Visul unei zile de iarnă, la Vama

După tradiția cenaclului vămean, a treia de zi de Crăciun, de Sfântul Ștefan, scriitorul Ioan Mugurel Sasu ne așteaptă să colindăm cu taina cuvântului… Cu taina colindului, ne-au așteptat Antonia și Teodor Preutescu, vestitorii luminii întrupate, care, îmbrăcați în straie naționale, ne-au poftit a ne bucura de Crăciunul din fiecare zi: „Dacă-n fiecare zi, / Crăciunul ar veni, / Ce bucurie ar fi, / Dacă-n fiecare zi, / Crăciunul ar veni, / Mai buni poate am fi. / Ce bucurie ar fi… / Ce dorim vom dobândi, / Sănătate şi iubire, / Linişte şi fericire. / Daruri multe să primim, / Dar şi noi să dăruim, / Mult belşug şi spor în case, / Sărbători cât mai frumoase…”

Și anul acesta, la Centrul Cultural Vama, Moș Crăciun, alias Ioan Mugurel Sasu, preşedintele cenaclului, ne-a primit în prag, pentru a ne încânta cu ultimul număr al revistei „Surâsul Bucovinei” și cu o surpriză livrescă, foi albe prinse în coperțile unui volum, care-și așteaptă scrisul fiecăruia dintre noi.

La această ediție de Crăciun, ne-am bucurat de prezența președintelui fondator, dr. Sorin Cotlarciuc, alături de sora Domniei Sale, prof. Dorina Vasiliu, care a venit cu darul celor 32 de cărți, sub nume propriu, pentru înființarea unui centru de lectură în cadrul căminului din Vama. Hâtru, cu simț artistic și poetic, Sorin Cotlarciuc a descris, antinomic, viața, pe principiul ochiului care râde și plânge, în același timp: „De orice boal-aș suferi, / La medic nu mă duc defel, / Că sunt convins că pot muri / Și fără să m-ajute el…”; „- După cine ești, moarte, în doliu / Când preiei chipul de înger vânăt / Și-ți înfigi colții în muribunzii / Rămași suspendați în propriul strigăt?”

O evocare a celor care nu mai sunt – Mihai Burduja, Ioan Grămadă, Simion Tudurean – a făcut col. (r.) Ioan Abutnăriței care a adus în prezent și o Bucovină care nu mai este…

Prin rezoluția adoptată la 27 octombrie, Constituanta românilor se pronunțase atât pentru integritatea Bucovinei, cât și pentru demersuri în vederea unirii acesteia cu celelalte țări românești. La 28 octombrie 1918, Iancu Flondor, Gheorghe Sârbu și Dorimedont Popovici au cerut guvernatorului Josef Ezdorf să predea puterea Consiliului Național Român din Bucovina, aceasta soldându-se cu un refuz. Ucrainenii, în adunarea din data de 3 noiembrie, au respins rezoluția Constituantei românești, din 27 octombrie, rezoluția acestora stabilind disponibilitatea de negociere cu românii și celelalte naționalități, în ce privește problemele aflate în dispută, și a solicitat ca administrarea teritoriului ucrainean din Bucovina să fie preluată de Consiliul Național Ucrainean. Începând cu 9 noiembrie, în contextul luptelor polono-ucrainene din Galiția, unitățile militare ucrainene au părăsit orașul Cernăuți și, beneficiind de ajutorul unui detașament de militari bănățeni, Consiliul Național Român a luat sub control cele mai importante instituții din capitala Bucovinei, într-un moment în care a fost sigură apropierea trupelor române, după ce ultimul detașament ucrainean a părăsit orașul în noaptea dintre 9 și 10 noiembrie. La 11 noiembrie, Armata României a intrat în Cernăuți și, în zilele următoare, a luat sub control atât întreaga Bucovină, cât și nord-vestul județului Hotin. La 12 noiembrie, 34 dintre membrii Consiliului s-au întrunit într-o altă ședință, având ca obiect votarea Legii fundamentale provizorii asupra puterilor în Țara Bucovinei (lege care a precizat atribuțiile diferitelor organisme politice) și, în aceeași zi, s-a constituit guvernul Bucovinei, fiind nominalizați 11 secretari de stat, conduși de un președinte, care urmau să ocupe 14 funcții (2 dintre cei nominalizați ocupând în mod temporar câte 2 funcții). Prin noua Constituție a Bucovinei, Consiliul Național Român a fost împuternicit cu întreaga autoritate asupra Bucovinei, fiind desemnat să dețină puterea legislativă. Formal, legea votată a rămas în vigoare până la Decretul regal din 2 aprilie 1920, care a integrat complet Bucovina Regatului României. La 13 noiembrie 1918, Consiliul Secretarilor de Stat, aflat sub președinția lui Iancu Flondor, a prezentat Consiliului Național Român programul de activitate pentru perioada imediată. Conform deputatului Gheorghe Grigorovici, susținător al unei înțelegeri cu ucrainenii, politica dusă de Iancu Flondor nu putea da roade, deoarece Consiliul Național Român nu putea fi considerat reprezentantul întregului popor. Cu toate acestea, la momentul respectiv, exista convingerea că Bucovina devenise o republică de sine stătătoare, în care rivalitatea dintre principalele două națiuni, română și ucraineană, fusese câștigată de prima dintre acestea.

Proaspăt câștigător al unui premiu foarte important, Premiul pentru proză, pentru anul 2024, al Societății Scriitorilor Bucovineni, colonelul și scriitorul Vasile Aioanei a vorbit despre evenimentul istoric din 30 decembrie 1947, momentul fiind prezentat sub egida „să fim obiectivi în măsura în care ne permite subiectivitatea.” În 1947, România rămăsese singura monarhie din Blocul răsăritean. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost obligat să semneze actul de abdicare, prin șantaj și amenințare cu forța. Comuniștii au proclamat în aceeași zi instaurarea Republicii Populare Române. Acest act politic neconstituțional nu era expresia unei voințe populare, liber exprimate, ci rezultatul unui dictat al unui grup politic, și anume cel al comuniștilor, care urmăreau, de fapt, aducerea țării la starea de obediență față de Uniunea Sovietică și transformarea acesteia într-un stat totalitar.

Cu nostalgia zăpezilor și a vremurilor de altădată, Paraschiva Abutnăriței a venit cu o confesiune lirică, mărturisire care a avut drept fir roșu două constatări universal-valabile - „Acum nu se mai scriu scrisori”, „La ușă nu mai vin colindători…” -, prea seduși fiind de poleiala realităților virtuale. Ca vicepreședintă a Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor (ASADT), asociație înființată în ianuarie 2001, scriitoarea și jurnalista Paraschiva Abutnăriței a prezentat Antologia „Cuvinte și Culori”, coordonată de Domnia Sa și apărută recent la Editura PIM, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Vatra Dornei și al Consiliului Local, prin amabilitatea primarului Marius Rîpan: „Asociația și-a propus de la început să devină o marcă a personalității dornenilor, care să coaguleze și să promoveze forțele creatoare din zonă, să promoveze tinerele talente, să colaboreze cu instituții de cultură – Casa de Cultură, Biblioteca Municipală, muzeele, cu școlile, cu administrația locală, pentru a dinamiza activitatea culturală și a face cunoscute valorile din Țara Dornelor.” (Prefața la Antologie – „Douăzeci și trei de ani de activitate”)

Din volumul de poezie „Amintiri pe cărările timpului”, Mariana Bilic a citit „Haita de lupi” și „În iarna asta”: „vântul nu mi-a povestit nimic / doar a îngenuncheat pădurea până la pământ / pedeapsă pentru păcatele ei / i-a spulberat frunzele moarte cu ramuri smulse din trup…”; „în iarna asta / din cețuri adânci / mâna care-mi face semn / abia mai respiră / șoptește repetitiv întrebarea: «încă nu ai învățat uitarea?»”

Cu prietenia în sânge, Gabriela Braha ne-a îndemnat, prin intermediul a două poezii, scrise de un fost coleg, Popescu Gheorghe Toader, să fim copii măcar o dată, să ascultăm cum se deschide poarta, să admirăm bradul verde cu lumini creștine.

Prinsă într-un „vârtej al cuvintelor”, Grațiela Țurțu ne-a protejat, prin cuvânt, de „adevăruri mușcate de minciună”, rugându-ne să ne întoarcem la veșnicia naturii: „Lăsați iarba să crească!”

Sub privirile năstrușnice ale bătrânului Crăciun, care pândește la cumpene dintre ani, Dumitru Muntean ne-a vorbit despre nașterea soarelui, despre istorie și adevăr, despre calendare trecute și prezente și, mai ales, despre cele 11 zile, dintre Crăciun și Ianus cu două fețe, când ziua crește cu câte un minut, reușind să ne facă a trăi eternitatea unei clipe.

La cele „70 de toamne”, Traian Nistiriuc se bucură de toate frumusețile vieții, preamărind, prin vers, „eternul feminin”, întorcând anotimpurile pe toate fețele, dar rămânând un etern epigon, cum însuși mărturisea: „Bătăile inimii / ca să nu se împotmolească / în regretabile ambiguități, / scot, din jumătatea de nespus a gândului, / un ceasornicar.”

Mare iubitor de cultură tradițională, Radu Stancu ne spune, de fiecare dată, o poveste a locului și a timpurilor trăite, cu acuratețea profesorului de geografie: „De la Crăciun la Bobotează, ziua crește atât cât trece cocoșul pragul…”

O altă poveste, a numerelor, din ciclul „1001 de povești despre războiul cifrelor”, ne-a dăruit Marian Călinescu, o descifrare subiectivă a numerelor, pe principiul „trompe l`oeil”.

Ca să iasă răul din bătătura literelor și a cifrelor, Ceata bumbierilor, din cadrul Ansamblului folcloric „Cetina”, din Vama, conduși de directorul Centrului Cultural, Nicolae Ciocan, a dezlănțuit stihiile naturii pentru a le îmblânzi.

Urătorul tradițional al cenaclului, Costel Simirea, simțindu-se ca în a doua familie, ne-a făcut dedicații personalizate, prin vers și cânt, cu dorința „să rămânem sămânță bună / Și să ne ținem împreună…”

Dincolo de rit, ritual și ceremonial, scriitorul Ioan Mugurel Sasu ne-a adus un dar poetic, în amintirea tragică a unui alt decembrie, luna de viață și de moarte a lui Nicolae Labiș, „Albatrosul ucis”: „Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte, / Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş. / Războinicul furtunii zvârlit între moluşte / Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş. / Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară / Şi, re-nviat o clipă de-un nevăzut îndemn, / Îţi pare că zbura-va din nou, ultimă oară, / Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.”

Luminița Reveica Țaran