Naționalismul de ieri și de azi

Sunt unii care îi impută marelui bard național Mihail Eminescu că ar fi fost naționalist. Este o opinie pe care în parte o împărtășesc și eu, dar este vorba de un naționalism justificat în acea vreme, fundamentat pe valorile naționale pe care poetul le apăra, fapt pentru care lua atitudine față de toți străinii care într-un fel sau altul îi călcau fără milă în picioare pe stăpânii acestui pământ.

Azi însă nici acel naționalism nu este acceptat, din contra, toți se grăbesc să închidă gurile celor care îndrăznesc să aducă chiar și în treacăt vorba că avem și noi niște valori de apărat. Iar dacă am reciti scrierile lui Eminescu am rămâne surprinși să constatăm cât este de actual și în zilele noastre. La fel ca ieri, și acum naționalismul său, dacă ar trăi, s-ar îndrepta asupra celor care ne defrișează munții fără nici o milă și ne râd în nas pentru că sunt susținuți de la cele mai înalte niveluri, asupra celor care ne sug gazele naturale, petrolul, electricitatea și finanțele, îndrumând numai către ei albia bogată a veniturilor pe care le scot din bogățiile țării, pentru că la noi lasă prea puțin, ca să nu spunem de-a dreptul nimic. Iar ceva mai devreme erau la un pas să ne ia și aurul din care au tot supt până acum romanii, ungurii, austriecii și mulți alții, dar tot a mai rămas și este râvnit, ca să nu mai vorbim de uraniu și alte bogății naturale pe care le are pământul acestei țări, că nu degeaba cunoscătorii îl socotesc a fi pământ ales.

 Sunt puține țări care să se laude ca noi cu un litoral însorit și primitor care să se bucure de un nisip fin și ape cu valuri line în care pot intra și copiii. Câmpia întinsă și bogată a Bărăganului, care ar da producții adevărate dacă ar fi și irigată cum trebuie, se continuă cu dealuri împădurite sau pline de pomi roditori și viță de vie, ca apoi să urcăm spre înălțimi de vis, pentru a ne lua la întrecere cu soarele și norii, acolo unde doar vulturii se pot încumeta să zboare. Acei munți ascund și azi locuri sacre nouă, românilor, puternice centre energetice, chiar dacă de unii sunt contestate și socotite povești de adormit copiii, adevărate porți stelare cum frumos le descria și Mihai Eminescu în sublimul său poem Memento mori:

…Dar cât ține răsăritul se-nalț-un munte mare-/El de două ori mai nalt e decât depărtarea-n soare-

Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit/Pare-a se urca- iar fruntea-i, cufundată-n înălțime,

Abia marginile-arată în albastra-ntunecime; Munte jumătate-n lume-jumătate-n infinit.

Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare - … Zeii Daciei acolo locuiau – poarta solară

În a oamenilor lume scările de stânci coboară-/Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;

Sunt destule voci care susțin că numai cu investiții străine pot fi exploatate zăcămintele pe care le are România, dar aceia nu aduc argumente și cu privire la beneficiile concrete pe care le-ar aduce poporului nostru astfel de așa-zise investiții. Am înțelege acest lucru dacă am afla că prin exploatarea lor ne oferă și nouă oarecare subsidii, că la fel ca în celelalte țări ale Uniunii Europene impozitarea veniturilor s-ar face gradual, ca astfel din acel fluviu uriaș care se revarsă către investitori să se scurgă măcar un mic pârâiaș și în buzunarele noastre. Ne-am mai bucura dacă am vedea ceva investiții majore făcute pe banii așa-zișilor investitori în acele domenii.

Iar atunci ne mai mirăm că nu avem autostrăzi cum au ei? Atunci să ne mirăm că nu avem bani pentru pensii și alocațiile pentru copii? Ne mirăm că de la un an la altul avem tot mai mulți români analfabeți și muritori de foame? Eu unul cred că nu ar trebui să mai avem asemenea pretenții, iar dacă tot suntem lași și nu avem tăria să spunem adevărul în față, să nu îndrăznim să cerem să ni se mărească pensiile, alocațiile pentru cei mici, sau să circulăm și noi civilizat cum se circulă prin toate țările din Europa și din lume. Măcar cu trenul, dacă nu cu mașina, pe autostrăzile pe care nu le avem. Dar și acesta face șapte ceasuri de la București până la Suceava… Adevărul este că nu avem bani să investim nici în calea ferată, iar aici nu se găsesc investitori străini pentru că și ei ar trebui să investească cu adevărat, nu ca în alte domenii unde doar le vin banii fără să pună un cent…

Dar în loc să arătăm cu degetul spre cei cu adevărat vinovați, îl îndreptăm spre Eminescu și îl acuzăm că a fost naționalist. Oare astăzi marele poet național ar fi stat, ca cei mai mulți dintre noi, cu capul în nisip? Ar fi rămas surd și orb la toate furturile care se fac? Dar nu ca amărâtul care fură o găină pentru care primește ani grei de închisoare și toată lumea îl arată cu degetul ca pe un mare infractor, ci ca aceia care fură cu milioanele de euro, trăiesc în lux, iar oamenii fac plecăciuni în fața lor, că de, ei ne conduc, iar noi doar i-am ales. Cum vom face din nou peste câteva săptămâni…

Căci fără ei, străinii nu ar fi încheiat niște Contracte atât de avantajoase, care le permit de câteva decenii să tot sugă bogățiile noastre fără să le pese… Să avem deci grijă să ne gândim de zece ori înainte de a pune ștampila pe buletinele de vot. Ospitalitatea care ne caracterizează nu trebuie să fie confundată cu prostia și indiferența. Naționaliști sau nu, poate că odată vom putea întoarce vadul râului spre noi…

Andrei Breabăn