Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Îs vreo şapte ani de-atunci, dar îmi aduc aminte, de parcă ar fi fost ieri, de ziua când un poliţist din cartier mi-a bătut insistent la uşă. I-am deschis şi puţin a lipsit ca el să nu mă strângă afestuos la pieptu-i multilateral musculos. Cu mare dificultate am reuşit să mă salvez din strânsoarea sentimentelor sale, moment în care mi-a rostit ceva de felul:
-Frate cetăţean, ţi-am adus cartea de alegător, care-ţi dă dreptul să-ţi exerciţi votul, simbol al democraţiei triumfătoare pe pământul sfânt al patriei!
Ei, nu chiar aşa a spus, dar ideea şi scopul vizitei cam astea erau.
Zadarnic am tot dat să-i spun fratelui poliţist că n-am ce face cu cartea mea de alegător, fiindcă nu voi mai fi vreodată alegător, intenţionând să nu mă mai înfiinţez vreodată în faţa acelor oale numite urne, unde se fierb voturile la foc încins. Ca să mă eschivez, l-am întrebat, dacă tot e aşa amabil, de ce nu mi-a adus acasă şi permisul de conducere, pe care n-am reuşit să-l reînnoiesc decât după ce mi-am pierdut toate rezervele de nervi, la nişte cozi imposibile.
El m-a privit cu ochi de pastor blând, ca şi când aş fi fost o oiţă rătăcită de turma electoratului. M-a mustrat cu privirea, mi-a strecurat cartea de alegător în buzunarul de la piept, mi-a prins mâna de încheietură, mi-a înfipt pixul ca pe un piron în ea şi m-a forţat să semnez într-un caiet, pentru confirmarea primirii, apoi dus a fost. Am simţit foarte precis că, dacă nu cooperam, n-ar fi fost nicio problemă să rămân infirm de mâna dreaptă.
Ce afacere barosană a mai fost şi asta cu cărţile de alegător, care azi nici nu mai sunt folosite. N-am văzut pe cineva tras la răspundere pentru risipirea banilor publici pe documentele astea inutile şi nici nu vom vedea, fiindcă aşa stă scris în tradiţia neamului nostru.
Şi chiar de şi-ar păstra cărţile de alegător valabilitatea, tot inutile ar fi, pentru un neam care s-a obişnuit să-şi consume altfel timpul, în zi de vot.
