Mircea Radu IACOBAN

Americanii îşi păstrează entuziasmul şi optimismul: recent, au anunţat că, în jurul anului 2020, NASA va stabili o colonie de astronauţi la polul sud al lunii, după care îşi propun „să lase urme de pneuri pe Marte”. S-au scurs, aproape fără să ne dăm seama, 35 de ani de la ultima prezenţă a omului pe lună (decembrie 1972) şi continuă să apară... voci contestatare. Aselenizarea n-ar fi decât o iscusită punere în scenă filmată în studiourile unei baze secrete din cutare deşert american! Probele menite să susţină acuza de mistificare au o urmă de logică, alimentând îndoieli: de ce fâlfâie steagul, dacă pe lună nu este atmosferă, unde-s stelele de pe boltă, de ce cad umbrele aiurea... Este evident că americanii au suspiciunea în sânge şi cum se iveşte un eveniment mai maşcat, cum apar îndoielile: cică, Pentagonul n-ar fi fost lovit de un avion deturnat la 11 septembrie, turnurile gemene le-a dărâmat şi incendiat chiar administraţia, interesată de un nou Pearl Harbour justificator al cursului politic anti-arab ş.a.m.d. Înseşi astro-pronosticurile din acest decembrie demonstrează că toate contestările-s apă de ploaie: doar nu şi-au propus americanii un simplu remake, mai convingător, al bănuitului film trucat: în veacul XXI, astfel de mega-înşelătorii sunt imposibile, iar previziunile fantastico-ştiinţifice nu-s vorbe-n vânt, ci au oarece – să-i spunem astfel – temei legal. Aşa să fie? Ia să luăm la răsfoit ziarele din 1972. Primii paşi ai omului pe lună au dat formidabil impuls  imaginaţiei, nutrind copios speranţele omenirii în performanţele ştiinţei şi tehnicii. Am găsit, în podul casei (să n-audă pompierii!) gazete vechi de 30-40 de ani. Sunt scrise cu â din i, poartă, pe frontispiciu, îndemnul „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” şi-s redactate în limba de lemn a epocii. Iată iluziile omenirii în 1972: în 1982 se va obţine vindecarea cancerului. (Aş! Numărul cazurilor de cancer a crescut exponenţial, leacuri, ioc!) În 1983 va fi inaugurată prima bază umană pe lună. (după cum se vede, inaugurarea s-a amânat pentru 2020.) În 1985, durerile fizice vor fi complet anihilate prin procedee electronice. (Hai să fim serioşi!) Tot în 1985, Oceanul Atlantic va fi traversat în 50 de minute. (Nu numai că timpii de zbor au rămas aceiaşi, dar s-au retras din circulaţie şi supersonicele Concorde.) În 1986 se vor realiza sporuri de inteligenţă pe bază medicamentoasă. (Aiurea! Am rămas exact cu câtă minte ne-am născut!) Iată şi ce i se hărăzea sportului: în 1985, recordul pe 100 m. va coborî sub 8 secunde. (Ba bine că nu! Deocamdată, se retrag medaliile atletelor drogate!) În 1987, organe artificiale, din materiale plastice, le vor înlocui pe cele paradite în accidente competiţionale. (Canci!) De unde se vede că-i nevoie de mai multă temperanţă în pronosticuri, nu de alta, dar ne paşte pericolul căderii în ridicol. Nu de mult, gazetele ne-au încunoştinţat că se aşteaptă nici mai mult, nici mai puţin, decât... dispariţia bărbaţilor!! Nu-i o previziune încâlcită şi interpretabilă gen Nostradamus, ci una cât se poate de argumentată, zice-se, ştiinţific: cromozomul Y, mai firav şi mai retractil la partea bărbătească, agresionat de factorii poluanţi, se va zbârci şi ofili până când sexul tare se va retrage de pe scena istoriei. Măi, să fie! Şi cum se va înmulţi omenirea, prin sciziparitate, ca parameciul? Să credem că urmaşele urmaşilor noştri vor putea admira curiozitatea numită „bărbat” doar în cine ştie ce rezervaţie, să zicem, pe la Vânju Mare, unde au fost păstrate prin grija Muzeului Antipa? Dacă ăsta-i viitorul ce ne aşteaptă, nu pot încheia decât cu îndemn adresat suratelor noastre de pretutindeni: bucuraţi-vă de noi... cât mai suntem!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PRONOSTICURI.

Comentarii