O devotată slujitoare a condeiului bucovinean

S-au scris şi s-au spus atât de multe despre această doamnă cu suflet nobil şi cu dragoste lucidă de oameni, încât cu greu mai poţi adăuga o metaforă fără teama de a nu repeta ceea ce alţii au scris cu mai multă pricepere şi talent. Despre povestitoarea, literata şi publicista de superioară înzestrare am scris totdeauna cu dragoste, cu uimire, cu admiraţie şi cu emoţie! De ce, acum, şi cu emoţie?! Pentru că însăşi această a patra carte a Artemisei Ignătescu a fostscrisă cu emoţionantă demnitate şi cu pilduitoare ţinută cetăţenească. Este un volum captivant, inspirat din actualitatea imediată, scris cu tipică modestie, dar cu o dăruire exemplară, de o meşteră a condeiului, devotată urbei cu care a logodit-o destinul în urmă cu 70 de ani! Ne aflăm în faţa unei cronici extrem de vii a Câmpulungului, scrisă cu o copleşitoare precizie de detalii. Nimic nu este inventat, inutil, gratuit. Succesiunea faptelor descrise au o desfăşurare cinematografică. Bunului Dumnezeu i-a plăcut să aşeze într-un trup plăpând şi subţire: pasiune, dragoste de scris, inimă fierbinte, spirit viu şi deschis cu un caracter de oţel. Cu aceste elemente a adus-o pe lume, la Păltinosa, în primăvara anului 1928. Aşa o cunosc şi cititorii: veselă, sprintenă la replică, cu o memorie surprinzătoare şi o nebănuită vitalitate şi vivacitate spirituală. Talentul ei gazetăresc a ieşit în vileag de timpuriu. Când s-a crezut suficient de coaptă pentru a se dedica scrisului, în exclusivitate, în afara ocupaţiei propriu-zise, şi-a început truda pe ogorul rodnic al gazetăriei. Debutul a fost sfielnic, dar a prins repede curaj după ce ziarul „Lupta poporului” din Suceava i-a publicat primul material. Dar azi nimic, nici măcar prodigioasa ei activitate gazetărească nu te impresionează mai mult la această doamnă, care se înscrie cu deosebită strălucire în galeria femeilor de seamă ale Bucovinei, decât pasiunea ei iradiantă, contaminantă pentru viaţă şi scris!…

Ignorând trecerea timpului, neputându-şi stăvili impulsul de a scrie, la o vârstă de apreciabilă longevitate, cu „Lecţii de viaţă”, doamna I. îmbogăţeşte filonul publicistic al urbei noastre şi al Bucovinei cu pagini dintre cele mai valoroase despre o puzderie de bucovineni, majoritatea exponenţi ai timpului în mers. Voi cita doar câteva nume: Radu Şuhani, recent trecut la cele veşnice, Vasile şi Otilia Sfarghiu, Ioan Popoiu, Valerian Bedrule, Decebal Alexandru Seul, Constantin Bărboi-Badersca, George Bodea, care este şi prefaţatorul cărţii, Orest Bucevschi, Tucu Moroşanu, Filon Lucău, Mircea Rotaru, Nicolae Cojocaru, Petrea Rusu a Ţărănoaiei, Ion Gramadă, Mihăiţă Negură, Teodor Giosan şi mulţi, mulţi alţii. Despre câmpulungenii deosebiţi, eroi ai reportajelor sale, a scris de-a lungul întregii vieţi cu statornică şi profundă dragoste şi înţelegere.

Răscolitoare şi răvăşitoare sunt cele două reportaje intitulate „Întâlnire cu micul scriitor Sebi Crăciun” şi „O adevărată lecţie de viaţă”, închinate aceluiaşi excepţional copil, care se luptă eroic cu nedreptăţile destinului. Ambele lasă largi ecouri în conştiinţa cititorului. Genul de scriitură e foarte mozaicat, pendulând între confesiune, însemnare de jurnal, povestire sau relatare cu alură reportericească. Prin voinţă neştirbită de a fi utilă şi de a servi cu scrisul şi activitatea ei comunitatea, doamna Artemisia Ignătescu este o neîntrecută şi neobosită cronicară, o vrednică urmaşă a ilustrei predecesoare care a fost Sofia Cocea, prima ziaristă din România, mătuşa temutului pamfletar N.D. Cocea, născută la 15 iunie 1839, la Fălticeni. Puţine femei au ştiut să-şi dăltuiască numele atât de adânc în istoria gazetăriei bucovinene, precum a făcut-o dânsa. În majoritatea scrierilor a dat dovadă de o voinţă fără limite în a da verbelor şi frazelor o exigenţă maximă, uneori mai mare chiar decât personajele însăşi. Deci, pe câtă devoţiune pentru scris, tot pe atâta exigenţă! De o savoare excepţională sunt amintirile intitulate „Gânduri şi amintiri răzleţe”, „Găluşca salvatoare”, ”Mi-e dor de mămăliguţa cu brânză”, „Ştie Dumnezeu de ce…”, toate degajând o tensiune ce alimentează plăcerea şi echilibrul cititorului. În scrisul său cuvinte simple capătă o putere irezistibilă, graţie sincerităţii dezarmante cu care sunt rostite. Scrisul ei a ajuns la acea simplicitate, la acea puritate a formelor care, departe de a sărăci expresia, o potenţează la maximum. Dacă manifestările culturale răsună ca un lait motiv, în schimb nenumăratele lansări de carte care s-au petrecut în urbea de sub Rarău se focalizează într-un adevărat refren al cărţii. Ele dovedesc cu prisosinţă cât de adânc cunoscătoare a fenomenului cultural câmpulungean este doamna Ignătescu.

Cred că cea de a patra carte dăruită cititorilor de azi, dar şi celor de mâine, o consacră drept una dintre cele mai marcante personalităţi ale scriituri gazetăreşti feminine din Bucovina. Câteva raze ale aureolei ei jurnalistice se răsfrâng foarte bine şi în reportajul „Despre oraşul meu”. De mare încărcătură emoţională şi de o remarcabilă vibraţie este „Prima greşeală”, care prezintă un caracter singular bine subliniat şi pus în lumină, cu înfăţişări neştiute de cititor. Spre sfârşitul cărţii ne întâmpină „Câteva (penetrante n.n.) spicuiri dintr-un jurnal de călătorie” de o incontestabilă spectaculozitate. Mai cred că n-a cunoscut voluptate intelectuală mai mare decât bucuria de a scrie! Scriind această carte, fără îndoială, autoarea retrăieşte o tinereţe sufletească inepuizabilă. Firea sa energică nu o lasă nici o clipă să cadă pradă melancoliei. Totul pare proaspăt în notaţiile sale, evenimentele fiind prinse în cele mai pitoreşti detalii. „Lecţii de viaţă” aduce sub ochii cititorului, îndemnându-l la lectură, multe noutăţi, mult material inedit, care nu se găseşte în cărţile anterioare, completând adevărata dimensiune a autoarei. O întâlnire cu Artemisia Ignătescu, cum a fost cea din 22 septembrie, la lansarea cărţii, rămâne tonifiantă, stenică, optimistă, fiindcă domnia sa şi-a păstrat preţiosul dar al tinereţii fără bătrâneţe, făcându-şi din scris un medicament miraculos, care a ajutat-o să biruie multe necazuri şi oprelişti pe care viaţa i le-a pus în cale. Energia sa inepuizabilă, expresie a calităţilor cu care e înzestrată, dă curaj molipsitor tuturor celor care o cunosc şi o citesc (şi nu sunt puţini). Fără îndoială, ne aflăm în faţa unui talent incomparabil, a unei inteligenţe uimitoare şi a unei vitalităţi debordante, ieşită din comun. Cert este că la anii înţeleptei senectuţi, ea rămâne un mit bucovinean mereu tânăr! Înainte de a încheia însemnările mele voi da glas unui restrâns dar superb poem scris de admirabila poetă Magda Isanos, strămutată pe tărâmuri celeste în 1944, la numai 28 de ani, pe care Nichifor Crainic o numea „Eminescu nostru feminin”! Acest poem vine parcă să completeze în chip fericit „Cuvântul înainte” scris cu fascinantă convingere de autoare, cuvânt care ne destăinuie adevărata direcţie în care a fost gândită această carte plină de învăţăminte. „Doamne, n-am isprăvit cântecul pe care mi l-ai şoptit. / Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară / în orice seară. / Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc; / Florile calea-mi aţin şi mă opresc, / Despre toate am început o cântare / de laudă şi de naivă mirare. / Oamenilor voiam să le las / sufletul meu, drept pâine la popas, / drept păşune, livadă şi cer. / Tuturor acelora care nu mă cer / şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu / o candelă pentru mai târziu. (Doamne, n-am isprăvit!)…”

25.09.2016                                                                       Mihai BURDUJA