Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava, în parteneriat cu Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului (P1) și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (P2), implementează, în perioada 12 octombrie 2022 – 11 octombrie 2023, proiectul „EDUCOMP - Sprijinirea dezvoltării competențelor sec. XXI prin educație nonformală și activități outdoor”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman. Valoarea totală a proiectului: 1.730.414,91 lei, valoare totală nerambursabilă: 1.695.806,56 lei.
Obiectivul general al proiectului este creșterea calității serviciilor educaționale orientate pe nevoile elevilor și accesul egal la educație în cadrul celor 3 școli implicate (Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava), din județul Suceava, prin acțiuni specifice educației nonformale pentru 321 de elevi și 40 de profesori, în vederea reducerii părăsirii timpurii a școlii și scăderii abandonului școlar.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Dobândirea competențelor necesare secolului 21 prin participarea la programe de educație non-formală pentru 321 de elevi, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, din care minim 33 romi și 100 din mediul rural, înmatriculați la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, din județul Suceava.
2. Îmbunătățirea competențelor în domeniul educației nonformale pentru 40 de cadre didactice, din care minimum 36 certificate, din județul Suceava.
Obiectivul general va fi atins prin implementarea unui program pentru programe de educație nonformală sau în sistem outdoor, activități activ-participative, interactive, centrate pe elevi, programe socio-educaționale de dezvoltare cognitivă, activități educaționale orientate către dezvoltarea/obținerea de competențe pentru elevii cuprinși în grupul țintă (din care minimum 33 aparțin etniei rome și minimum 100 provin din mediul rural).
Astfel, grupul țintă va beneficia de activități outdoor organizate în cadrul unor cluburi de sport, arte (teatru/improvizație/muzică) și turism, precum și de activități non-formale care vor sprijini dobândirea unora dintre competențele sec. XXI - competențe precum alfabetizarea în era digitală - prin cercurile propuse de educație financiară și antreprenorială și robotică; creativitatea, gândirea critică, a căror dezvoltare va fi vizată prin cercurile de dezbateri, educație antreprenorială și educație pentru cetățenie activă și democratică; suplimentar, acest cerc va încuraja și dobândirea competențelor de autosesizare și responsabilizare socială.
De asemenea, proiectul își propune formarea a 40 de cadre didactice/personal de sprijin în predarea activităților educaționale în sistem non-formal, ceea ce va genera efecte pozitive pe termen lung nu doar pentru grupurile țintă implicate în proiect, ci și pentru beneficiarii indirecți, respectiv restul elevilor și profesorilor din unitățile de învățământ, precum și comunitățile locale din care toți aceștia fac parte.
Profesorii vor dobândi abilitățile și instrumentele necesare pentru a oferi o experiența de învățare de calitate, iar elevii, competențe cheie “ale succesului”, ale rezilienței și creativității, care îi vor ajută să finalizeze școală și ulterior în tranziția către piața muncii.