Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
O revistă din Piteşti („Cafeneaua literară” nr.8 – 2007) este preocupată de analizarea unui fenomen, pare-se, peren: „existenţa concretă, în orice epocă, a două culturi paralele: cultura şi cultura de masă.” Capitolul intitulat, ca în vechile dări de seamă, „Problema premiilor” propune o întrebare posibilă (ca punct de plecare pentru eventuale dezbateri), însoţită şi de răspuns, din păcate, imposibil de acceptat fără rezerve. Iată textul: „Ce premii a dat comunismul? El a dat premii pentru literatura ideologică sau aservită ideologic, pentru manele literare şi creaţii manelizate şi a mai scăpat printre degete câteva premii pentru creaţiile de valoare care şi-au tuns aripile.” Aş! E-un punct de vedere izvorât mai întâi din simpla şi banala necunoaştere a realităţilor culturale proprii jumătăţii ultime a veacului trecut, dar, poate, şi din adeziune la teoria potrivit căreia în România ceauşistă ar fi dăinuit un veritabil vid literar (valoric, desigur). Prima bănuială n-ar putea conduce decât la recomandarea „dacă nu ştii, nu scrie.” Documentează-te mai întâi – cu un minim efort se poate afla lista generală a premiaţilor Academiei şi Uniunii Scriitorilor, care, în bună măsură, vorbeşte de la sine. Cât priveşte instituţia premiului, un cercetător avizat al apocii ar avea prilejul să constate că, mai ales în deceniile 8 şi 9, Academia şi, cu precădere, Uniunea Scriitorilor, au utilizat-o exact în sens invers aceluia sugerat de „Cafeneaua literară”. Fie că acordăm credit deplin conceptului manolescian „rezistenţa prin cultură”, fie că-l considerăm doar pretenţie justificatoare, se cuvine să recunoaştem că modul în care decideau juriile nu atestă deloc susţinerea „manelelor literare” şi „creaţiilor manelizate” – dimpotrivă! De altfel, trei ani la rând, atât premiile Uniunii Scriitorilor, cât şi cele ale Academiei, au fost pur şi simplu interzise: verdictul juriilor contrazicea flagrant linia oficială de promovare a „literaturii ideologice sau aservite ideologic” şi numai rigorile economiei de spaţiu ne fac să renunţăm la reproducerea unei lungi liste de nume (şi titluri) ce nu arată deloc... a-şi fi „tuns aripile”. Până la urmă, premiile respective s-au acordat, dar cu enormă întârziere şi după ce impactul prim al respectivelor opere mai putea fi reconstituit doar din ecouri vătuite. Numai când se scrie după ureche este cu putinţă punerea semnului egalităţii şi tratarea la grămadă a unor perioade flagrant diferite, chiar dacă ambele aparţin aşa-zisului „comunism românesc”. Una era premiul literar în „obsedantul deceniu”, când laureaţii se numeau A. Toma şi Dan Deşliu, şi alta în ultimii zece-cincisprezece ani ai perioadei, când distincţia îi onora pe (să zicem) Gellu Naum ori Mircea Ivănescu etc. etc. Subscriem, însă, fără rezerve la concluzia articolului din „Cafeneaua literară”: în contextul contemporan, „nici nu te poate uimi recolta de premianţi fără operă.” Păi, nu? Şi apropo de „rezistenţa prin cultură”: o altă publicaţie piteşteană, venerabila „Argeş”, propune şi o originală modalitate de exprimare a inaderenţei totale: „rezistenţa prin băutură”. Autorul articolului, suculent şi bine scris, Dumitru Ungureanu, crede că, în mare, ar fi existat două categorii de luptători. Prima ilustrată de un Paul Goma, „luptă cu adversarul concret, istoric, determinat, geografic delimitabil, ideologic insidios şi moral nociv fără putere de tăgadă.” Cei mulţi, de tipul lui Nichita Stănescu(?), ar fi luptat doar cu un adversar nebulos, abstract, indefinibil, etern universal, căruia i se poate zice şi „demon personal”. L-au înfruntat şi Villon, Poë, Verlaine, Scott Fitzgerald & comp. Cum, la noi, specia n-a dispărut odată cu revoluţiunea, luptătorii cu votca şi pălinca (arme, nu şi... ţeluri) rămân să-şi desemneze inamicul; adversarul tradiţional răposând tot pe lângă Piteşti, beţivăneala în sine poate să mai fie înţeleasă, acum, doar ca formă de protest în bătălia cu propriul eu. Oricum, a pune în cât de mică relaţie astfel de „categorii de luptători” echivalează cu o impietate la adresa lui Paul Goma. Şi nu numai.
"
