joi, 30 ian 2025 - Anul XXX, nr. 24 (8859)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7843 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Chipuri – măști ale timpului

MOTTO: „Există o singură artă creștină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, arta de a purta crucea.” (Franz von Baader)

 

La ceas de vecernie, când clopotele bisericilor ne îndemnau blând „Rugați-vă pururi! Bucurați-vă neîncetat!”, la Muzeul Arta Lemnului, condus de proaspătul director Daniel Georgescu, am trăit minunea întrupării sacrului în artă.

Convinse mereu că sunt un muzeu viu, gazdele ne-au invitat „să vedem dincolo de chip, sfințenia, pentru că, dincolo de normalitatea noastră, cineva a făcut artă” (Mihai Botezat).

Expoziția CHIPURI ÎN TIMP - INOCENȚĂ ȘI ÎNȚELEPCIUNE este „un proiect de familie” care și-a propus „recuperarea memoriei, prin pastel și cărbune pisat” (Aida Șușter-Boțan): "Conceptul acestei expoziţii a luat naştere în anul 2017, când am adăugat o serie de portrete în cărbune şi pastel la o expoziţie existentă, numită «Chipuri ale sfinţeniei», gândită ca un omagiu adus deţinuţilor politici din temniţele comuniste.”

Mamă și fiică - Aida Șușter-Boțan și Alexandra Calistru – au realizat o expoziție itinerantă în care și-au asumat arta ca pe „o modalitate de a transmite idei”. După Botoșani, Iași, Suceava, București, Cluj, Alba Iulia, Sibiu, i-a venit și rândul Câmpulungului Moldovenesc, care și-a deschis porțile unei altfel de cunoașteri, prin imagine, la Muzeul Arta Lemnului. Pe simezele de la Mansarda MAL, imaginea este un simbol al „jertfei și răscumpărării” - cum ar spune părintele Galeriu, „cea mai frumoasă cale de a ajunge la sufletul oamenilor” (Aida Șușter-Boțan). Fiecare tablou expus este o lecție despre transfigurarea propriei ființe și despre împărtășirea din lumina Taborului: „Creștinismul e transmutație, nu a elementelor chimice, a omului, Metanoia. Aceasta este MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmulțirea vinului, peștilor, pâinii, nu tămăduirea orbilor din naștere, slăbănogilor, gârbovilor și leproșilor, nu, nici învierea fiicei lui Lazăr – toate semne bune pentru prea puțin credincioși ori făcute ca să se împlinească proorociile ori ca să se arate slava lui Dumnezeu ori manifestări de milă ale Domnului…, toate concesii ale divinității -, ci transformarea făpturii.” (N. Steinhardt)

În acest joc al luminii și al întunericului, „păstrarea chipului a devenit o adevărată provocare într-un timp în care iluzia cunoașterii i-a distrus simplitatea”, au susținut autoarele. Prin tablou, s-a adus într-un prezent continuu un trecut care rămâne reper pentru noi, un trecut recuperat din „fotografii care păreau că ne vorbesc din negura timpului.” (Alexandra Calistru)

Prin artă, creatoarele „au pus umărul la Crucea lui Iisus”, chipurile, înveșnicite de culoare și de nonculoare, convertind clipa vieții la veșnicia cunoașterii: „m-am născut cu adevărat ca artist în momentul în care m-am întâlnit cu acești mărturisitori din închisorile comuniste…” (Aida Șușter-Boțan)

Sub privirile publicului, călăuzit de lumina dumnezeirii, „chipuri în timp” au prins viață, dăruindu-ne, pentru o clipă, veșnicia: Aspazia Oțel Petrescu, monahul Proclu Nicău, Ioan Ianolide, monahul Nicolae Steinhardt, poetul Vasile Voiculescu, părintele Iustin Pârvu, părintele Sofian Boghiu, părintele profesor Ilarion Felea, părintele Adrian Făgețeanu, părintele profesor Dumitru Stăniloaie, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, părintele Cleopa Ilie, părintele Gherasim Iscu, Alexandru Mironescu, părintele Ilie Lăcătușu, părintele Iraclie Flocea.

Cu dar și har în suflet, părintele Mihai Botezat a prezentat evenimentul ca pe „o poveste a sfinților care trăiesc în minune, dăruindu-ne BUCURIA îndumnezeirii”, în anul centenar al Patriarhiei Române, 2025.

Uncheșul Vladimir, încrezător că „și pe meleag bucovinean nasc sfinți”, ne-a povestit despre părintele Iraclie Flocea, ca despre „un doctor al sufletelor”, „ca un pom înflorit într-o livadă în hibernare”, „cel mai luminat fiu al Câmpulungului”, dar și „cărturarul Basarabiei”, într-un cuvânt, „nebun pentru Hristos”: „mi s-a aprins în inimă dorința de a-i descoperi mormântul și de a-i aprinde o lumânare”.

Părintele Teodor Giosan, din Capu Satului câmpulungean, a mers pe firul amintirilor, fiind coleg de facultate și de grupă cu Dumitru Horia Stăniloaie, fiul „celui mai mare teolog ortodox român”. Așa, părintelui Giosan i s-a deschis o ușă binecuvântată, „ușa părintelui Stăniloaie”, pe care, odată intrat, a simțit fiorul „rugăciunii care merge de la inimă la Dumnezeu, pe calea cea mai scurtă.”

„Inocența” și „Înțelepciunea”, ipostaziate în lucrările Alexandrei Calistru, au transfigurat vârstele omului, din perspectiva „îndemnului la simplitate”, a lui Ernest Bernea: „Am încercat să redau, prin contrastul puternic, aceeaşi atmosferă a fotografiilor vechi, o esenţă a lumii de atunci, ca o fereastră misterioasă către o lume acum dispărută. Prin jocul de lumini şi umbre, pe care îmi place foarte mult să îl reprezint, am încercat să adaug şi mai mult dramatism acestor imagini, astfel să creez o legătură emoţională între aceste personaje şi privitor. O completare recentă de lucrări în cerneală păstrează acest efect al dramatismul monocrom", a declarat Alexandra Calistru.

Sursele de inspirație pentru portretele recuperate, din negura timpului, de Alexandra Calistru au fost germanul Kurt Hielscher, fotojurnalist care vizitează România în perioada interbelică şi publică albumul ”România” în 1933, la Leipzig, prefaţat de Octavian Goga, româno-evleţianul Adolph Chevallier, supranumit artistul fotograf al Văii Bistriţei, şi fotografii din colecţia lui Romulus Vuia, profesor etnolog şi deputat în Marea Adunarea Naţională de la 1918: „Oraşele în care ne naştem şi creştem, majoritatea dintre noi, sunt, în prezent, lumi cu totul diferite de lumea satului românesc de odinioară. Trăim într-o lume în care rânduiala străveche, cu toată bogăţia ei culturală şi spirituală, a dispărut aproape în întregime. De aceea, când am văzut pentru prima dată o serie de fotografii reprezentând România secolului trecut, realizate de nişte fotografi deosebit de talentaţi, am fost profund impresionată de atmosfera capturată.”

Expoziția „Chipuri în timp – inocență și înțelepciune” poate fi vizitată la Mansarda MAL, pâna la data de 2 martie a.c., și ne invită să uităm puțin de fuga zilelor și să ne regăsim pe noi înșine printr-o adevărată lecție despre sfințenie, sacrificiu, simplitate, frumusețe…

 

Luminița Reveica Țaran

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Chipuri – măști ale timpului.
 Vizualizări articol: 287 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Chipuri – măști ale timpului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei