Ziua Națională a Comemorării Holocaustului a fost marcată și la Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana.
Coordonatoarea activității, profesoara Angela Coca, a organizat cu acest prilej activitatea “Ziua Națională de comemorare a Holocaustului”, prezentând materiale informative despre Holocaustul organizat de naziști.
Activitatea s-a desfășurat în prezența directorilor unității de învățământ din Cajvana, profesori de istorie, dir. coordonator, prof. Robu Nicolae, și dir. adj., prof. Ciotu Iulian, dar și a celorlalte cadre didactice membre ale catedrei de istorie și a elevilor claselor a X-a A și a XI-a A.
În deschidere cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor care au pierit datorită politicii fasciste de discriminare rasială, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmărind apoi un scurt discurs al profesoarei Coca Angela, care a evidențiat contextual cauzele și consecințele operațiunii de exterminare a evreilor.
Elevele Andreica Irina și Negrușeri Ancuța, din clasa a X-a A, au prezentat câte un referat despre teoria nazistă care a stat la baza antisemitismului, precum și particularități ale deportării evreilor din România, apoi activitatea a continuat prin vizionarea filmului “Ultimul tren spre Auschwitz”, pe baza căruia au avut loc dezbateri, cunoștințele fiind fixate cu ajutorul metodei didactice ciorchinele, pe care l-au completat la tablă elevii. A urmat un tur al galeriei în cadrul căruia elevii au prezentat creații plastice (colaje și desene) despre Holocaust.
Domnul director Robu Nicolae le-a relatat celor prezenți detalii despre lagărul de la Auschwitz, pe care l-a vizitat personal. Cei prezenți au fost foarte impresionați de tratamentul inuman la care au fost supuse victimele regimului criminal nazist.
Coordonatoarea activității, profesoara Coca Angela, le-a mulțumit tuturor pentru participare și implicarea în desfășurarea evenimentului de comemorare a victimelor Holocaustului: “Avem responsabilitatea să ne amintim de Holocaust pentru a comemora victimele, pentru a condamna şi a respinge o ideologie ucigaşă şi rasistă și, nu în ultimul rând, pentru a cinsti persoanele care şi-au păstrat umanitatea, într-un timp al antiumanităţii”.
“Vorbim despre Holocaust pentru a cunoaşte istoria acestuia, dar mai ales pentru a înţelege că pentru binele prezent şi viitor avem datoria să cultivăm în fiecare din noi, dar şi în jurul nostru, valori ca respectul şi toleranţa, să ne ferim de prejudecăţi şi stereotipii, fiind normal să respectăm religia şi modul de viaţă ale fiecăruia”, a concluzionat domnul Robu Nicolae, directorul coordonator al liceului Tehnologic Cajvana.
Prof. înv. primar Seserman Lidia-Loredana
Responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare“ Cajvana