Deznodământul unui compromis

De mult nu am mai participat la o lansare atât de frumoasă, de interesantă și mai de folos cunoașterii personalităților Bucovinei, ca cea din 18 septembrie 2024 din Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava. Aici, dr. Alis Niculică, cercetător în cadrul Bibliotecii, în prezența unui public numeros și elitist, și-a lansat volumul „Un intelectual, un destin frânt: Mihai Polocoșeriu, profesor și primar al Sucevei”, tom pentru care, cercetând documente de arhivă, inclusiv pe cele primite de la CNSAS de ing. Tiberiu Polocoșeriu, nepotul profesorului, a lucrat mai bine de trei ani. Alis Niculică și-a asumat misiunea de a-l reabilita și de a-l readuce în memoria colectivă pe unul dintre cetățenii etalon al reședinței noastre de județ, „[...] membru marcant al elitei intelectuale din Suceava”, condamnat pe nedrept de regimul comunist, anii de detenție și muncă silnică grăbindu-i sfârșitul. Este o carte scrisă „[...] pentru a nu-i fi uitate devotamentul, dăruirea, sacrificiul, suferința”.

Mihai Polocoșeriu, absolvent al Gimnaziului sucevean, actualul Liceul „Ștefan cel Mare”, a fost coleg de bancă cu Traian Popovici, primar al Cernăuțiului în anii celui de-al Doilea Război Mondial, cel care în timpul Pogromului a salvat de la deportare peste 30 de mii de evrei, spunându-se pe drept cuvânt că prietenia cu acest mare român i-a modelat lui însuși caracterul.

Originar din Bucovina, absolvent al Universității din Cernăuți, protagonistul acestei emoționante monografii a fost încorporat în preajma Primului Război Mondial în armata austro-ungară, de unde, la scurt timp după începerea ostilităților, cade prizonier și este dus de către ruși în lagăre de muncă, ajungând mai târziu în detenție la Darnița, lângă Kiev. La intrarea României în război, în baza unor acorduri bilaterale, Mihai Polocoșeriu se înrolează voluntar în Armata română și luptă alături de toți ostașii Patriei Mamă pentru făurirea României Mari.

După Marele Război de Reîntregire, Mihai Polocoșeriu obține catedra de științe naturale la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, catedră la care se distinge ca profesor de calitate didactică, cu totul și cu totul deosebită. „Om de mare caracter, modest, muncitor, a fost iubit de toți cei care i-au apreciat munca și omenia [...], avea-i ce învăța de la el [...], a vrut să lase în urma sa generații educate, pregătite să se descurce în orice situații [...], să-și apere țara, [...] punea suflet în tot ce făcea, [...] a lăsat lumii o parte din sufletul lui”.

În fapt, dr. Alis Niculică îi urmărește întregul traseu al vieții profesorului Mihai Polocoșeriu, îi rescrie viața cu acuratețea unui destoinic cercetător, concentrându-se totuși pe ceea ce ne-a lăsat moștenire, pe sacrificiul și suferința lui. În spiritul adevărului istoric, Alis Niculică arată și compromisurile existențiale făcute de îndrăgitul profesor, descrie vremurile care au fost deasupra lui, dar și faptele prin care s-a ridicat deasupra vremurilor pe care le-a trăit și pentru care „a devenit nemuritor”. 

Așijderea întregii intelectualități românești, profesorul Mihai Polocoșeriu a căzut victimă noului regim politic, venit pe tancurile rusești și instaurat în România după 6 martie 1946. Pentru profesorul de la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava n-au mai contat activitatea și calitățile lui extraordinare de dascăl, formator de caractere și personalitate, faptul că, în 1938, în scurtului său mandat de primar, a avut o atitudine protectoare față de evrei și față de toate celelalte minorități, fiind în cele din urmă, cel căruia evreii i-au lăsat bunurile de valoare, și de la care le-au putut recupera după întoarcerea din lagărele Transnistriei, „fără a plăti pentru că i-au fost lăsate în grijă”; că a organizat strângerea de alimente și trimiterea de ajutoare acolo „salvându-i pe mulți de la înfometare și moarte sigură”. Că în pofida compromisurilor existențiale pe care le-a făcut, „a rămas un adept al principiilor moralei, dreptății, egalității”.

Tot ce a contat pentru autoritățile comuniste a fost faptul că Mihai Polocoșeriu a fost membru al „Partidului Cuzist” (Liga Apărării Național Creștine, condusă de profesorul A.C. Cuza, politician român adept al ideologiei de extremă dreapta, formațiune politică ce a fuzionat în 1935 cu Partidul Național Agrar, condus de poetul Octavian Goga, formând Partidul Național Creștin). Și, de asemenea, că a fost coleg și prieten cu Gheorghe Cârlan, membru marcant al LANC și apoi al PNC, ce ajunge, în anul 1938, prefectul Sucevei și la insistențele căruia, Mihai Polocoșeriu acceptă funcția de președinte al comisiei interimare (primar).

Celor care îl anchetau pentru a-l trimite la Canal nu le venea să creadă că a existat totuși un primar „cuzist” care a avut o atitudine corectă față de populația evreiască. Dar, aceasta n-a mai contat, n-au contat nici zecile de recomandări întru apărarea sa, întocmite de elita evreiască din Suceava, de foștii elevi, de însuși Traian Popovici, în vremea aceea avocat în București, de însăși Poliția secretă care nota: „a fost membru al mișcării cuziste, dar nu a comis abuzuri”. Pentru că intelectualitatea era văzută ca reacționară, iar în baza unor legi adoptate după instaurarea Guvernului „Petru Groza” ce „au mutilat România”, trebuia lichidată.

Din toate acestea a rămas doar ocazia pe care comunitatea evreiască din Suceava și nu numai, toți cei apropiați lui, au avut-o pentru a-i mulțumi „celui care le-a arătat că omenia nu a murit, că valorile umane încă există și sunt mai presus de frământările vremurilor”.

Tot ce a cuprins cercetătoarea Alis Niculică în această carte se bazează pe înscrisuri, consemnări, declarații ș.a. pe care le-a căutat asiduu, pentru unele dintre acestea beneficiind de bunăvoința și sprijinul unor instituții, documente pe care le găsim fotocopiate, și care, prin ele însele, poartă dovada celor consemnate. Întâlnim în această monografie date importante și despre cei care i-au fost apropiați profesorului Mihai Polocoșeriu, cum ar fi Gheorghe Cârlan, a cărui prietenie și-a asumat-o cu demnitate, în pofida vremurilor de restriște ce au urmat. Dar mai ales, întâlnim relatări olografe ale supliciilor la care erau supuși condamnații politici în colonia de muncă de la Poarta Albă, întocmite de către foști încarcerați, ce au împărtășit soarta nedreaptă a emeritului profesor.

„Această carte este un omagiu, un act de reparație morală pentru recuperarea locului pe care Mihai Polocoșeriu îl ocupă în memoria orașului Suceava”, spune dr. Alis Niculică în concluzie.

Deschiderea manifestării culturale a fost făcută de managerul Bibliotecii „I.G. Sbiera”, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, care a precizat în cuvântul introductiv, sprijinul acordat de instituția pe care o conduce, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Academia Română, Comunitatea Evreilor din Suceava, pentru editarea acestui volum, mulțumind tuturor pentru prezență și salutând în particular onorarea invitației de a participa la manifestare a domnilor Alexandru Moldovan și Florin Sinescu, prefect și, respectiv, subprefect de Suceava. Acestora le-a și dat pentru început cuvântul, demnitarii având numai cuvinte de apreciere asupra oamenilor de cultură ai Sucevei și activităților desfășurate de dânșii (Alexandru Moldovan), făcând scurte referiri asupra „componentei umane și istorice a vremurilor care au fost, așa cum au fost, model pe care îl regăsim și astăzi la foarte mulți suceveni” (Florin Sinescu).

Managerul Bibliotecii „I.G. Sbiera” a invitat apoi la microfon pe dr. Bogdan Alexandru Schipor, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, care, încă de la primele cuvinte rostite, și-a exprimat „bucuria și onoarea de a fi invitat la acest eveniment” și, începând să analizeze volumul, a apreciat mai întâi că „fiecare carte are povestea ei, cu atât mai mult o carte de istorie”. Apreciindu-i conținutul, dr. Bogdan Alexandru Schipor a remarcat că monografia întocmită profesorului Mihai Polocoșeriu este rodul unei munci asidue, este o carte în care „descoperim mai multe povești și mai multe lumi”. Și „un destin frânt al unei cariere militare, didactice și politice, în lumile în care s-a perindat”. De departe însă, apreciază istoricul ieșean, Mihai Polocoșeriu aparține unei lumi a Bucovinei, modelului acestei lumi, în care și-a format caracterul, „specificului ei, mediului cosmopolit, fără fracțiuni sociale majore”. Protagonistul „îngemănează” lumea Bucovinei, „transcendând lumile care urmează”.

Potrivit istoricului Bogdan Alexandru Schipor, destinul profesorului Mihai Polocoșeriu traversează perioada de dinaintea Primului Război Mondial, acea „Belle Epoque” trăită din plin de Bucovina, după care „Primul Război Mondial schimbă lumea în care s-a format, pentru că războiul acesta a tras o linie definitivă și lumea n-a mai fost niciodată la fel”. Istoricul a subliniat mai apoi eroismul profesorului Mihai Polocoșeriu, „atașat de destinul național al Bucovinei”, care, prizonier la ruși fiind, „a ales să lupte de partea României împotriva Puterilor Centrale”, conștient de însemnătatea pe care o avea acest război pentru întregirea neamului său. Comuniștii n-au înțeles astfel, că „naționalismul lui Mihai Polocoșeriu vine din altă lume, că a fi naționalist înseamnă a lupta pentru țara ta”: acesta este motivul pentru care eroul cărții îmbrățișează partidele naționaliste, doar că dânsul „nu se îndreaptă spre extreme”.

Cu privire la acest volum, istoricul ieșean a apreciat că acesta conține „istorii paralele”: cea a învățământului, a comunității sucevene, a perioadei antebelice, interbelice și postbelice. „Ne perindă prin istoria și transformările unui oraș”, este „o oglindă multifațetată”, cu mărturii ale elevilor, colegilor profesori, simplilor cetățeni. Dr. Bogdan Alexandru Schipor s-a referit mai apoi la antisemitismul „foarte accentuat în perioada de după Primul Război Mondial, nu numai în România, ci în toată Europa, un antisemitism cu origini medievale ce a cunoscut un upgrade în perioada interbelică”, prin conturarea urii de rasă și dorința de segregare, prin etichetarea pericolului pe care îl reprezentau evreii, văzuți ca agenți ai bolșevismului, ce pot contamina toată Europa. Antisemitism care s-a manifestat și în învățământ, nu numai în rândul studenților, ci și în rândul cadrelor didactice, aici exemplificându-l pe profesorul A.C. Cuza, întemeietorul LANC. Or, Mihai Polocoșeriu „este un exemplu de excepție”, el nu s-a asociat cu aceste mișcări. 

Prietenia cu fostul prefect al Sucevei însă, „o scurtă perioadă politică, [...] pe care a acceptat-o dintr-un sentiment camaraderesc”, i-a fost fatală lui Mihai Polocoșeriu și pentru care va fi ținta cercetărilor și persecuției autorităților comuniste.

Referindu-se la cercetătoarea Alis Niculică, dr. Bogdan Alexandru Schipor a făcut precizarea că „istoricul se aseamănă cu detectivul”, arătând faptul că autoarea volumului a cercetat toate sursele la nivel de detaliu, a desfășurat „o muncă de detectiv dusă la bun sfârșit, cu multă acribie și grijă pentru detaliu”. Iar mai apoi a remarcat că Alis Niculică are avantajul de a înțelege ușor documentul, ceea ce nu este la îndemâna oricui; să înțeleagă documentul și să-l prezinte publicului.

A urmat la microfon colegul său, dr. Marian Ionuț Hariuc, de asemenea cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, care a menționat încă de la început că din punctul său de vedere se află la o manifestare științifică; monografia întocmită de cercetătoarea Alis Niculică reprezintă un interes profesional pentru dânsul, întrucât „se pliază” pe lucrarea sa de doctorat. A accentuat mai apoi în cuvântul său „ruptura care s-a produs după 1948” și faptul că angajamentul politic al intelectualului Mihai Polocoșeriu nu l-a putut identifica foarte clar, nu apare în nicio publicație a vremii sale, nu poate „identifica foarte clar resorturile care au influențat deciziile sale în mediul LANC”, că a depistat în carte și un alt profil psihologic, cel al lui Gheorghe Cârlan, iar prin prisma prieteniei lui Mihai Polocoșeriu cu acesta, protagonistul monografiei devine personaj secundar.

Apreciază mai apoi „rigoarea și maturitatea” de care a dat dovadă dr. Alis Niculică în utilizarea surselor, criteriu pe care și-ar dori să-l întâlnească la toți istoricii. Și a făcut referiri concrete cu privire la anexele cu note de subsol și intervenția specialistului, a indexului, care „dau greutate lucrării”. Dr. Marian Ionuț Hariuc a vorbit mai apoi despre vârful implicării politice a protagonistului: scurta perioadă cât a fost primar, exprimându-și considerentul că Mihai Polocoșeriu a fost în ultimă instanță victima unor lupte la vârful Partidului Comunist (cu titulatura de „Muncitoresc” la acea vreme), când însuși liderul Vasile Luca a fost detronat pentru „deviații” de la linia partidului. Și-a încheiat frumoasa alocuțiune clasificând cartea doamnei Alis Niculică ca „bun cultural”.

Întâlnirea a fost moderată în continuare de doamna bibliotecară Simona Adamovici, care l-a invitat la microfon pe profesorul Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava, care și-a început discursul prin a preciza că domnia sa, „în calitate de profesor de fizică, se pricepe mai bine la legi și formule”, însă a citit cu atenție această carte, sesizând „prezentarea sufletească a personajului Mihai Polocoșeriu” și a făcut referiri, cu predilecție, la documentele din anexă, „care țin de real”. Profesorul Sorin Golda a amintit cu câtă bucurie l-a reîntâlnit citind această carte pe Traian Popovici, fostul primar al Cernăuțiului, devenit erou în seminția israelită pentru faptele sale memorabile, și a opiniat că Mihai Polocoșeriu „a avut multe lucruri în comun cu acesta, datorită educației lor bucovinene”. Din perspectiva lui Sorin Golda, cartea prezintă „foarte multe intersecții cu elevi, profesori, vecini evrei [...]. OMUL Mihai Polocoșeriu a știut să îmbine pe toate pentru armonia vieții sociale, [...] viața lui este o lecție și pentru unii din zilele noastre”. A vorbit mai apoi despre Sinagoga din Suceava, „cea mai veche clădire rămasă în picioare”, și care este tot mai des vizitată de cei tineri, tineri pe care trebuie să-i tratăm cu răbdare și înțelegere. Despre monografia întocmită de dr. Alis Niculică, a mai arătat că este „un document de istorie al orașului”, istorie pe care din păcate nu o cunoaștem îndeajuns. Și că această carte ar trebui să existe în toate bibliotecile școlare, să fie citită nu numai de elevi, ci și de părinți și profesori.

Doamna Simona Adamovici, intrându-și mai bine în rolul de moderator, a invitat-o mai apoi la microfon pe reputata scriitoare și jurnalistă Doina Cernica, care, în cuvântul ei, nu s-a referit doar la cartea lansată de dr. Alis Niculică, ci și la etape și repere din întreaga activitate de cercetare și publicistică a autoarei, căreia i-a urmărit cu satisfacție traseul profesional tot mai ascendent. Și-a amintit, cum a fost de față la decernarea titlului de doctor în istorie, pe care Alis Niculică l-a obținut îi urma „primei teze de doctorat despre Bucovina, susținută în Bucovina” sub îndrumarea emeritului profesor Mihai Iacobescu, prezent la manifestare.

Scriitoarea și jurnalista Doina Cernica a amintit de asemenea, că dr. Alis Niculică este membră a Societății Scriitorilor Bucovineni, „calitate pe care o onorează”, făcând precizări cu privire la monografia pe care i-a întocmit-o lui I.G. Sbiera, patronul spiritual al Bibliotecii în care cercetătoarea își desfășoară activitatea, și a vorbit mai apoi despre cât de bine și cât de frumos reușește autoarea să ducă mai departe proiectele inițiate de tatăl său, Emil Satco, reputat istoric, în privința completării și redactării Enciclopediei Bucovinei, publicării scriitorilor bucovineni în Revista „Scriptum” pe care o coordonează, proiecte importante unde este ajutată și de soțul său, Bogdan Niculică, arheolog și cercetător la Muzeul Național al Bucovinei.

Chiar dacă această carte i-a fost sugerată de soțul său, spunea doamna Doina Cernica, „meritul lui Alis Niculică este că a avut ochiul, intuiția și curiozitatea să se intereseze și să cerceteze o lume care a rămas în urmă, [...] a avut răbdarea să descifreze soarta unui deținut politic”. Și mai ales că dr. Alis Niculică nu este la prima activitate de acest gen, cercetătoarea a descifrat, concomitent cu scrierea acestei cărți, manuscrisul unui alt deținut politic, pe cel al scriitorului Eugen Dimitriu, „Vinovăția perpetuă”; despre colaborarea pe care a avut-o la „Memoria. Revista gândirii arestate” înființată de Banu Rădulescu și condusă o perioadă de Micaela Ghițescu, și aceasta din urmă arestată politic în tinerețe pentru simplu fapt că a purtat corespondență cu un cetățean francez.

În finalul discursului său, doamna Doina Cernica a mai spus despre dr. Alis Niculică că are „un românism de bună calitate”, că în toată activitatea de cercetare pe care o desfășoară „manifestă corectitudine, onestitate” și, mai ales, „nu face rabat de la vechile principii deontologice, valabile și astăzi și care vor rămâne tot așa și pentru viitor”. Că nu știe, nu poate spune cu exactitate care este în concret interesul său profesional, însă, acesta nu poate fi decât „subsumat iubirii ei pentru Bucovina”.

Moderatoarea manifestării a invitat-o mai apoi pe dr. Livia Mihaela Polocoșeriu, nepoata profesorului, care și-a început alocuțiunea prin a mulțumi tuturor celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți, prin care este reabilitat și readus în memoria colectivă bunicul său. A făcut mai apoi scurte referiri la „anii grei ai comunismului” care au frânt nu numai destinul profesorului Mihai Polocoșeriu, ci și pe cel al tatălui ei, medicul Liviu Polocoșeriu, încheindu-și alocuțiunea cât se poate de succint și prezicător: „nădăjduim ca vremurile în care au trăit bunicul și tatăl meu să nu se mai întoarcă niciodată”.

Așteptată cu viu interes de către publicul prezent, la finalul manifestării, a luat cuvântul însăși autoarea. În verva și în bucuria unei realizări profesionale deosebite, citindu-i-se satisfacția în mimică și glas, în cuvântul plin de siguranță și retorică, stare de spirit de care s-a molipsit toată Sala „Elena Greculesi”, aceasta empatizând cu prezentarea curajoasei cercetătoare. Alis Niculică și-a început discursul prin a ne destăinui că scrierea acestei cărți a pornit de la un simplu telefon, primit de la soțul ei în timp ce se afla la birou, prin care o anunța că un coleg și prieten de-al său, inginerul Tiberiu Polocoșeriu, are dosarul bunicului său de la CNSAS.

Surpriza, și pe acest fond adrenalina pentru a-l cerceta, avea să apară după ce a început să consulte dosarul. A fost absolut surprinsă să constate că un creștin, membru al unui partid de extremă dreapta, a ales să-i ajute pe evrei în timpul unui guvern care a dat legi antievreiești. Și, de asemenea, a fost încântată cu asupra de măsură să găsească pe un document semnătura celebrului de-acum Traian Popovici. Iar după aceasta „a început să bată pe la uși”, mulțumind în plen „celor care i le-au deschis”, pomenind-o aici pe: doamna Maria Olar, președinta Fundației Culturale „Leca Morariu”, cea care i-a pus la dispoziție jurnalele-manuscris ale lui Victor Morariu (profesorul și apoi colegul lui Mihai Polocoșeriu); bibliotecara Corina Dominte, de la Biblioteca Colegiului „Ștefan cel Mare”, cea care i-a găsit în arhivă și i-a pus la dispoziție nu numai anuarele gimnaziale, ci și dosarul de profesor al lui Mihai Pocoloșeriu; inspectorul superior Dorin Blaga de la Filiala Suceava a Arhivelor Naționale, cel care i-a găsit în arhivă și i-a pus la dispoziție documente din care rezultă perioada exactă cât Mihai Polocoșeriu a fost primar; domnului Sorin Golda pentru interesul manifestat cu privire la apariția acestei cărți și cuvântul introductiv; istoricilor Bogdan Alexandru Schipor și Marian Ionuț Hariuc pentru „introducerea în epocă, ce a însemnat pentru publicul spectator o înțelegere mai bună a perioadelor pe care le-a traversat Mihai Polocoșeriu”; doamnei Doina Cernica pentru „cuvintele minunate rostite”.

Dr. Alis Niculică a mai precizat în cuvântul său că multe din aspectele cuprinse în carte și pe care nu le-a găsit în documente i-au fost povestite de nepoții Livia Mihaela și Tiberiu Polocoșeriu, pentru că tatăl lor, Liviu Polocoșeriu, a avut grijă să le povestească suferințele prin care a trecut atât el, cât mai ales eroul acestei cărți. Căci urmărirea celor din familia fostului deținut politic nu a încetat nici după moartea acestuia.

Către finalul discursului său, cercetătoarea Alis Niculică a reluat pe scurt portretul lui Mihai Polocoșeriu, arătând că implicarea lui politică a fost una conjuncturală, că „a iubit armonia, buna înțelegere între oameni”, că principalul lui obiectiv a fost să educe cât mai bine tânăra generație. Și culmea, pentru toate acestea a plătit scump, în ultimii ani de viață îndurând bătăile din închisoarea de la Suceava, arșița și viscolul de la Poarta Albă, atrocități și vitregii ce i-au grăbit sfârșitul. Că „a murit cu demnitate”, într-o casă de patrimoniu, achiziționată prin cumpărare și confiscată de regimul comunist, pentru care era nevoit să plătească chirie, pentru ca, la cinci ani după moartea sa, casa să fie demolată pentru a face loc blocurilor cazemată de tip stalinist.

Alis Niculică și-a încheiat prezentarea cu convingerea că de acolo de sus, Mihai Polocoșeriu „ne vede și ne mulțumește” pentru tot ce am mai putut face pentru el.

Mulțumiri din inimă îi adresez și eu distinsei doamne cercetător Alis Niculică, pentru că m-a invitat la lansarea acestei cărți, unde am mai avut o deosebită ocazie de a descoperi una din personalitățile Bucovinei și, totodată, pentru că mi-a acordat încrederea și posibilitatea de a scrie despre tot ce m-a impresionat atât de mult.

Vasile Aioanei