marţi, 28 ian 2025 - Anul XXX, nr. 22 (8857)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7843 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Colțul cititorului

Ziua Micii Uniri – 24 Ianuarie, sărbătorită la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana

Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

Ziua Micii Uniri  nu a rămas nemarcată de către elevii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana. Dimpotrivă, momentul crucial din istoria poporului român, legat de unirea realizată de Alexandru Ioan Cuza, a stârnit în rândul elevilor puternice emoții.

Împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost aniversată într-un mod festiv de elevii din Cajvana, atât din ciclul primar, cât și din clasele V-XII, joi, 23 ianuarie. Cu toții au subliniat importanța evenimentelor prin prezentări Power Point, colaje, afișe și creații plastice inspirate de evenimentele prezentate, scenete, au recitat poezii cu specific istoric și și-au dat mâna în Hora Unirii.

Cei din ciclul gimnazial și liceal au susținut un program variat, în cadrul unui eveniment plin de energie, desfășurat în sala de evenimente a Căminului Cultural din Cajvana, unde au fost invitați reprezentanții Consiliului Județean Suceava, domnul vicepreședinte, profesor Robu Nicolae, ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, respectiv inspector general adjunct, prof. dr. Petru Crăciun,  inspector general adjunct, prof. Gabriel Matei, inspector școlar matematică,  prof. Angelo Cătălin Bărbuță, inspector școlar limba polonă, prof. Cristina Maria Albu, inspector școlar învățământ primar,  prof. Adriana Coțovanu,  inspector școlar limba ucraineană,  prof. Ilie Sauciuc,  inspector școlar fizică,  prof. Ilie Cosovanu, inspector școlar geografie, prof. Doinița Țolca, inspector școlar învățământ tehnic, prof. Dumitru Ursulean, reprezentanți ai Consiliului Local, profesorii, elevii și părinții implicați în această acțiune.

Atmosfera de sărbătoare, încadrată într-un decor specific, pregătit de profesoara de istorie Angela Coca, a fost completată cu ppt-ul bine documentat și prezentat de către profesorul de istorie Grigoraș Paul, de expoziția de desene realizate de elevii liceului din Cajvana coordonați de profesorii de educație plastică, Ciobanu Maria și Seserman Traian, de momente artistice dedicate Unirii, iar soliștii vocali, elevi ai liceului din Cajvana, respectiv Motriuc Denisa, Dranca Ilinca, Savu Nectaria și Toneț Ionuț, au adus aplauze furtunoase.

Nu a lipsit sceneta “Moș Ion Roată”, interpretată de elevi îndrumați de directorul coordonator al liceului, profesorul de istorie Iulian Ciotu, iar Ansamblul “Stejărelul“ a fost la înălțime prin dansurile specifice: “Ciobănașul” și “Ciofu”, iar corul, coordonat de profesorul de educație muzicală Ciubotaru Ovidiu, a intonat cântece patriotice dedicate acestei sărbători. De asemeni, elevi din clasa a VI-a, a VII-a A, a VII-a B, a VII-a D și a IX-a A au presărat versuri ce au subliniat importanța acestei zile pe parcursul întregului program.

La finalul spectacolului, toți cei prezenți s-au unit în horă, într-un gest simbolic de unitate și solidaritate.  De pregătirea elevilor și buna desfășurare a programului s-a ocupat cu dăruire domnul director coordonator al LTSM Cajvana, profesor Ciotu Iulian, d-na director adjunct, prof. Ureche Casandra, precum și profesorii de istorie ai liceului, respectiv Bucșa Domnica, Șoldan Ana-Maria, Ureche Domnica, Coca Angela și Grigoraș Paul.

La activitate au fost prezenți și directorii adjuncți, prof. Tomuț Cristina și prof. Crăciun Marius, precum și doamna consilier educativ, profesor înv. primar Rotar Nicoleta, care a subliniat faptul că „educația patriotică a tinerei generații este o latură importantă a educației, mai ales în zilele noastre, fiind normal să trezim, în fiecare dintre noi, chiar și în cei mai mici cetățeni ai României, mândria că suntem români”.

Invitații, reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, au apreciat în alocuțiunile lor organizarea momentelor artistice specifice, dinamice, în care cu toții au pus mult suflet.Dincolo de toate aceste momente, important este ca în sufletul fiecărui copil să se formeze conștiința importanței acestei zilei speciale pentru poporul român.

”Avem datoria de a păstra nestinsă amintirea faptelor glorioase ale înaintașilor noștri, care, cu instrumentele diplomației și politicii de stat, ori cu arma în mână, pe câmpurile de luptă ale marilor conflagrații în care țara noastră a fost angrenată, au construit, cu eroism, abnegație și tenacitate, România independentă și puternică, de care ne bucurăm astăzi.

Exemplul lor trebuie să fie izvor de inspirație și speranță într-un viitor luminos pentru noi, cei de astăzi, și pentru generațiile care vin” , a spus vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, domnul profesor Robu Nicolae, fost director coordonator al liceului din Cajvana, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, apreciind seriozitatea cadrelor didactice și a elevilor în organizarea și desfășurarea a astfel de manifestări.

De asemeni, directorul coordonator al liceului din Cajvana, profesorul de istorie Ciotu Iulian, a declarat că „întotdeauna evenimentele importante din istoria poporului român ne fac să vibrăm și să trăim din tot sufletul tot ceea ce aniversăm. Prin implicare și pasiune, astăzi am reușit să aducem istoria mai aproape de sufletele copiilor, să le insuflăm respectul pentru trecut și să le reamintim că unitatea este puterea noastră cea mai mare!”

 

Prof. înv. primar

Lidia Loredana Seserman

Responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Ștefan cel Mare, Cajvana

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ziua Micii Uniri – 24 Ianuarie, sărbătorită la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana.
 Vizualizări articol: 537 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ziua Micii Uniri – 24 Ianuarie, sărbătorită la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei