„Un tânăr cu înzestrare intelectuală de excepţie. Inteligenţa îi este susţinută de o gândire originală, o capacitate de interpretare a fenomenului cultural şi, în special, a celui literar, care îl scoate din linia comună şi care se explică, în mare măsură, prin foarte întinsa lui cultură. Acest fapt îi dă posibilitatea să judece lucrurile comparativ, să desprindă esenţialul, să emită judecăţi de valoare care niciodată nu sunt pripite (…) Dotat cu o putere de muncă excepţională, fiind şi foarte disciplinat, a izbutit ca, la vârsta lui, să-şi însuşească nu numai cunoştinţe foarte vaste de literatură, filozofie, logică etc., dar şi câteva limbi străine, care-i deschid căi multiple în spre toate aceste domenii (…) Foarte modest, foarte discret, excelent coleg, oricând dispus să-şi ofere ajutorul (…) Pentru respectul faţă de muncă, pentru devotamentul faţă de ceea ce aş numi locul care ne dă justificarea noastră socială, X poate fi socotit, fără nici o exagerare, exemplar…”
Nu-i o propunere de decorare, ci… o „turnătorie” la Securitate. Încă una, datorată altui „colaborator”: „X este un om cinstit, corect, cu concepţii sănătoase despre viaţă (…) În afară de viciul lecturii, nu ştiu ca tov. X să aibă vicii sau moravuri condamnabile”…ş.a.m.d., pagini întregi. Astfel de note informative, provenind din mediul universitar, au fost recoltate după tot tipicul: nume de împrumut, case conspirative, ofiţer de legătură. O samă de dosare furnizate de arhivele CNSAS au, acum, liberă circulaţie şi-s răsfoite cu explicabil interes. Dincolo de turnătoriile cu adevărat blamabile, de încadrat între eflorescenţele puturoase ale mizeriei umane, se rânduiesc şi astfel de „compoziţii” – adevărate elogii respectuoase, vădind preţuire sinceră, fără nici un „dar…” şi „însă…”, fără urmă de gând rău şi vorbă rea. Cum se cuvine să le privim? În ce categorie pot fi încadrate? Veţi spune, poate, că-s simple texte de complezenţă şi că, în alte cazuri, aceiaşi „informatori” au furnizat „note” incriminatoare. Cel puţin până acum, arhivele n-au furnizat texte acuzatoare datorate celor doi din care am citat mai sus. Până la proba contrarie, rămâne să discutăm doar pe marginea materialelor ce pun în evidenţă o altă speţă de „colaboratori”, complet ieşiţi din rutina delaţiunii de toate zilele. Acum, când începem a distinge şi copacii, nu numai pădurea, poate că s-ar impune scoaterea de sub blamul otova al colaboraţionismului personajele care, totuşi, au vâslit contra curentului. Şi A, şi B, semnatarii informărilor din care am citat (nu avem dezlegare să dăm nume) ştiau prea bine că X este urmărit, că, la un moment dat, era arestat la domiciliu; furnizând aprecieri ultra-laudative, îşi asumau, desigur, un oarece risc. Altfel, puteau proceda precum alţi colegi care, spre a intra în graţiile „organelor”, s-au străduit să găsească „manifestări reprobabile”, coborând până la sesiza că urmăritul „cu femeile, are relaţii platonice” (!) şi-şi permite să sublinieze pasaje incomode din „Les Nouvelles littèraires” ori „are înclinaţii spre idealism.” Fără a uita să aşeze în pagină şi primejdioase aprecieri generatoare de posibile consecinţe: „Are o atitudine refractară, chiar ostilă, faţă de autorităţi şi organizaţii politice, neacceptându-le sub nici o formă”, „intră în contradicţie cu normele generale ale moralei şi eticii socialiste.” Oameni şi oameni! În faţa invitaţiei la delaţiune, unii s-au avântat entuziast, plusând cu voie bună, nu numai din laşă obedienţă, ci şi spre a bara calea colegului contra-candidat la obţinerea cutărui titlu universitar. Eticheta infamantă de „colaborator” se potriveşte-mănuşă unora şi mai deloc altora. Revelaţiile permise de noua rafală de dosare de-secretizate obligă la meditaţie pe tema rezumată shakespearian prin binecunoscutul „a fi sau a nu fi.” De astă dată, turnător.