Iniţiativa unui coleg de clasă, domnul George Straton, nu a rămas fără efect, pentru că încet, încet, în aula Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au început să se adune absolvenţii din cele două clase ale Liceului Industrial Minier din anul 1976. Curioşi, reţinuţi, cu tâmplele albe, s-au revăzut, s-au studiat şi s-au recunoscut sâmbătă, 3 decembrie 2016.
După 40 de ani de la absolvire, au avut norocul şi bucuria de a o întâlni din nou pe doamna dirigintă, profesor Rodica Baluş, la fel de emoţionată ca şi ei, dar poate mai curioasă să le audă poveştile. Anul V B nu au avut această şansă, dar amintim numele dirigintelui de atunci, profesor Gelibter Cunea. Au mai fost prezenţi doamna profesor Gabriela Prelipcean şi domnul profesor Constantin Ciotău.
Doamna dirigintă a citit catalogul. Din păcate, majoritatea cadrelor didactice care a predat la cele două clase nu mai este printre noi, dar, cu siguranţă, s-au bucurat că, după atâţia ani, amintirile sunt la fel de vii şi şcoala e descrisă cu atâta nostalgie şi plăcere chiar dacă atunci, pentru unii, a fost greu de terminat sau de ţinut pasul. Anul V A – specializarea electromecanică - a avut prezenţă foarte bună, au răspuns provocării 25 de elevi din 31, iar din anul V B – specializarea mecanică - au absentat motivat opt din cei 28 de elevi.
S-a vorbit mult, s-a făcut bilanţul; cei 40 de ani care s-au scurs au fost pentru unii mai uşori, pentru alţii mai grei, însă fiecare a vorbit cu emoţie despre familie, despre soţii şi copii. Fiecare a spus ce studii superioare are, iar dacă acestea nu există, s-a lăudat cu copiii aflaţi în România sau foarte departe. S-au reamintit momente amuzante din liceu, s-a făcut o comparaţie între şcoala de atunci şi cea de acum, unii au recunoscut că pentru ei acei cinci ani au trecut foarte greu, dar faptul că acum sunt oameni realizaţi, prin ei înşişi sau prin copii, compensează toate momentele mai puţin fericite de atunci.
Organizatorii, domnii George Straton, Dumitru Sava şi Nicolai Ionaşcu, au avut grijă să invite foştii colegi, să le ofere un curs festiv special şi şansa de a continua programul şi surprizele la Best Western, pe ritmuri alese cu migală şi răbdare din anii de atunci.
Atmosfera plină de căldură, de respect pentru şcoală, de bucurie a reîntâlnirii şi de emoţie a regăsirii unui colegiu acum schimbat complet a făcut ca anii care par să fi trecut prea repede să nu se simtă ca povară, ci ca o dorinţă certă şi exprimată concret, de a repeta experienţa, de data aceasta mai des, pentru că timpul nu mai are chiar atât de multă răbdare.
Profesor Luminiţa Cîmpan
Colegiul „Alexandru cel Bun”
Gura Humorului