Satul cu oameni frumoși

Trăim încă timpuri ale unui exod al populației din mediul rural către orașe, și mai trist, către alte țări. Cu mici șanse ca cei care pleacă să se mai întoarcă vreodată. Părăsesc în general vatra satului cei tineri, în căutarea unor oportunități mai bune, a unei calități a vieții mai bune, cu pertinenta motivație că în satele în care s-au născut și au făcut primii pași către școală, posibilitățile de consolidare a unei cariere și de afirmare profesională rămân totuși limitate, în pofida promisiunilor de tot felul ale guvernaților.

Am întâlnit însă și situații extraordinare care exceptează acestor stări, iar una dintre acestea se petrece în localitatea Râșca, județul Suceava, datorată unor minunați dascăli. Auzisem câte ceva despre dânșii, însă aveam să mă conving pe deplin de acest lucru participând duminică, 3 noiembrie, la o manifestare culturală, cu lansare de carte și program artistic, la Centrul Cultural al satului Jahalia aparținând de comuna Râșca.

Protagoniștii, profesor Ioan Țicalo și prof. dr. Mihaela Grădinariu (tată și fiică), și-au lansat noile apariții editoriale,  romanul „Pământul – casa iubirii” și respectiv volumul de poezii „Vindecă-mă moarte, de viață, cu un poem”, în prezența unui public numeros, ce emana respect și bucurie pentru cei care le-au pus condeiul în mână și le-au îndrumat pașii spre profesiile pentru care dascălii au concluzionat că au abilități.

Acest lucru l-a reliefat cu asupra de măsură prima vorbitoare căreia i s-a dat cuvântul imediat după deschiderea manifestării (moderată de însăși prof. dr. Mihaela Grădinariu), respectiv directoarea școlii gimnaziale din comuna Râșca, prof. dr. Ionela Dumitruț, căreia doamna Mihaela Grădinariu i-a fost profesor și mentor. Și cea care, „i-a insuflat dragostea pentru limba română [...], i-a îndrumat pașii spre cariera profesională ce o are în prezent”; căreia i-a admirat dintotdeauna „efervescența, lumina pe care o răspândește în jur, optimismul”, mărturisindu-ne în același timp că este inițiatoarea lansărilor de carte în beneficiul foștilor ei dascăli, spre recunoștința ce le-o poartă amândurora. „Copilul” crescut de acești dascăli, în siajul cărora s-a instruit, consolidându-și temeinice și cât se poate de sănătoase concepții de muncă și viață, (de prisosință a se mai spune și cât de mult i-au fost de folos), a făcut mai apoi referiri la estetica literară întâlnită în cărțile prezentate, pe care ni le-a recomandat, ca modele de abordare stilistică, tuturor iubitorilor de literatură.

Poetul, eseistul și criticul literar dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni și redactor-șef al Revistei „Bucovina Literară”, în referire la romanul domnului profesor Ioan Țicalo, a precizat că autorul, „și-a adjudecat nișa satului tradițional [...] clamând degringolada omenescului”. A construit în romanul „Pământul – casa iubirii”,-  „personaje pitorești”, într-o narațiune care „nu cosmetizează, ci taie în carne vie, reliefând adevăruri ale satului românesc din perioada comunistă, prezentate într-o lumină nouă, cu imagini semnificative”.

Scriitorul, jurnalistul și criticul de artă Grigore Ilisei a fost de fapt cel care, în această ocazie, a tras un semnal de alarmă în privința exodului din lumea rurală, precizând încă de la început că autoarea se înscrie în „casta truditorilor cuvântului și ai penelului a căror menire este să lumineze talpa țării”, atribuindu-i autoarei sintagma de „jertfitoare haretiană”; despre toată familia dânsei afirmând că sunt adevărați „intelectuali ziditori [...], ce se împotrivesc unui fel de a fi al timpului” prin care „rescriu eternitatea” vremurilor în care trăiesc. Totodată, eruditul profesor ieșean a menționat faptul că, „dincolo de legătura de sânge, de afinitatea dintre cei doi autori, este vorba de talent”. De acea „scânteie” a Mihaelei Grădinariu, pe care DS însuși a depistat-o cu mult timp în urmă, o scânteie ce „își striga existența și își cerea chemarea”.

Profesor dr. Mircea Ciubotaru, cercetător științific la Institutul Academiei „Al. Philippide” din Iași, a făcut pentru început câteva referiri la tematica romanului scris de prof Ioan Țicalo, arătând că „înfățișează o lume veche [...] care s-a stins” și care, pentru arhaismele folosite, a comparat-o cu un „recviem”. Axat pe volumul de versuri al prof. dr. Mihaela Grădinariu, eminentul profesor ieșean a menționat faptul că tomul nu-i decât „o nouă etapă a unui discurs poetic [...], un mod de a percepe lumea prin tragism”; subliniind „situația paradoxală, bizară, prin care moartea este provocată să ne vindece de viață”. Arătând. însă, că „poeta ne arată noima [...], moartea nu ne vindecă decât de partea aceasta urâtă a vieții”: în versurile sale „pendulează între frumos și urât, între lumină și întuneric”. Poemele Mihaelei Grădinariu sunt ale „unei sfâșieri lăuntrice [...], ale pătimirilor, dar, mereu contrapunctate de nădejde, de speranța că va veni o izbăvire [...]”. Iar poezia doamnei Mihaela Grădinariu „ține de existențial [...],un existențialul dostoievskian (frumusețea este cea care va salva omenirea), ce-și are sursa „în sentimentul tragic al existenței”.

Prof. dr. Mircea Ciubotaru și-a încheiat discursul prin a-și pune sieși și nouă, totodată, o întrebare retorică: ”Ce au însemnat înainte de Eminescu, Ipoteștii, înainte de Creangă, Humuleștii, înainte de Topârceanu, Săliștea Sibiului, înainte de Labiș, Mălini?”, preconizând într-un frumos optimismșansele comunei Râșca de a deveni într-un viitor nu prea îndepărtat un „refren în cultura română” datorită contribuției pe care o aduc acești minunați dascăli vieții și emancipării culturale, nu numai pentru comunitatea ce o iubesc într-atât și cu care se identifică, ci pentru noi toți.

Într-un moment de respiro, eleva Adela Șulea din Suceava, cu un talent interpretativ de excepție, ne-a recitat (la prima citire) o poezie din volumul „Vindecă-mă moarte, de viață, cu un poem”, iar îndrăgitul interpret Puiu Crețu din Fălticeni ne-a cântat la flaut două capodopere muzicale aparținând marelui compozitor George Enescu.

Către finalul întâlnirii, emoționante cuvinte de apreciere au adresat, prin cuvântul lor, maica stavroforă Gabriela Platon, fostă stareță la Mănăstirea Voroneț, prof Constantin Bulboacă, președintele Cenaclului „Nicolae Labiș” din Fălticeni, poetul Costel Befu, din comuna Dolhești, și poeta Gabriela Braha Strugaru, din Câmpulung Moldovenesc.

Cuvântul de încheiere i-a aparținut însă profesorului Ioan Țicalo, ce ne-a relatat în câteva cuvinte, de frumoasă aducere aminte, povestea emoționantă a așezării lui în comunitatea oamenilor gospodari ai comunei Râșca. Unde a venit din Sinăuțiul natal după sufletul lui pereche, profesor Zenovia (Apostol) Țicalo, emoționându-ne și pe noi toți cu îndemnul „nu numai să vorbim frumos, ci și să trăim frumos” iar, citându-l pe veneratul Ioan Gură de Aur din Sfânta Liturghie” a parafrazat, că „omul trăiește în această lume, dar aparține alteia”, unei lumi duhovnicești adică.

Manifestarea s-a încheiat cu adevărat doar după  programul artistic prezentat de corul „Țărănuțelor de la Jahalia”, corul bărbătesc al formației „Flori de măr”, formații muzicale dirijate de însăși doamna Mihaela Grădinariu, și cu  minunatele melodii de muzică populară și ușoară interpretate de elevele Marta Andreica, Ștefania Bățăoanu și Ana Maria Lămășanu, iar la consistentul bufet suedez din anticamera sălii de spectacol, am degustat cu toții din produsele și băuturile tradiționale.

Am scris aceste rânduri cu un sentiment de profundă prețuire pe care o am pentru acești extraordinari dascăli și oameni de cultură, pentru neobosita lor preocupare de a instrui tânăra generație în spiritul național al valorilor strămoșești, al vieții, ca cel mai frumos dar, și inestimabilă valoare pe care ne-a dat-o Providența. Dumnezeu să-i binecuvânteze, iar conduita lor să ne fie pildă.

Vasile Aioanei