În data de 31 mai 2022, la Grădinița „Paradisul Piticilor” din Gura Humorului, copiii alături de doamnele educatoare au dat startul distracției unei zile importante din viața lor. Ziua de 1 Iunie este sărbătoarea care ne îndeamnă să ne bucurăm, să ne minunăm și să profităm de fiecare clipă a vieții alături și împreună cu cei mici.
Împreună cu copiii uiți de toate grijile, fără să-ți dai seama treci în lumea lor de mare bucurie, fericire, retrăind cea mai frumoasă etapă a vieții - COPILĂRIA.
Pentru a marca această sărbătoare, curtea Grădiniței „Paradisul Piticilor” s-a transformat într-un loc fermecat unde copiii noștri s-au jucat, au cântat și au dansat împreună cu „doamnele”.
Visele copiilor au prins aripi! - acest lucru s-a datorat importanței acordate pentru organizarea și desfășurarea activității de către întreg personalul grădiniței.
Veniți cu noi în zbor, la „Paradisul Piticilor”!
Coordonatori de activitate:
Prof. Cnapic Andreea-Mihaela și prof. Bejenaru Anca