Zece elevi din fluxul 2 al mobilității de grup a elevilor din cadrul proiectului ERASMUS+ nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000117488, însoțiți de profesorii Brădățan Claudița și Popescu Anamaria, au participat la activitățile prevăzute în Programul de învățare european ce s-au desfășurat la partenerul din Italia: Istituto Istruzione Superiore "Galilei Di-Palo", Salerno.
Abordarea comunicativă a fost în limba engleză despre dezvoltarea abilităților sociale prin interacțiunea cu elevii străini, observarea și compararea a două sisteme educaționale diferite. Astfel, elevii și profesorii au participat la orele de artă, limbă italiană, informatică, inginerie software, matematică, geometrie, biologie, mecanică, mecatronică și energie, electronică și electrotehnică, telecomunicații, robotică, design vestimentar și istorie (în cadrul atelierelor de lucru).
Institutul de Învățământ Superior „Galilei Di-Palo” din Salerno, ca instituție de învățământ, reprezintă, o oportunitate unică de creștere a elevilor care trebuie să-și asigure competențe profesionale solide ce pot fi utilizate atât în spațiul local, cât și european.
Participarea la activitatea referitoare la etica în utilizarea inteligenței artificiale i-a făcut pe elevi să conștientizeze ce înseamnă cu adevărat inteligența artificială, identificând exemple concrete și meserii care vor dispărea și vor fi înlocuite de inteligența artificială. Sportul, o activitate atât de importantă în viața adolescenților, nu a lipsit din activitățile zilnice. Cursul de design vestimentar, destinat celor care își doresc să pătrundă în lumea modei, i-a făcut să descopere care sunt pașii ce trebuie urmați pentru a avea o cariera de succes în industria modei. Elevii români au realizat și prezentat desenele cu ținutele realizate ca produs final al orelor de curs.
Printre celelalte activități s-au numărat și atelierele practice de la muzeu care au vizat observarea și analiza vestigiilor arheologice (mărturii antice despre modul de trai al romanilor), economia circulară și dezvoltarea sustenabilă și un atelier în natură, unde elevii au reușit să-i învețe pe elevii italieni dansurile noastre populare. Elevii și-au îmbogățit cunoștințele despre istoria, cultura și civilizația Italiei prin vizita organizată în orașul Pompei, situat în Golful Napoli, pe țărmul vestic al Peninsulei Italice, inițial o colonie doriană din secolul VI î.Hr.. Istoria orașului a luat sfârșit în ziua de 24 august 79 d.Hr., când o erupție a vulcanului Vezuviu din apropiere l-a acoperit în întregime. Elevii au vizitat punctele de atracție, precum amfiteatrul roman, teatrul mic și sala de sport publică. Au descoperit fresce încremenite în timp și mulaje emoționante ale cetățenilor și ale animalelor lor de companie.
Au vizitat Castello di Arechi, un castel medieval, situat la o înălțime de aproximativ 300 de metri deasupra nivelului mării, pe vârful muntelui Bonadies, cu vedere la oraș și la Golful Salerno. Au vizitat lăcașul de cult, biserica mamă a Arhiepiscopiei Salerno-Campania-Acerno, datând din secolul al XI-lea, Catedrala Metropolitana di Santa Maria degli Angeli e di San Matteo Apostolo, cu o cupolă în stil romanic.
De asemenea, au făcut excursii cu feribotul spre Coasta Amalfitană, o regiune superbă și foarte populară din sudul Italiei, situată pe coasta Mării Tireniene. Acest loc este alcătuit din mai multe orașe, fiecare având câteva caracteristici unice, în care se întâlnesc plaje cu ape cristaline și munți cu vederi impresionante. Positano este un oraș pitoresc renumit pentru casele colorate în stil mediteraneean, Ravello oferă o priveliște impresionantă asupra Marii Mediterane, Furore este un oraș mic, situat în interiorul regiunii, faimos pentru frumusețea sa naturală. Mai mult, Coasta Amalfitană are o arhitectură unică și o istorie bogată ce îi oferă un farmec aparte. Pe lângă atracțiile culturale și naturale, Coasta Amalfitană este renumită și pentru gastronomia sa, deoarece există numeroase feluri de mâncare tradițională apreciate atât de localnici, cât și de turiștii din întreaga lume.
De asemenea, grupul Erasmus+ a vizitat și insula Capri, o mică insulă muntoasă din Marea Tireniană, vestită pentru peisajele sale unice, situată la intrarea în Golful Napoli. Denumită în antichitate Caprea, insula Capri a fost colonizată de greci încă din secolul al VII-lea î.Hr.. Insula Capri este unul dintre cele mai frumoase locuri, cu peisaje incredibile și priveliști de la înălțime care îți taie răsuflarea, cu o mare de un albastru ireal, grote misterioase, munți semeți, iahturi în larg și un rafinament unic. Dacă Amalfi înseamnă eleganță, atunci Capri e cu siguranță giuvaierul cel mai de preț de pe întreaga coroană a coastei.
Astfel, elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” au avut parte de o nouă experiență Erasmus stimulantă, care a reușit să le îmbunătățească competențele profesionale și personale!