Sărbătorită în fiecare an din 1999, când a fost instituită de către Adunarea Generală a ONU, Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este cel mai mare eveniment de popularizare a activităţilor spaţiale dedicate publicului larg – anul trecut având loc peste 1.800 de manifestări susţinute în 73 de ţări, inclusiv în România.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat în 1999 că World Space Week va avea loc în fiecare an în aceeaşi perioadă: 4-10 octombrie, aceste date comemorând două evenimente: 4 octombrie 1957: lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spaţiului, şi 10 octombrie 1967: Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării paşnice a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.
În fiecare an, Asociaţia Săptămânii Mondiale a Spaţiului (WSWA) alege o temă centrală a evenimentului, care în acest an a fost “Teledetecţia Trasează Viitorul”, făcând referire la Observarea Pământului din spaţiu, cu beneficii pentru omenire.
Începând cu 4.10.2016 în comuna Udeşti elevi şi profesori coordonatori (prof. Chindea Senina Aluna, prof. Romaniuc Cristina Casandra) au participat ca în fiecare an începând din 2012, la o serie de activităţi dedicate temei din acest an a celebrării spaţiului cosmic: “TELEDETECŢIA TRASEAZĂ VIITORUL”.
Pe 4.10.2016 au fost invitaţi elevi din şcolile comunei noastre, elevi pasionaţi de ştiinţă, tehnică, cosmos, la Şcoala Udeşti unde li s-a prezentat evenimentul WSW (World SpaceWeek) şi tema din acest an, au fost dezbătute câteva idei importante, elevii au fost invitaţi să se documenteze şi să realizeze materiale (referate, PPT-uri, desene) pe această temă şi să le prezinte colegilor. Elevii s-au arătat foarte interesaţi şi pătrunşi de importanţa acestui eveniment, au realizat cu mult talent şi pasiune materiale atractive, pe înţelesul lor, dar bogate în informaţii care au trezit interesul tuturor participanţilor. S-a realizat o expoziţie cu desenele elevilor participanţi şi un album foto cu secvenţe din activităţile derulate.
A consemnat consilierul educativ al Şcolii Gimnaziale "Acad. H. Mihăescu" Udeşti, prof. Cojocaru Victoriţa.