Artă şi tradiţii în suflet de copileste un proiect de parteneriat încheiat între Şcoala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc şi Liceul Tehnologic ,,Vasile Cocea” din Moldoviţa. În cadrul programului de activităţi al acestui proiect, s-a desfăşurat marţi, 20 decembrie 2016, la Liceul Tehnologic ,,Vasile Cocea” Moldoviţa, activitatea Obiceiuri de iarnă în Bucovina, sub directa coordonare a profesorilor: Varvaroi Angelica, Hiche Mihaela Irina, Lucescu Lidia Simona, Derscanu Nectara din Moldoviţa şi Scutelnicu Daniela, Bândiul Liliana, Zbranca Georgeta din Câmpulung Moldovenesc.
În prima parte a activităţii, elevii din cele două şcoli au prezentat câte un program artistic ce a conţinut colinde, urături şi dansuri bucovinene specifice zonei de unde provin. Un moment mult apreciat a fost dansul urşilor din programul elevilor din Câmpulung Moldovenesc şicolindele în limba ucraineană din programul elevilor din Moldoviţa. Activitatea a continuat pe ateliere de creaţie, unde elevii din Câmpulung Moldovenesc i-au învăţat pe cei din Moldoviţa să confecţioneze ornamente pentru pomul de iarnă şi felicitări, povestind în acelaşi timp despre tradiţiile şi obiceiurile de iarnă specifice celor două localităţi.
Activitatea a avut ca obiective dezvoltarea interesului pentru cunoaşterea şi păstrarea tradiţiilor de iarnă bucovinene, valorificarea potenţialului creativ şi interpretativ al elevilor, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între unităţile şcolare şi cadrele didactice implicate în proiect.
Activitatea s-a dovedit un real succes oferind copiilor şi cadrelor didactice multă bucurie şi momente de neuitat.
Coordonatori proiect:
Profesor Scutelnicu Daniela,
Şcoala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc
Profesor înv. primar Varvaroi Angelica,
Liceul Tehnologic ,,Vasile Cocea”, Moldoviţa