O bijuterie editorială

Generos și altruist, cum se cuvine să fie orice dascăl, profesorul Octavian Nestor, de la Colegiul sucevean „Ștefan cel Mare”, ne-a oferit o minunată bijuterie editorial-tipografică de Poezii din creația lui Mihai Eminescu, în colecția aproape cu desăvârșire uitată (dar cât de utilă!) „livre de poche” (= carte de buzunar): 170 x 120 mm.

M-am bucurat de privilegiul surprinzător de a o primi în dar chiar din mâna editorului, în dimineaţa zilei de 16 iunie 2023, ca pe un memento îndurerat: s-au împlinit, iată, 134 de ani de când marele nostru poet a trecut pentru totdeauna din această lume căreia el i-a sporit cu un cuantum de carate necesar dimensiunile axiologice prin varianta specifică a românismului carpato-dunărean - „De la Nistru pân’ la Tisa.”

Ca entitate editorială pozitivist controlabilă, ediția lui Octavian Nestor (urmând sugestiilor lui D. Murărașu – 1982) se desfășoară pe parcursul a 471 de pagini și încorporează, în ordinea cronologică a creării lor, un număr de 133 de poezii 1) antume – redactate cu caractere italice - și 2) postume – redactate cu litere drepte -, reținând creația semnificativă a poetului nostru național din acest domeniu care îl definește in aeternum, sau cel puțin - deducem - aceasta este intenționalitatea de facto a editorului actual; la acestea adăugându-se un aparat critic de strictă trebuință, constând într-o Prefață distinct personalizată (din punct de vedere conceptual, dar și ca scriitură și conținut de idei) aparținând editorului (v. p, 5-17) și un Indice alfabetic al poeziilor (p. 394-411), plus alți indici bibliografici utili, plasați în minuscula Notă asupra ediției, p.18 sau pe ultima copertă. Luând în seamă și Glosarul de la p. 399-403, o noutate de strictă trebuință, considerăm că am conturat imaginea editorialistă a cărții - știm, cu alte cuvinte, ce podoabă livrescă purtăm în buzunar și cum să-i pătrundem mai eficient înțelesurile în câmp cafeniu al poetului pe prima copertă, colorată într-o sugerare de vegetație proaspătă de nuanță coloristică verzuie.

Cartea vine într-un moment de ceea ce am putea numi criză eminescologică, pentru că, dacă am băgat bine de seamă, urmărind rețeaua de mass-media, ziua de 15 iunie a trecut, publicitar vorbind, anul acesta într-o jenantă (ca să ne exprimăm cât se poate mai eufemistic) stare de anonimat, în fața căreia un Nicolae Iorga ar zice, desigur, că „Ar trebui sâ ni fie măcar rușâni obrazului !”

Să-i mulțumim, așadar, profesorului Octavian Nestor că, cel puțin aici, în spațiul nostru restrâns de la Suceava, a salvat, cât de cât, prin această bijuterie editorială, onoarea celor puțini care mai putem pentru ca să pretindem că vom mai fi având onoare, în aceste vremuri de generalizată criză... tocmai a onoarei. Parol, monșer!

Nicolae CÂRLAN