Putna la aniversare

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului adună în fiecare an la Putna mulțime de lume venită din toate colțurile țării, ba chiar și români plecați peste hotare, care își îndreaptă grăbiți pașii către Sfânta Mănăstire încă de la primele ore ale dimineții pentru a aduce omagiul lor din inimă celui care a păstorit Moldova vreme de aproape jumătate de veac, ale cărui oseminte se odihnesc și astăzi sub lespedea albă de marmură albă pe care arde necontenit o făclie, a cărei lumină strălucitoare urcă spre a se uni în veșnicie cu cea care se revarsă din Ceruri, venind din izvorul nesecat al dumnezeirii.

Ierusalim al neamului românesc, loc de pelerinaj al tuturor românilor indiferent în ce parte a lumii trăiesc, Putna a fost, este și va rămâne de-a pururi centrul spiritual al credinței noastre strămoșești, dar mai ales locul în care trăiește veșnic amintirea celui mai mare erou al tuturor românilor, Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei.

Purtându-ne în tăcere pașii pe aleile de piatră din curtea mănăstirii nu poți să nu rămâi copleșit de liniștea misterioasă, care te învăluie încă de la intrare, ca să-ți îndrume pașii spre mormântul sfânt al Voievodului, unde smerit îți îndoi genunchii ca apoi să-ți lipești fruntea de lespedea rece care îl acoperă, a cărei atingere simți cum te furnică și străfulgerat de măreția sublimă a umbrei celui care se odihnește sub ea, te poartă cu gândurile în urmă cu 150 de ani, la marea serbare de la Putna din 15 august 1871 organizată de mari personalități ale culturii românești, între cei prezenți fiind Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Gh. Dem Teodorescu, C. Istrati și alții.

Era un moment de definire a identității noastre naționale în context european, în condițiile în care Moldova lui Ștefan cel Mare era trunchiată în urmă răpirilor samavolnice făcute de Imperiile Țarist și Austriac, însăși pământul sfânt al Putnei unde se odihnește Voievodul aflându-se atunci sub ocupație străină. Era un sublim moment de aducere aminte nu numai a faptelor acestui mare erou al creștinătății, care au impresionat toată Europa, ci și unul de a ne apleca capetele cu evlavie asupra hotărârii sale înțelepte de a zidi sfânta mănăstire care își va lega numele pentru vecie de cel al lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Plănuind marea serbare populară pentru ziua de prăznuire a Mănăstirii Putna, studenții români adunați la Putna au vrut să ia drept chezaș pe marele erou național al tuturor românilor, cel care și-a dăruit viața pentru apărarea țării și a creștinătății, cel căruia îi datorăm astăzi că încă mai vorbim românește. Acestea au fost și principalele idealuri ale primului Congres al Studenților Români de Pretutindeni, adunați în număr impresionant la Putna la 15 august 1871, moment care avea să reaprindă scânteia mișcării pașoptiste și să pregătească generația de sacrificiu care va arăta lumii întregi dorința de unitate și de libertate a românilor, ideal care s-a împlinit prin jertfele aduse de tinerii noștri în Războiul de Independență și ceva mai târziu în Primul Război Mondial.

E greu de descris în cuvinte impactul acelei impresionante solemnități care a început încă din seara premergătoare hramului, manifestările continuând pe toată ziua de 15 august 1871. Salve de tun vuiau necontenit de pe vârfurile semețe ale munților care țin mănăstirea în brațele lor puternice precum pruncul este ținut în brațele mamei sale. În ritmurile lor sacadate, peste 3.000 de români au prins a păși cu evlavie pe sub arcul de triumf ridicat dinainte de organizatori, cei mai mulți dintre ei fiind îmbrăcați în straie naționale. După ce ajungeau în curtea largă a mănăstirii intrau pe rând în biserică, unde se închinau la icoane și apoi sărutau mormântul sfânt al Marelui Erou, chiar dacă atunci acesta încă nu a fost canonizat de biserică. La auzul numelui Voievodului, clopotele mari ale mănăstirii au prins să vuiască și să ducă spre munți sunetele lor puternice ca niște tunete cu care își chemau Stăpânul, mulțimea adunată în curtea mănăstirii rugându-l să iasă din mormânt și să-i conducă în bătălie cu noii dușmani care i-au sfârtecat Moldova lui iubită. Între timp s-a oficiat liturghia de un sobor impresionant de preoți, ea fiind încheiată prin cuvântul starețului Arcadie Ciupercovici, viitor mitropolit al Bucovinei. La fel de impresionant a fost cuvântul viitorului mare istoric român A.D. Xenopol, pe atunci student, ca și momentul de neuitat când tânărul Ciprian Porumbescu, care avea doar 17 ani, a luat vioara din mâna lui Badea Grigore și a cântat la ea o Doină românească, iar când a terminat de cântat i-a spus emoționat tatălui său, având ochii plini de lacrimi:

- Tată, am cântat Daciei întregi!

E greu de descris în amănunt cum a decurs acea manifestare care i-a copleșit pe toți cei care au luat parte la ea, care aveau s-o păstreze în suflet toată viața și s-o povestească copiilor și nepoților lor.   

Cu toată împotrivirea autorităților vremii, după terminarea manifestărilor consacrate Voievodului și idealurilor naționale pentru care s-au adunat la Putna, tinerii prezenți la manifestare aveau să țină primul Congres care a reunit studenți români din toate provinciile românești, indiferent sub ce ocupație se aflau. În programul propus și dezbătut cu această ocazie figurau idealuri îndrăznețe privitoare la identitatea națională și modul cum tânăra generație ar putea să-și aducă contribuția la dezvoltarea culturii și unității naționale, deziderate care se vor împlini pe 1 Decembrie 1918. Lucrările Congresului studențesc s-au întins până la orele 2 din noapte, ele fiind reluate și a doua zi. Au fost făcute propuneri constructive privind organizarea unei societăți studențești, înființarea unui organ de presă și alte asemenea măsuri menite să ducă la impulsionarea culturii române și împlinirea idealurilor tinerii generații.

Răspunsul decisiv a fost dat de Mihai Eminescu, care spre sfârșitul discuțiilor i-a spus lui Ion Slavici:

- Acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează!

Fapte și nu vorbe voia marele nostru poet național, iar acestea se vor concretiza în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, în entuziasmul cu care s-au organizat adunările populare din provinciile românești Bucovina, Basarabia și Transilvania, când s-a hotărât Unirea cu Țara.

Idealurile studenților adunați la Putna la 15 august 1871 aveau să adune mulțime de lume și la împlinirea a 150 de ani de la acea impresionantă manifestare, când s-a dat din nou glas propunerilor făcute la acea manifestare deosebită. La fel ca și atunci, participanții de azi la această mare sărbătoare s-au pus în genunchi la mormântul Marelui Voievod și i-au adresat rugi împletite cu lacrimi izvorâte din inimă pentru a-l lua ca mijlocitor între Dumnezeu și poporul său, care și azi trăiește vremuri grele, fiindu-i amenințate cu și mai multă înverșunare identitatea națională, limba, credința și tradițiile moștenite de la străbuni, idealuri pentru care au luptat și studenții români adunați atunci la Putna. O zi cu profunde reverberații naționale, cum rar s-a mai văzut în ultima vreme, o zi a libertății poporului român, înseninată nu numai de lumina strălucitoare care se revărsa năvalnic dinspre cer, ci mai ales de aceea adusă asupra miilor de oameni adunați la Putna de cel care a fost, este și de-a pururi va fi Soarele nației noastre sacre, Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei.

Iar clopotele Putnei au prins să bată și bat și azi în sufletele noastre, ale românilor de pretutindeni, care pentru o zi au lăsat toate la o parte și s-au grăbit să ia parte la această mare sărbătoare. Sunetele lor duioase își cheamă necontenit Stăpânul, purtând pe undele lor suave rugile întregului neam românesc. Ele se vor face auzite și mâine și poimâine și în vecii vecilor, atâta vreme cât pe aceste meleaguri se va mai găsi chiar și un singur om care să știe a vorbi românește și care să-și poate pașii la Putna unde să-și îndoaie cu evlavie genunchii în fața mormântului Sfântului Națiunii Române. Să dea bunul Dumnezeu ca o asemenea zi să nu existe, ca Putna să rămână în veci Ierusalim al neamului românesc, loc sacru de pelerinaj al românilor de pretutindeni, unde să se adune an de an mii și mii de oameni la această mare sărbătoare cu profunde semnificații și reverberații naționale.

Andrei Breabăn