Mircea Radu IACOBAN

Privilegiul de a citi cărţi „ce stau s-apară” îmi aşază în faţă manuscrisul unui autor medic, despre volumele căruia am mai scris – prof. dr. Mihai Pricop, de la Universitatea de Medicină din Iaşi. Semnalam, cu alt prilej, tendinţa autorului de a întreprinde consistente şi profitabile raite prin teritoriile altor domenii, cu precădere artistice. Noua carte abandonează complet postata specializării ce l-a impus pe prof. Pricop şi ca practician, şi ca dascăl al atâtor generaţii de studenţi, spre a opera într-o zonă cu totul nouă, căreia i-am putea spune, apelând la o figură de stil, „medicina sufletului”. Despre esesistică ar fi vorba, cele 10 teme propunându-şi să investigheze cu simplitate şi erudiţie în perimetrele ideatice ale adevărului, bătrâneţei, cărţii, căsătoriei, dragostei, naturii feminine, modestiei, ordinei, prieteniei şi, pour la bonne bouche, prostiei. Cutezând acest pas al evadării din orizontul profesiei, explicabil, poate, şi prin demersul în versuri pe care alt medic, Vasile Voiculescu, îl adresa şefilor direcţi („Vreau viaţă, muzică, lumină, vitrinele de librării / cu cărţi ce râd ca flori la geamuri, albastre, roşii, aurii...”) doctorul Pricop trece hotărât în tabăra scriitorilor medici. Care alcătuiesc o adevărată armată în halate albe, dotată cu pix sprinten şi bine organizată: în 2003, la Bucureşti s-a desfăşurat Congresul Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici; în 2007, la Budapesta. După cum se vede, cei ce se încumetă să conjuge medicina cu literatura nu-s deloc puţini; în istoria culturii române au lăsat (şi lasă) urme adânci, fie ilustrându-se prin poezie, proză, teatru, eseu, critică, fie ca editori, ctitori de publicaţii, sponsori, manageri. „Dicţionarul Medicilor Scriitori Români” îi menţionează şi pe Saşa Pană, Gr. T. Popa, Vasile Voiculescu, I. I. Mironescu, Ion Cantacuzino ( i-a editat pe Eminescu şi Caragiale), şi pe Aurel Baranga, Aug. Buzura, Emil Brumaru, Ion Hurjui (unul dintre fondatorii Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Medici), urmând, desigur, să includă şi scriitorii din Diaspora, de la Corneliu Florea (Canada) la Dorel Schor şi Francisca Stoleru (Israel). Iar dac-ar fi să cercetăm istoria literaturii universale, un singur nume ni-i de-ajuns: Cehov. Eseurile ce „stau s-apară” la „Institutul European”, isteţe şi dense, cată către o anume altitudine filosofică, nu rare ori atinsă (să ne amintim că  Gr. T. Popa şi Em. Palade au pendulat chiar între medicină şi filosofie ca profesie – boala-i veche!)  S-ar zice că-i greu de rotunjit un gând original în plus pe teme răs-dezbătute cum ar fi bătrâneţea, prietenia şi, mai ales, adevărul, chestiuni care au preocupat omenirea încă din zorii civilizaţiei, dând naştere unor zeci de tomuri celebre. Mihai Pricop propune în primul rând sinteze întemeiate pe marile repere, a căror organizare evidenţiază un filtru cumpănit – dar nu numai lecturile (esenţiale!) sunt puse la contribuţie, ci şi bogata experienţă a unei vieţi petrecută într-un mediu în care răsuflarea fierbinte a jocului viaţă/moarte nu poate să nu rodească meditaţii aduse până-n pragul aforismului: „sfârşitul este fratele începutului” („Despre bătrâneţe”), „fericirea în doi durează cât numeri până la trei” („Despre căsătorie”) ori al diagnosticului sever (a se vedea „etiologia” modestiei). În eseul „Despre carte” se spune: „O carte nu este niciodată o capodoperă; ea poate deveni.” Rămâne să vedem care va fi ecoul acestor 10 eseuri, precum şi destinul neaşteptatei cărţi semnate de prof. dr. Mihai Pricop.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Medicina sufletului.

Comentarii