„Trăiască poezia și marii visători!”

Anual, în data de 21 martie este marcată Ziua Internațională a Poeziei. Începând din anul 1999, această zi a fost instituită de UNESCO drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Aud, aud, se spune deseori că ar trebui să lăsăm poezia adevărată doar celor ce scriu. Să fie doar lumină în ceața providențială a depărtărilor. Ca o comoară lăsată în inima celui ce arde în flăcările ei. Stare de catharsis, de suferință, de înălțare, de revelație și de mântuire. O sărbătoare, prin revelație, a vocii și a imaginii ce construiește lumi care vindecă. Să strălucească și să restaureze în oameni binele, frumosul, dragostea și bunătatea. Pentru că a fi poet înseamnă, mai întâi, să sădești adânc poezia în propria viață, luptând ca să descoperi în ea puritatea, lumina, iubirea, bucuria, jertfa și înălțarea, apoi să o dăruiești lumii. Poezia este însăși viața în splendoarea ei volatilă. Așa am crezut mereu. ”Pentru că poezia începe de acolo de unde ultimul cuvânt nu-l are moartea.” 

Poezia este un mister puternic, nu este certitudinea pe care și-o dorește omul instruit, pragmatic, etern vânător al facilului confortabil, cu idealuri fixe, este forma de manipulare a ignoranței lumii în care trăim. De aceea scriu, pentru acea parte din umanitate ce mai crede că se poate salva din copilul închis în ea ca într-o clepsidră de oțel. A te cufunda tot mai mult în această taină a scrisului înseamnă de fapt a te apropia cât mai mult de taina lumii ce crește în noi ca pământul în morminte. Oamenii adoră misterele. Cea mai veche poezie de dragoste din istorie vine din enigmaticele și misterioasele neguri ale civilizațiilor sumeriene. Se află  la Muzeul Arheologic din Istanbul. A fost scrisă cu peste 6000 de ani în urmă, pe o tăbliță de argilă, iar versurile îi aparțin unui poet necunoscut, pe care mireasa regelui Shu-Sin trebuia să i le recite acestuia în cursul unui ritual de virilitate.

Este din ce în ce mai foarte greu să vorbesc despre Poezie. Prefer să țin un discurs în fața unui stadion plin, e mult mai ușor decât să vorbesc despre poezie. Pentru că a vorbi despre Poezie este, în același timp, o dramă și poate deveni o sentință, iar a scrie este o povară sisifică. Și nu exagerez deloc atunci când spun asta. Cei care scriu, înțeleg și decriptează cu inima lor metafora care te poate elibera. Este un fel de alfabet la care au acces doar inițiații și condamnații. Socrate spunea că poeții sunt “doar interpreți ai zeilor”. Dar zeii ce sunt?

Nimeni nu știe de unde vine această povară de a scrie, nici eu nu știu, este ca un îndemn primit de la voci pe care le auzi doar tu sau chiar o predestinare sau o misiune. Nu vom descoperi vreodată de unde vine, cât stă de veghe în noi și către ce noi frontiere se îndreaptă ea, Poezia. Cândva, a fi Poet a fost un titlu de noblețe. Astăzi, a fi Poet este un risc major pentru că prejudecățile lumii noastre par mai puternice decât cea mai eficace otravă. Pentru mine Poezia nu este un soare orb, friguros care să ne mă mențină lucizi. De aceea mă sprijină și mă apără atunci când cobor în arenă. Nu este doar o planetă a melancoliei în care te refugiezi ca să te aperi de detractorii grăbiți ai acestui veac. Iar atunci când explodează în mine este ca și cum m-ar urca direct pe cruce. Este aproape de necrezut cum omul nu-și dă seama că are nevoie de poezie ca de oxigen. Cum această monumentală ardere este, în fond, suprema bucurie de a trăi. 

Pentru prima dată, poeta americană Tesa Webb a venit cu inițiativa de a stabili sărbătoarea la mijlocul anilor '30 ai secolului XX. Ea și-a propus să sărbătorească Ziua Internațională a Poeziei pe 15 octombrie, în cinstea datei de naștere a celebrului poet și filozof Virgil. De menționat că propunerea ei a găsit un răspuns pozitiv în inimile multor oameni: până în 1951, 15 octombrie, Ziua Internațională a Poeziei a fost sărbătorită nu numai în 38 de state din SUA, ci și în țările europene. Sărbătorile erau de natură neoficială, iar data ținerii lor nu era fixată în niciun fel în calendarul zilelor memorabile.

 La mulți ani tuturor!

 Ioan Manole