Pentru al doilea an consecutiv, clasele din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava au desfășurat activități în cadrul campaniei interjudețene de igienă orală ”Spune NU cariilor!”, ediția a IV a.
Inițiatorul acestei campanii este GPN ”Țăndărică”, care, împreună cu instituții școlare din județele Botoșani și Suceava, au evidențiat importanța unui comportament adecvat de igienă orală și păstrarea acestui obicei de-a lungul întregii vieți.
La nivelul Școlii Gimnaziale nr.4 s-au desfășurat 8 activități. Coordonatorul campaniei a fost consilier școlar Întorsură Ramona Olimpia, reprezentant al Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Suceava, care împreună cu echipa de proiect alcătuită din cadrele didactice din Școala Gimnazială Nr.4 Suceava, director prof. Bobric Petronela, prof.înv.primar Maftei Felicia, învățător Gontariu Ioana Andrada, prof. Marchitan Monica, prof.înv.primar Jescu Paula, prof.înv.primar Voroniuc Oltița, prof.înv.primar Miron Crina, prof.înv.primar Mazilu Mirela Florentina, prof.înv.primar Corneanu Simona și prof. Screpnic Angela au atras atenția celor mici asupra necesității şi importanţei periajului dentar și asupra îngrijirii corecte a dinților pentru a-i încuraja să adopte un comportament sănătos în vederea menţinerii sănătăţii orale.
Activitățile au fost variate și au avut obiectivul de a răspunde nevoilor copiilor și de a crea deprinderi sănătoase: Sănătatea dinților, o prioritate!, Dințișor curat, demn de invidiat!, Dinți frumoși, copii sănătoși , Prietenii lui Dințișor , Fără carii! , Probleme dentare ale vârstei, Un zâmbet sănătos pentru fiecare!, Un zâmbet frumos cu dinți sănătoși .
S-a remarcat, de asemenea, implicarea cu profesionalism a doctorului stomatolog Daniela Gheorghiță, Cabinetul școlar dentar nr. 5, din incinta școlii, care a explicat elevilor importanța igienei orale pentru sănătatea întregului organism.
„Prin activitățile derulate s-au urmărit consolidarea unei bune comunicări între medicul stomatolog și elevi, însușirea normelor de igienă orală, formarea și consolidarea unor atitudini sănătoase”, a fost mesajul organizatorilor.