Al doilea flux al proiectului de mobilităţi Erasmus K104 intitulat „Interese comune pentru dezvoltarea profesională durabilă”, derulat de Societatea de Geografie din România, Filiala Suceava, s-a desfășurat în cadrul cursului ”The Baltic Chain. From Tallinn to Vilnius” organizat de Chain Foundation, în perioada 01/08/2019 - 10/08/2019. La acest curs au participat doi membri ai Societăţii de Geografie din România, filiala Suceava: Nistor Alina şi Truşcan Magdalena-Simona, selectaţi în urma apelului lansat în data de 25 iulie 2018.
Programul acestui curs a cuprins vizitarea unor obiective culturale, istorice, importante din cele trei ţări:
Estonia: Tallinn – oraşul vechi cu lower şi upper part, Townhall, Kumu (Kunst Museum), Kadriorg Park, Pirita Convent, Arvo Pärt Centre Laulasmaa, Pärnu, capitala de vară a Estoniei;
Letonia: Castelul medieval Cesis, Riga – Hanseatic City, clădirile reprezentative din cartierul Art Nouveau, Muzeul Ocupaţiei. Tot aici s-a remarcat invitaţia Excelenţei Sale, Ambasadorul Irlandei în Letonia, la sediul Ambasadei.
Lituania: Kedainiai – centrul religios al evreilor, catolicilor şi protestanţilor, Kaunas, oraşul vechi, Casa Muzeu Sugihara, Castelul Trakai, Muzeul Genocidului şi Rezistenţei.
Cursul a oferit participanţilor oportunitatea de a dobândi cunoștinţe și competenţe pentru cercetarea și înţelegerea spaţiului natural și a patrimoniul cultural european în diversitatea sa, interacţiunea acestuia cu alte părţi ale lumii; de a cerceta spaţiul geografic, studiind asemănări și diferenţe - între elemente naturale, limbă și literatură, arhitectură, religie, artă și alte aspecte ale patrimoniului cultural intergrat în spaţiul natural al ţărilor baltice precum și modalităţile de dezvoltare durabilă. Prin toate activităţile desfășurate, au intrat în contact direct cu diversitatea culturală a celor trei state baltice (limbă şi literatură, arhitectură, religie, artă etc.)
Întreaga activitate s-a bazat pe metode de lucru activ- participative, în cadrul cărora participanţii au consolidat strategii de învăţare a adulţilor într-un cadru nonformal, metode de învăţare creativă și colaborativă. Principala activitate s-a bazat pe learning by doing/a învăţa prin a face, cuprinzând vizitarea unor importante obiective cultural-istorice din cele trei Ţări Baltice, cunoaşterea şi înţelegerea moştenirii culturale europene manifestate în diferenţe şi, totodată, în asemănări fără echivoc care marchează trăsături interdependente cu alte părţi ale Europei, ale lumii.
Participarea la acest curs contribuie substanţial la realizarea scopului proiectului derulat de SGRSV, respectiv de a crește calitatea resurselor umane pentru dezvoltare instituţională, creșterea calităţii activităţilor de educaţie a adulţilor și a gradului de implicare în societatea civilă.
Au consemnat,
Alina Nistor şi Magdalena-Simona Truşcan
Societatea de Geografie din România, filiala Suceava