Incluziunea în spațiul şcolii este o temă relevantă pentru orice profesor ce se doreşte a fi un facilitator pentru integrarea elevilor atât în comunitatea şcolară, cât şi în cea socială.
În contextul actual, cursul ”Education Equity- Inclusive Education”, în cadrul unui program Erasmus+, la care a participat un grup de șase cadre didactice ale Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava, a fost o reală oportunitate de învățare a unor metode practice de incluziune a elevilor în mediul şcolar. Cursul s-a desfășurat la Paris, în perioada 01-07.05.2023 și a fost susținut de formatori din cadrul Educademy Prague. La curs au participat și nouă profesori din Turcia.
Temele abordate de suportul de curs au fost interesante:Principiile incluziunii,Prejudecăți și etichetarea persoanelor, Elevii cu risc de excludere, Activități de team building. Cursul a constat într-o optimă combinație între activități teoretice și practice. Incluziunea copiilor cu deficiențe de învățare, respectarea diferențelor culturale, religioase, factorii decisivi pentru combaterea bullying-ului, evitarea etichetărilor, intoleranței, prejudecăților, stereotipurilor au fost subiecte analizate prin abordări concrete.
Din opiniile colegilor participanți la curs:
Profesor Gabriela Aungurencei: „ Experiența acestei mobilități este pozitivă.Sunt profesor de educație socială și tematica abordată de curs face parte din curriculumul disciplinei. Subiecte precum: “cultură și diversitate culturală”, “valori și principii ale societății interculturale”, le abordez cu cei peste 100 de elevi pe care îi am la acest nivel. Așa că acest curs mi s-a potrivit foarte bine”.
Profesor Loredana Paşcan: “Experiența pariziană va rămâne, pentru mine, reperul optim al unei formări profesionale în care calitatea a fost un subînțeles cotidian. Diversitatea şi compatibilitatea au fost definitorii pentru grupul nostru, modelat de abilitățile speciale în comunicare ale unei formatoare autentice. Îndemnuri precum: „You are one of us!”, „We are all together!”, „Inclusion is an act, is not a fact!” care ne-au fost adresate nouă, participanților la curs, s-au regăsit şi în tipul nostru de interacțiune cu elevii în clase.”
Profesor Mircea Romașcan: ”Un mare câștig al acestui proiect îl reprezintă interacțiunea cu profesori din alte țări europene, ce au culturi diferite. Apoi, aș evidenția înțelegerea mai aprofundată a modului de acțiune a excluziunii, a segregării și identificarea de soluții în acest sens”.
Profesor Lavinia Andoni: “Acest curs mi-a permis familiarizarea cu instrumente și tehnici pentru includerea tuturor elevilor. Am apreciat tehnicile de cultivare a inteligenței emoționale pentru a îmbunătăți acceptarea, exersarea unor activități care să promoveze vocea tuturor elevilor în sala de clasă”.
Profesor Elena Roboschi: “A fost o experiență de formare unică. Activitățile interactive cu cei nouă profesori din Turcia au generat multe exemple de bune practici, utile în comunicarea cu elevii.”
Profesor Marian Guzu: “Pentru mine, cursul a fost un prilej de a înțelege mecanismele psihologice care definesc incluziunea, pentru a nu exista un decalaj între cultură, educație şi sănătate socială. În mediul şcolar, incluziunea înseamnă a identifica diversele căi prin care elevii pot dezvolta tipuri de interacțiune care să le crească stima de sine.”
Așadar, a fost un curs util şi un veritabil stimulent intelectual prin tematica abordată, cea a incluziunii într-o lume a diversității culturale.
Profesor Gabriela Aungurencei, Profesor Loredana Paşcan