări din detenţie neînsoţite de vreo explicaţie. În vreme ce unii condamnaţi erau sortiţi să-şi execute pedeapsa până-n ultima clipă (cazul lui Corneliu Coposu), alţii, cu condamnări mult mai mari, părăseau puşcăria după câteva săptămâni sau luni. Într-un singur caz se menţionează ordinul lui Const. Drăghici, ceea ce arată că funcţiona, copiat din URSS, sistemul intervenţiilor directe din partea membrilor Biroului Politic al CC. (La Moscova, în anii marii terori, tartorul va fi fost Stalin, dar cele mai multe condamnări la moarte le-au decis şi semnat Molotov, Voroşilov, Kaganovici, Jdanov şi Mikoian!) Şi mai greu de descifrat rămâne menţiunea „nu figurează”, adăugată ulterior, cu cerneală, după unele nume. Unde şi de ce nu figurează? Ce să însemne asta? Lista celor 257 de puşcăriaşi ai obsedantului deceniu impresionează şi prin arbitrariul „culpelor”, unele de-a dreptul hilare – „huliganism politic”, „legături suspecte cu străinătatea”-  astfel devenind un hronic al durerii, ale cărui ecouri n-ar trebui să se stingă niciodată. Şi dac-ar fi să poarte un nume, acela ar fi, de ce nu, „Lista lui Dej.”

P.S.
Revista israeliană „Ultima oră” (Tel-Aviv, 27 dec. 2007) reproduce articolul nostru „Liste peste liste” (din „Monitorul de Suceava”, 18 dec.), însoţindu-l cu o notă a redacţiei prin care se adaugă ”şi alte nume din lumea artiştilor, care pot să pară surprinzătoare”. Sunt de origine evreească şi: Woody Allen (Koenigsberg), Mell Brooks (Kaminski), Edie Cantor (Iskowitz), Kirk Douglas (Isus Danielovici Denetsky), Bob Dylan (Zimmerman), Paulette Godard (Levy), Ives Montand (Ivo Levy), Jean-Pierre Aumont (Goldberg), Douglas Fairbanks (Ulman), Gene Wilder (Silberman) ş.m.a.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lista lui Dej.

Comentarii