„Mașina cu poeți” a ajuns în „satul cu oameni frumoși”

MOTTO: „Și vine-un ceas când umbrele pășesc / Printre copaci, ca vulpile roșcate / Când peste ramuri plouă cu-nstelări / Și totul iese din singurătate - / Un ceas când mușchiul fumegă ușor, / Când lemnul viu, lovit de stele, sună, / Când cerului îi este dor de munți, / Iar munților le este dor de lună...” (Dragoș Vicol)

De Lăsatul Secului, pe 17 martie, când, în tradiția populară bucovineană, se sărbătoresc „Alexiile”, ziua în care ies din pământul părăsit de îngheț, șerpii, ca simbol al timpului renăscut, a sosit ceasul cel bun al întâlnirilor. Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți” a fost găzduit, cu bucuria împărtășirii din frumusețea cuvintelor, într-un loc de poveste, Sadova, al cărui nume ar însemna „livadă” sau „două pomete”, sat care pare să fi luat ființă de la primele aşezări construite vara şi toamna, pentru paza fructelor ce le dădeau prunii crescuţi, în mod natural, la revărsatul pârâului Sadova, în cătunul cunoscut astăzi sub numele „Prundul Lătişenilor” şi „Coasta Botnari”. Teritoriul comunei Sadova se întinde de-a lungul pârâului cu acelaşi nume al cărui curs este orientat pe direcţia nord-vest-sud-est pe o lungime de 11 km, încadrat la nord-est de Obcina Feredeului, pe o porţiune cuprinsă între vârful Pietriş şi vârful Curmătura Boului, unde face hotar cu comuna Vatra Moldoviţei. În partea de sud şi vest, limita se suprapune râului Moldova, trece peste Muncel, urmând creasta complexului muntos Lucina-Muncel până la vârful Măcieş, pe o lungime de 10 km, învecinându-se cu comunele Pojorâta şi Fundu Moldovei, iar, la nord, limita este situată pe culmile joase Ardeloaia şi Runculeţ, care separă sectorul sudic de sectorul central al culoarului depresionar şi face hotar cu comuna Breaza. Gura văii Sadova se lărgeşte spre sud-est până la Pârâul Morii, care o desparte de oraşul Câmpulung Moldovenesc.

„Oameni dragi și lume bună” s-au adunat în zi de duminică, pentru a sluji pe altarul creației și pentru a-și spovedi sufletul de frumusețea ascunsă în literele îmblânzite de condei: Nicolae Șapcă, Cristina Tărâțeanu, Elena Tărâțeanu, Maria Toacă, Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc, Tatiana Golciuk, Elena Nandriș, Vasile Carlașciuc, Dima Zaidel, Sofia Roșca – Cernăuți, Ioan Abutnăriței, Paraschiva Abutnăriței – Vatra Dornei, Vasile Adăscăliței, Aurel Dorel Lungu, Gabriel Alexandru - Dorohoi, Elena Mândru, Marian Mândru, Maria Apetroaie – Iași, Constantin Bulboacă, Lenuța Rusu, Maria Crețu, Puiu Crețu, Ioan Caulea, Gabriel Todică, Marinel Dănilă – Fălticeni, George Sauciuc, Andrei Breabăn, Monica Buhac, Grațiela Țurțu, Adela Șulea, Limona Rusu, Narcis Rusu, Ovidiu Donisă – Suceava, Casian Balabasciuc, Valentin Pașcovici – Moldovița, Neculai Marcel Flocea, Vasile Aioanei, Valerian Bedrule, Gabriela Braha, Luminița Reveica Țaran – Câmpulung Moldovenesc.

Gazdele mari ale evenimentului cultural, transfrontalier, au fost primarul comunei Sadova, Mihai Constantinescu, și directorul Școlii Gimnaziale Sadova, Lavinia Horga, care și-au propus să ducă Sadova acolo unde îi este locul și să păstreze „satul cu oameni frumoși”, îmbogățindu-l cu „poeți și prozatori ai Bucovinei, aflați de-o parte și de alta a graniței” (Mihai Constantinescu), tocmai pentru ca „literatura să-și urmeze cursul, iar școala să fie locul în care elevii pășesc pe drumul lor în căutarea sinelui.” (Lavinia Horga)

Momentele muzicale au presărat emoție și candoare pe inimile celor prezenți, prin versul doinit, prin sunet și prin bătăile fremătânde ale inimilor: Grupul Vocal al Școlii Gimnaziale Sadova, condus de prof. Victor Mahu, soliștii Teodora Istrate, Filaret Coca, Aurica Coca, Raluca Maria Forminte (vioară), elevi ai școlii; Dayana Ivașcu, Lenuța Rusu, Elena Nandriș, Puiu Crețu (flaut), mânuitori ai sunetelor fermecate.

Din partea Societății Scriitorilor Fără Frontiere, președinta Elena Mândru a decernat iubitorilor de condei câte un calendar personalizat, realizat de caricaturistul și umoristul Costel Pătrășcanu, de la Brăila: Mihai Constantinescu, Nicolae Șapcă, Neculai Marcel Flocea, Vasile Adăscăliței, Ioan Caulea, Vasile Carlașciuc, Ioan Abutnăriței, Constantin Bulboacă, Gheorghe Bodnariuc, Gheorghe Ungureanu.

„De dragostea țării, ca să nu se înece anii cei pierduți ai săi”, cum bine spunea cronicarul Grigore Ureche, au fost evocate personalități de seamă care au scris istorie cu inimile frânte de trudă și dăruire: Leon Cehovschi, Dragoș Vicol, Gheorghe Rusu (Ioan Abutnăriței), Spiru Haret (Vasile Adăscăliței).

Rând pe rând, poeți, prozatori și artiști au construit un puzzle seducător, al artei ce-și aștepta culegătorii, o adevărată hartă a inimilor frânte și înfrânte de puterea creației: „Inima îmi este prinsă în capse / Sunt făurită din oameni…” (Adela Șulea); „Cu mâini împreunate ne-am cântărit hazardul…” (George Sauciuc); „Am fost trimis în țara nopții, / Siberia, tărâm al morții…” (Valentin Pașcovici); „Îmi este rătăcirea mută…” (Casian Balabasciuc); „A murit război în pace…” (Gheorghe Bodnariuc); „Toți ne jucăm de-a moartea…” (Limona Rusu); „Strigătul asfaltului sângerează… Divinitatea din noi plânge…” (Grațiela Țurțu); „Istoria se repetă, se întorc deportările…” (Vasile Carlașciuc); „Învățământul trebuie să răspundă unei comenzi sociale…” (Vasile Adăscăliței); „Am decupat o lună și un soare, / Le-am prins eu la reverul clipelor hoinare…” (Lenuța Rusu); „Dumnezeu nedumerit încă mai caută loc de parcare… Mi-e zi și mi-e noapte deodată, Nu mi-e sfârșit de iertare…” (Gabriel Alexandru); „Algebra ce-și dezbracă necunoscutele de limite…” (Ioan Caulea), „Uite-așa știu să iubesc…” (Monica Buhac), „Sunt…” (Gabriela Braha), „Câmpulungului drag…” (Vasile Aioanei)…

„Sub nori suflecați de estul rece” (Valerian Bedrule), căutând „O lume mai bună” (Paraschiva Abutnăriței), când „Ne troienesc secundele din veac… și iarba nu mai sparge lutul greu” (Nicolae Șapcă), în Duminica Iertării, dar și a Izgonirii lui Adam din Rai, „când pulberi de dor ne înconjoară” (Maria Apetroie), toți au trăit visul lui Adam, „vânzând la negru, din  grădină… acele cunoscute mere…” (Elena Mândru) și s-au prins într-o adevărată „horă solară” (Andrei Breabăn), pe „Drumul Comorilor sau Drumul tuturor sfinților” (Maria Toacă).

Răstigniți de cuvinte pe „Golgota Bucovinei”, trăind o „basmă” (Sofia Roșca), toți au ascultat „Vocea neamului” (Dumitru Zaidel), dar și „Îngerul de lângă noi” (Ovidiu Donisă), pentru „a face o reverență în fața acestui loc sfânt, de sub brazi și în fața oamenilor care scriu cu colțul inimii” (Maria Crețu), pentru ca, „măcar din tot ce s-a scris să rămână… Cuvintele Limbii Române” (Cristina Tărâțeanu).

Luminița Reveica Țaran