Întâlnire cu Vasile Lovinescu, după 40 de ani…

Motto: „Arta de a se depăși pe sine însuși este pretutindeni actul suprem, punctul de origine, geneza vieții” (Vasile Lovinescu)

La Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, pe 14 iulie 2024, ziua în care Vasile Lovinescu a plecat în veșnicie, timp de mai bine de 3 ore, toți cei care au venit într-un adevărat pelerinaj individual, „pe cărări de dor”, au fost părtași la „un necesar gest de neuitare” (Eleonora Bulboacă) și s-au împărtășit din lumina cea neapusă.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea a apărut la Fălticeni ideea înființării unui muzeu, iar sub directa îndrumare a cronicarului Eugen Dimitriu, la data de 16 iunie 1972 este inaugurată Galeria Oamenilor de Seamă, instituție muzeală cu titulatură originală și unică în România. Spațiul care adăpostește muzeul a fost asigurat de casa donată de scriitorii fălticeneni Horia Lovinescu (1917-1983) și Vasile Lovinescu (1905-1984), iar casa datează din anul 1850, fiind considerată monument istoric. A fost reabilitată cu fonduri de la bugetul local, lucrările fiind terminate la începutul anului 2012. În imediata vecinătate se află o altă clădire cu valoare de monument istoric, Casa lui Eugen Lovinescu, care datează din același an. Colecția Galeriei Oamenilor de Seamă cuprinde o serie de documente și exponate diverse, prin care înfățișează fragmente din viața și activitatea a peste 50 de personalități, oameni de cultură, de seamă, originari din Fălticeni și din împrejurimi, care au trăit o parte a vieții ori au creat în acest oraș: scriitorii Nicu Gane, Ion Creangă, Nicolae Beldiceanu, Mihail Sadoveanu, Horia Lovinescu, Sofia Cocea, Ion Dragoslav, Anton Holban, Nicolae Labiș, Ion Băieșu, Vasile Savel, Aurel George Stino, Nicolae Jianu, Mihail Șerban, criticii și istoricii literari Eugen Lovinescu, Vasile Lovinescu, Monica Lovinescu, folcloriștii Arthur Gorovei, Mihai Lupescu, Alexandru Vasiliu Tătăruși, actorii Matei Millo, Grigore Vasiliu-Birlic, Jules Cazaban, pictorii Aurel Băeșu, Ștefan Șoldănescu, Dimitrie Hîrlescu, oamenii de știință Dimitrie Leonida, Nicolae Grigoraș și mulți alții.

Protagoniștii ediției 2024, din cadrul Colocviului Lovinescu, au fost:prof. dr. Mihaela Grădinariu – Lumină din lumină, dor din dor, dr. Roxana Cristian – Vasile Lovinescu după 40 de ani, Florian Alman, Elogiu Jurnalului alchimic, o confidență necesară, prof. Mioara Gafencu – Umbrirea luminoasă a epistolarului lovinescian după 40 ani, dr. Camelia Maximeasa, Firimituri dintre gene, prof. Eleonora Bulboacă– Hagialâcurile lui Vasile Lovinescu, comuniune cu energia vitală transcendentă, prof. univ. dr. Cristian Ungureanu – Respirația inimii în rugăciunea domnească.

Invitații de suflet, care „au înverzit” pe drumul amintirilor, au fost: maica stavroforă Gabriela, Mănăstirea Voroneț, maica Elena, Mănăstirea Voroneț, prof. univ. dr. Nicolae Maxim – minirecital de flaut, jurnalista și scriitoarea Doina Cernica, Puiu Crețu – minirecital de flaut, Raluca Vasiliu, Maria Olar, Dan Iacob, Felicia Iftime, Olimpia Costin, Ioan Țicalo, Daniela Barbu, Viorel Gaftea, Alexandru Cojocariu, Michaela Pînzariu, Constantin Bulboacă, Florin Coca, Marinel Dănilă, Gabriel Todică, Ioan Caulea, Maria Crețu, Gabriela Braha, Vasile și Mariana Aioanei, Răzvan Andrei Atanasiu (consilierul primarului), Luminița Reveica Țaran…

Sufletul și moderatorul acestui eveniment a fost prof. Eleonora Bulboacă.

Primăria Municipiului Fălticeni, Galeria Oamenilor de Seamă, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași, Editura Rosmarin au fost instituțiile organizatoare ale unei întâlniri cu familia Lovineștilor, o adevărată întâlnire „sub pecetea tainei.”

„Trupul de hârtie de pe drumurile reluate, dar irepetabile” a prins viață în  volumul omagial ,,În căutarea gestului pierdut”, Vasile Lovinescu după patruzeci de ani. Editura Rosmarin, Cuvânt înainte de Roxana Cristian: „Prin acest volum vrem să celebrăm hagialâcul lui Vasile Lovinescu în câmpiile Elizee… Vasile Lovinescu a căutat permanent o legătura cu transcendența gesticii sacrale. După moartea acestuia, putem vorbi de o căutare a înțelesurilor pe care Vasile Lovinescu le-a exprimat.”

Surpriza absolută a constituit-o redarea înregistrării cu vocea lui Vasile Lovinescu, la una din întâlnirile grupului inițiatic "Fraternitatea lui Hyperion", surpriză datorată familiei Petronela și Alexandru Paziuc.

Sub pecetea lui Vasile Lovinescu, oaspeții la o adevărată Cină de Taină au învățat „știința pogorârii omului în Verb și cum să înlăture pojghița noțională a cuvintelor”, pentru a mărturisi, lovinescian, „Eu sunt citind, eu am fost citind, eu voi fi citind…”

În casa Lovineștilor, „ne-am împărtășit din lumina cea neapusă” și am căutat urmele „într-o unitate metafizică, sub odihna lui cum toate erau bune toate”. (Mihaela Grădinariu)

Pentru „a parcurge neîncetat un itinerariu de cucerire a unei stări și pentru a simți fiorul fără de moarte” (Roxana Cristian), fiecare trebuie să se depășească pe sine, astfel încât toate planurile existențiale să se unească, până ce cămila va trece prin urechile acului, iar printre întredeschizături cerul să se unească, prin asimțire, cu pământul. Simțind „neliniștile apusului și gustul de cenușă”, toți am cunoscut transfigurarea, devenind noi înșine membri ai familiei Lovinescu, păzitori ai pragului și ne-am comportat ca și cum am fi trecut prin ușă, urcând, treaptă cu treaptă, cu ajutorul epistolarului, prezentat de Mioara Gafencu. Cu firimituri de amintire printre gene, Camelia Maximeasa l-a evocat pe Vasile Lovinescu, prin „piatra care devine abur, ușa care devine cer, punctul care devine circumferință”, pentru că el a fost omul „care ne-a arătat dumnezeirea în fiecare dintre noi.” Raluca Vasiliu și-a amintit de șederile lui Vasile Lovinescu, care se desfășurau ritualic, părtași la „geometria cosmică”, pe drumuri care se converteau în hagialâcuri. Aflat în rândul „căutătorilor de pietre pierdute pe șantier”, Cristian Ungureanu ne-a propus trecerea de la a crede la a ști, prin intermediul a două povești, auzite de la bunicii Aglaia și Mihai Țurcanu, Povestea regelui Solomon și Povestea Maicii Domnului. Mihaela Grădinariu ne-a asigurat că „nu există două lumi, ci numai urzeala unui timp cosmic” și ne-a invitat la „împărtășirea din lumina cea neapusă”. Eleonora Bulboacă este ferm convinsă că Vasile Lovinescu „nu poate fi cuprins, doar simțit”, într-un spațiu al creației, pe drumuri reluate, dar irepetabile, sub cupola ecstatică a Orașului-Timp, „Folticenii de vis”.

Într-o zi a lunii Cuptor, amintind, parcă, de aruncarea celor 3 tineri în focul inițiatic al altui cuptor, „Lumina lui Lovinescu parcă a venit în șuvoi, într-un apriori divin” (maica Gabriela), pentru a ne face părtași la „un șir de transparențe, crescute una după alta, pentru înmulțirea ferestrelor.” (Doina Cernica), pentru că „orice ruptură în echilibru duce la creație.” (Vasile Lovinescu)

Luminița Reveica Țaran