Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Din nou, reacţii diametral opuse în urma articolului nostru („Cimilituri” – tabletă în care luam în discuţie atitudinea de-a dreptul ciocoiască a celor ce afirmă că românii n-au fost în stare să creeze valori demne de vreun interes european). Trecând peste imprecaţii şi acuze hilare (xenofobie, ba chiar şi... fascism!!) şi luând în considerare doar ceea ce cu adevărat merită interes mai larg, vom porni de la reproşul „nu se face distincţie între civilizaţia urbană, legată mai ales de Occident şi civilizaţia rurală, la care a fost condamnată a stagna România sub presiuni istorice...” Indirect, contra-opinentul se situează, cu sau fără ştiinţă, într-o ilustră descendenţă: aceea a lui Noica: „Noi nu vrem să fim eternii săteni ai istoriei (...) Economiceşte şi politiceşte, culturaliceşte şi spiritualiceşte, simţim că de mult nu mai putem trăi într-o Românie patriarhală, sătească, anistorică. Nu ne mai mulţumeşte România eternă, vrem o Românie actuală” (C.Noica, „Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească”). Numai că în intervenţia iritată a cititorului nostru – o aflaţi în întregime la adresa www.monitorulsv.ro – nu-i de găsit legătura logică între realitatea indiscutabilă a României (încă) patriarhală şi... lipsa de valoare (?) a înfăptuirilor româneşti, atâtea câte sunt şi cu trudă s-au putut rândui de-a lungul veacurilor. Nu-i obligatoriu să fii nici bogat, nici orăşean, pentru a crea „Mioriţa” ori a picta tâmpla Voroneţului! Acelaşi Noica, în aceeaşi pagină, subliniază că „o cultură minoră (...) nu înseamnă cu necesitate inferioritate calitativă.” Şi tot filosoful de la Păltiniş, despre cultura noastră populară: „deşi minoră, are realizări în felul lor comparabile cu cele ale culturilor mari.” Adică, exact ceea ce am încercat să demonstrăm în tableta cu pricina. Da, am fost şi încă suntem săraci – asta să ne bareze total accesul la creativitate? Ce are una cu alta? O judecată cât de cât echilibrată, logică şi lipsită de stridenţe subiective, va trebui să recunoască acestui neam paternitatea unor valori fără de care, vorba lui Călinescu, „am fi altfel şi mai săraci.” Şi mai – decât suntem; nu numai noi, ci întreg patrimoniul european. Sigur că-s ridicole buricelile celor ce-s gata să jure că românii au inventat roata şi se cuvine să privim cu rezerva cuvenită aserţiunile unui V. Gordon, John North & comp., potrivit cărora noi am fi strămoşii tuturor popoarelor latine, că arienii îşi au obârşia în spaţiul carpato-danubian, că dacii un inventat plugul şi căruţa, ba chiar că şi primul mesaj scris din istoria omenirii s-a scrijelat pe teritoriul actualei Românii. Nici protocronismul ca atitudine culturală, lansat prin ’74 de prof. Edgar Papu şi receptat ca îndreptat împotriva sincronismului lovinescian, nu-i de acceptat decât cu riguroasă parcimonie şi, oricum, plivit de exagerările emulilor. Unele priorităţi culturale româneşti vor fi existat, dar până a susţine că literatura noastră e-un soi de mamă a literaturilor Europei, ehei, cale lungă! Nu suntem nici geniile continentului, nici, cu siguranţă, idioţii lui! Iar acuzele la adresa „jafului şi nesimţirii” clasei politice, a „călăilor ce se îmbuibă cu neruşinare din munca şi bănuţul celor ce le-a(u) dat votul” n-au pic de legătură cu fondul chestiunii – creativitatea românească şi valorile neamului. Replica venită prin internet mi-a amintit o scenă din studenţie: am atenţionat-o pe o colegă (acum e conferenţiară universitară), la cantină, că i-au rămas fărâmituri pe bărbie. Mi-a răspuns înţepată: „ce, tu n-ai nasul mare?” Cam aşa-i construcţia logică a textului, încheiat cu reproşul de... „românizare forţată”. Invers: despre de-românizare era vorba.
"
