Campanie cu semnificație majoră pentru toți actorii implicați în procesul educațional la CSEI ,,Sf. Andrei” Gura Humorului.
30 de cadre didactice au desfășurat cu elevii activități în cadrul campaniei derulate anual de FICE România, prin care a fost readusă în discuție problematica violenței, temă de actualitate ce trebuie abordată în moduri variate. Obiectivul principal a fost determinarea unei schimbări de atitudine.
Cadrele didactice au urmărit conștientizarea elevilor cu privire la consecințele actelor de violență, educarea empatiei prin dezbatere pe marginea unor studii de caz și prin expunerea experiențelor proprii, apoi au îndrumat elevii pentru identificarea celor mai eficiente modalități de evitare a comportamentului violent. Lupta împotriva violenței se duce cu folosirea tuturor resurselor de care dispunem, hotărâți fiind să nu ne oprim, ci să continuăm prin toate mijloacele să determinăm relații de prietenie și respect în rândul elevilor. Mesajul nostru antiviolență este ecoul tuturor copiilor victime ale violenței, dar și al celor care nu reușesc să gestioneze reacțiile violente deseori disproporționate față de cauza care le-a declanșat.
Totodată s-a avut în vedere informarea preventivă a elevilor cu privire la riscul existent în mediul virtual unde pot fi expuși și pot să devină victime ale violenței ce îmbracă diverse forme.
Mesajele copiilor împotriva violenței, materializate în produsele rezultate în urma activităților, au fost expuse în curtea școlii ca o prelungire a conștientizării necesității alegerii comportamentelor prietenoase în relația cu ceilalți.