Întâlnire cu… Limba Română

MOTTO: „La zidirea Limbii Române a trudit întreg Universul.” (Grigore Vieru)

Atâta vreme cât mai „locuim” în limba română, destinul „unui pământ numit România” este salvat. Președintele Academiei Române, Aurel Pop, mărturisea că „prin Eminescu și Limba Română, neamul acesta va viețui cât pământul”.

Convinși că „Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga), oameni cu inima țesută în strai românesc și-au dat întâlnire în Țara Dornelor pentru a se împărtăși din graiul matern. Viețuind în limbă, ca într-o vatră a dumnezeirii, omul devine reflexiv și autoreflexiv. Purtând scutul „fantasiei”, opusă senzației (aisthesis) și părelniciei (doxa), potrivit lui Aristotel, ființa umană s-a căznit, de-a lungul timpului, să poarte hlamidă demiurgică, încercând să transforme lutul simițirilor în creație, parcă arghezian: „Păcatul meu adevărat / E mult mai greu și neiertat, / Cercat-am eu, cu arcul meu, / Să te răstorn pe tine, Dumnezeu.”

Dintotdeauna, Limba Română a fost primitoare și priitoare, așa se explică bogăția terminologică și frazeologică, și s-a întrupat ca etimon spiritual care să stea la baza devenirii și desăvârșirii umane. S-a spus că „greșeala de azi este norma de mâine” (Rodica Zafiu) și, cum vocabularul unei limbi este într-o continuă dinamică, riscul unei prea multe ospitalități ar fi să ne fie străin românismul și român străinismul. Deja, limba română aflată în uz, limba cea de toate zilele se bucură de un etern cameleonism care seduce generații întregi, prin abordarea unui comportament lingvistic „cool”, șocant și deviant.

Astfel, participanții la manifestarea dedicată „Zilei Limbii Române” de la Biblioteca Municipală Vatra Dornei, ”Graiul matern – cartea noastră de identitate”, au realizat o diagnoză și o prognoză a limbajului contemporan, pledând pentru o funcționalitate estetică a limbii. Evenimentul cultural a fost organizat de Asociația culturală Pro Basarabia și Bucovina, filiala Arboroasa, Vatra Dornei, Asociația scriitorilor și artiștilor din Țara Dornelor, Biblioteca Municipală „G.T. Kirileanu” și Casa de Cultură „Platon Pardău”. Expoziția de carte, „Elogiu Limbii Române”, organizată de instituția gazdă, prin grija bibliotecarilor Nicoleta Todașcă și Andreea Pindelea, a complinit expunerile participanților: Nicoleta Todașcă, bibliotecar coordonator (”În limba română”, de Marius Alexandru), Paraschiva Abutnăriței, președinta Asociației Pro Basarabia și Bucovina și vicepreședinta ASATD, prof. dr. Luminița Reveica Țaran (”Valoarea poetică a limbii române”), prof. Jenica Romanică (”Martor contemporan la evoluția limbii române”), elevul Darius Cantimir, Școala Gimnazială Nr. 1 (”Graiul neamului”, de George Coșbuc), scriitoarea Anica Facina (”O profesoară italiană despre români și limba română”), Aldona Patraș (”Limba noastră cea română”, de Tatiana Dabija), Violeta Codorean, director al Casei de Cultură „Platon Pardău” (”Dacă graiul cel sfânt ni-am pierde, placizi, într-o zi”, de Dumitru Matcaș), prof. Gruia Ungurian (”Nemuritoarei”), poetul Valerian Bedrule (”Urcă iarba lângă stea”), Laurian Ungurian (”Limba mea română”)…

Legiferată în 2013, Ziua Limbii Române a devenit, deja, tradiție, mai ales că peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc românește, iar limba română se predă în școli din 43 de țări și este vorbită oficial în 20 de state, fiind și limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină și Uniunea Europeană, și una dintre cele 5 limbi în care se oficiază serviciile religioase pe Muntele Athos.

Cu un citat din Fănuș Neagu, managerul bibliotecii „G.T. Kirileanu”, Nicoleta Todașcă, a declarat deschisă sărbătoarea Limbii Române, încredințați fiind că vorbim cea mai frumoasă dintre limbile posibile: „Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea."

Mare iubitoare de carte și de limbă, Nicoleta Todașcă a prefațat manifestarea cu o poezie de Marius Alexandru, ”În limba română”, ca o chintesență a istoriei culturii românești: „În limba română a sculptat Brâncuși, / Și și-a vărsat tot dorul Eminescu, / A plâns pe corzile viorii al lui Enescu arcuș, / În limba română a pus viață-n pânze Grigorescu…/ În limba română lumea este mai frumoasă, / Și tot în limba noastră rugile se înalță către stele, / Limba română pentru mine e <Acasă> / Limba română, limba visurilor mele.”

Profesoara, scriitoarea și jurnalista Paraschiva Abutnăriței, convinsă că „Limba Română n-ar trebui să aibă sărbătoare”, pentru că este sărbătoarea noastră de zi cu zi, invitându-ne la un pelerinaj românesc, în Basarabia și Bucovina de Nord, ne-a îndemnat să rămânem „ostași ai limbii române”.

Scotocind, parcă, în lada de zestre a bunicii, profesoara și scriitoarea Jenica Romanică ne-a spus povestea cuvintelor de altădată, țesute pe pânza vremii: târnaț, strujac, baraboi, porodici, a colbui, pârleaz, a căpălui, a glăsi, a se beteji, corhaz, un deț, un fârtai, taraboanță, copârșău…

Despre felul în care o profesoară italiană s-a îndrăgostit de Transilvania, de bogăția limbii române, de poezia mai fizică, fiind „atașați de materie”, ne-a mărturisit scriitoarea Anica Facina, captându-ne atenția cu un test de „spargere a ghieții”: „Care este sediul băncilor? – Școala.” sau „Ce este depus la bancă? – Penarul.”

„Pentru a rămâne în nemoarte, ar trebui să ne iubim mai mult limba” (Violeta Codorean), pentru că „limba noastră-i vechi meleag care sparge lacrima în două” (Tatiana Dabija, în lectura Aldonei Patraș), „limba mea română-i floarea mea cerească și va fi lumină vie în țara mea” (Laurian Ungurian), iar cea mai grea încercare va fi „să fim noi înșine, să vorbim românește, oricâte limbi străine am ști” (Gruia Ungurian).

Înveșmântat în cuvinte, poetul Valerian Bedrule a înveșnicit limba română, prin versu-i ca o cântare a cântărilor: „Limba-n care știu tăcea urcă iarbă lângă stea…/ limba-n care eu mai zic e alint în fluier mic,… / limba-n care știu cânta rătăcește-n liră-ta,… / limba-n care pâine duc mumei mele de sub nuc / lacrimă-i, de mă usuc… leg de candelă un țuc” (Urcă iarbă lângă stea).

În taina cuvintelor, păstrate cu sfințenie, s-a iscat un adevărat dialog între generații, elevul Darius Cantimir și actorul Florin Piersic, dialog care a transformat limba română în paradisul regăsit: „Repezi trec cu vifor anii, / Ispitind puterea ta, / Neam român! Cu ură mare / Vor căta mereu duşmanii / Graiului român pierzare; / Dar să piară ei cu toţii: / Nu l-am dat, şi nici nepoţii / Nu-l vor da!” (George Coșbuc); „Timp care trece, timp ce purcede / În urmă-ne multe n-or să rămână, / Dar niciodată nu se va pierde / Doamna frumoasă, limba română…” (Mihai Duțescu, în recitarea lui Florin Piersic).

Luminița Reveica Țaran