Eminescu și literatura ucraineană

Cercetările noastre mai vechi referitoare la Eminescu și relațiile lui cu limba și literatura ucraineană pot fi sintetizate în câteva fraze. În primul rând, am stabilit, în mod indubitabil, că poetul nostru cunoștea bine limba ucraineană. În acest sens putem aduce mai multe argumente: tatăl său, originar din satul Călinești Cuparenco, județul Suceava, știa limba ucraineană, pe care, după cum par să sugereze amintirile lui Ion Slavici, o vorbea adeseori cu fiul său, când venea la Iași. În al doilea rând menționăm nota „bine” primită de tânărul Eminovici Mihail la limba ucraineană în epoca studiilor de la Cernăuți și care s-a păstrat în documentele școlare.

În fine, o altă dovadă importantă este aceea că, aflându-se la Odesa pentru tratament, poetul l-a citit în original pe Pușkin și a încercat chiar și să-l traducă (vezi Alexandru Andrițoiu în articolul ”Luceafărul pușkinian și spiritualitatea românească” publicat în Aurora – buletin ilustrat bilunar al Ambasadei U.R.S.S. în R.S.R. la 20.10.1984). Or, lectura operei sale nu putea fi făcută decât pe baza unei limbi slave care, date fiind celelalte argumente de mai sus, nu putea fi decât cea ucraineană. În ceea ce privește literatura ucraineană noi nu putem afirma deocamdată într-un mod atât de categoric ca Magdalena Laszlo Kuțiuk ”că nu o cunoștea”, deoarece, ”nu a studiat-o”. Din punct de vedere logic, afirmația aceasta nu rezistă, întrucât a studia nu poate fi identic cu a citi. Iar tânărul Eminescu citea foarte mult și deci este imposibil să nu fi cunoscut câte ceva din realizările aceste literaturi, mai ales că manualele școlare de limbă și literatură ucraineană cuprindeau aproape toate marile nume ale ei în frunte cu Taras Șevcenko. În această privință putem proba afirmațiile noastre cu unul din manualele vremii pe care îl posedăm și din care anexăm o fotocopie reprezentând crucea de pe mormântul lui Taras Șevcenko. O altă afirmație, fără temei, a Magdalenei Laszlo – Kuțiuk făcută în însemnarea ”Articol interesant” din ” Curierul ucrainean” nr. 62 din  anul 1999 este aceea potrivit căreia ”similitudinile dintre cei doi (Șevcenko și Eminescu n.n.) nu probează nimic”. Cercetările de literatură universală și comparată din ultimul timp au stabilit că universalitatea se poate manifesta atât ca un fenomen de înrâurire, cât și ca unul de paralelism. În consecință, dacă între opera lui Șevcenko și Eminescu nu pot fi stabilite legături directe în sensul că opera primului a influențat pe a celuilalt, putem stabili apropieri bazate pe fenomenul de paralelism. Astfel, la Șevcenko și Eminescu există un mod identic de a privi relația om natură,  evidentă în ”Testamentul” lui Taras Șevcenko și ”Mai am un singur dor” de Mihai Eminescu, o atitudine similară a omului față de dumnezeire, în sensul că cel care se adresează divinității nu se roagă numai pentru el, ci pentru binele întregului său popor, o meditație aproape asemănătoare privind trecerea timpului și rezonanțele afective ale singurătății și, nu în ultimul rând, o izbitoare asemănare prozodică între ritmurile poeziei populare ucrainene (alternarea versului de opt silabe cu versul de șase silabe cu tendință trohaică și accent neregulat) și versurile Gazelului pus în fruntea poemului ”Călin” a lui Eminescu.

Continuând în aceeași direcție a investigațiilor noastre, trebuie să mai arătăm că pe lângă similitudinile pe care le-am constatat între poemul ”Maria” lui Taras Șevcenko și poezia ”Rugăciune” de Mihai Eminescu mai sunt și altele. Astfel, curgerea nemiloasă a timpului și sentimentul dezolant al solitudinii s-au răsfrânt în imaginile artistice apropiate.

Trecură anii tinereții,

Nădejdea-ngheață, vântul bate.

(Taras Șevcenko ”Trecură anii tinereții”... în  românește de V. Tulbure, Editura Univers, București 1990)

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să vie iară.

(Mihai Eminescu ”Trecut-au anii ...”)

Nădejdea n-o să-ți învieze,

N-o aștepta. N-o să mai vie.

Apune cântecul, și-i totul

Pierdut și-i tot zădărnicie.

(Taras Șevcenko ”Trecură anii tinereții”...)

Toate-s praf ... Lumea-i cum este --- și ca dânsa suntem noi.

(Mihai Eminescu ”Epigonii”)

Toate aceste exemple, la care am putea adăuga multe altele, probează în cele din urmă că există o sensibilitate și o atitudine filozofică și artistică în fața lumii și a vieții foarte apropiată la cei doi poeți, care  facilitează un  schimb de substanță între operele lor dincolo de spațiul și timpul în care au trăit. S-ar putea foarte bine ca multe din aceste fenomene de paralelism să fie chiar de influență, cum ar fi, spre exemplu, situația structurii ritmice a versurilor din Gazelul pomenit mai sus, ce pare să fie scrise sub înrâurirea poeziei populare ucrainene.

În esență, prin toate aceste mărturii directe sau indirecte de paralelism sau de posibilă înrâurire, se poate constata că există o multitudine de afinități elective nu numai între Eminescu și romantismul german, ci și între Eminescu și romantismul ucrainean.

(Prof. Arhid Șt. Hreniuc)