Impactul schimbărilor în viața noastră

Este adevărat că reacționăm diferit la schimbări, iar lucrul acesta ar putea fi sursa disconfortului pe care îl simțim când apar schimbări majore. Unii dintre noi vin în întâmpinarea acestor schimbări sau chiar simt nevoia unor asemenea experiențe, din când în când. Însă alții sunt îngroziți și preferă ca viața lor să se schimbe cât mai puțin.

Când resimțim schimbările ca pe ceva traumatic sau ca pe un defect, este foarte probabil că acea schimbare acționează ca un factor declanșator și aduce la suprafață suferințele nedepășite din trecut. Când debutul unei noi etape din viață scoate la iveală o asemenea problemă, afectându-ne semnificativ, am putea să ne spunem: „Nu știu ce s-a întâmplat. Mă simțeam foarte bine până la această vârstă – ori un alt reper –, iar după aceea am avut de furcă.” Uneori simpla anticipare a unei noi etape apropiate poate aduce la suprafață probleme din trecut și poate suferim ani de-a rândul anticipând-o și neștiind de ce ne este greu.

Un semn al faptului că durerea asociată unei noi etape din viață a depășit măsura și se leagă de probleme nerezolvate din trecut este acela că anticiparea noii etape ne absoarbe din timpul prezent. Descoperim, poate, că nu ne mai putem bucura de nimic acum din cauza umbrei inevitabile a schimbării care urmează. Un alt semn este dacă resimțim ca pe o traumă începutul sau sfârșitul unei etape din viată, ca și cum retrăim trecutul. Indiferent cât ne încurajăm cu soluții generale, chiar dacă ne reevaluăm și ne reorganizăm percepțiile, dacă încercăm să facem haz de necaz sau dacă ne recalibrăm experiența curentă, nu putem scăpa de acea schimbare iminentă. Ceva din trecut pare să proiecteze în alte culori percepția noastră asupra viitorului sau a prezentului, ori emoțiile noastre pare că ne invadează dintr-un context complet diferit.

Fiecare nouă „trecere” din viața noastră presupune o schimbare, însă provoacă frici diferite. De pildă, schimbările asupra cărora simțim că nu deținem controlul implică un element de neputință. Pentru aceia dintre noi care au experiențe din trecut nedepășite și semnificative, trecerea într-o nouă etapă poate părea ceva de nestăpânit. Retrăim sentimentul că suntem imobilizați. Ne e teamă să nu se dovedească iarăși că suntem neputincioși, iar de aceea evităm cu orice preț acea trăire.

Până și sentimentul firesc de neputință care însoțește trecerea într-o nouă etapă ne poate face anxioși sau deprimați când ni se pare că retrăim ceva din trecut, întrucât prezența neputinței în experiențele traumatice poate fi asociată cu tot felul de aspecte negative. Acest lucru poate duce la o nevoie excesivă de a controla ce ni se întâmplă în mai multe domenii ale vieții noastre sau chiar în toate.

Putem ajunge să ne asumăm inconștient misiunea de a deține controlul absolut asupra tuturor aspectelor și a persoanelor din jur. Motivul este încercarea de a împiedica repetarea trecutului. Însă timpul nu ne acordă acest răgaz, ci ne împinge către noua etapă din viață, iar noi ne putem simți atacați pe neașteptate și ni se poate părea că timpul ne abuzează.

Unele treceri într-o nouă etapă pot activa frici universale (de bază). De pildă, tranziția de la adolescență la prima tinerețe ar putea declanșa frica de eșec pe care o moștenim, poate, din experiența unui abuz verbal din trecut. În această etapă trebuie să interacționăm cu adulți și cu persoane cu autoritate, lucru care poate ascuți teama că un abuz verbal ar putea reapărea.

Primul loc de muncă, în mod special, poate fi un teren minat din cauza presiunilor de a da rezultate deosebite, a evaluărilor și a numeroaselor interacțiuni interpersonale. Ne simțim deodată ca și cum retrăim situații din trecut în care am fost expuși la critici aprige și la respingere. Simțim, de asemenea, o mare presiune că ar trebui să ne căsătorim și să reducem cât mai mult timpul în care nu suntem într-o relație. Pe măsură ce cunoscuții din generația noastră se căsătoresc, presiunea asupra celor care încă sunt singuri crește tot mai mult. Astfel se poate activa frica de eșec dintr-o experiență trecută.

Există și alte moduri importante în care trecerea într-o nouă etapă poate declanșa, într-o măsură disproporționată, frica de a pierde ceva. Poate am traversat prea multe schimbări în primii 18 ani de viață, mai multe decât li se întâmplă altora într-o viață întreagă. Lucrul acesta ne poate induce sentimentul de epuizare și de oboseală în fața schimbărilor. Fără să ne dăm seama, ne putem face confortabili, poate prea confortabili, într-o anumită etapă a vieții. Putem merge până într-acolo, încât să ne păcălim cumva, chiar și la un nivel inconștient, că această etapă a vieții va fi veșnică.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com